Despre natură divină a evreului răstignit.

[CristianR]

În prealabil postat de Nietzsche

Dumneavoastră ați catalogat situația divină a salvatorului ca fiind obligatorie nu eu, iar în ceea ce privește sacrificiul său tine evident de voința divină. Eu v-am atenționat să gândiți bine această locuțiune, să o analizati corespunzător și să observați corect orice abatere absurdă. Spun asta pentru că ea există, și este evidentă. Analogia e simplă!

Adam este cel blestemat, însă Adam nu moare imediat, el după ce este exilat trăiește în continuare, imbatranind până la deces. Adam în același timp este numit Fiul lui Dumnezeu(Luca 3:38). În schimb Isus care este numit Fiul lui Dumnezeu precum Adam are parte direct de acele blesteme pe care Adam trebuia sa le trăiască. Isus moare în locul lui Adam, devine părtaș la eșecul lui Adam însă prin moarte își revendică statutul față de Dumnezeu! Explicația fiind simplă, Isus nu schimba natura lui Adam ci voința lui, în timp ce Adam era demn în fața lui Dumnezeu, Isus este supus și își neagă propria voința. Deci, problema nu este divinitatea naturii umane ci voința ei dpdv al creatorului. Asta era explicația pe care o cautam, dar nu ați oferit-o!

Interesantă viziunea ta, cu iz protestant, încercând să extragi înțelesurile divine rezumându-te la Scriptură – deși aceasta nu a căzut din cer, ci a fost scrisă în primele veacuri creștine, de oameni ca cei care au avut păreri la primele sinoade ecumenice. Chiar și așa, calea simplă nu este neapărat și cea adevărată în cazul de față, pentru că deși Scriptura se explică prin ea însăși, asta înseamnă să o ai în vedere în totalitate, respectiv tot ceea ce s-a scris cu privire la Mesia-Mântuitorul începând cu Geneza, Profeți și apoi Noul Testament. Eu mărturisesc că n-am această cuprindere, motiv pentru care apelez la cunoscători – Sfinții Părinți și teologi. De la ei am înțeles de ce mântuirea e posibilă doar dacă Hristos este Dumnezeu; și am încercat să explic, însă cred că nu prea mi-a ieșit.

Dar dacă e să ne oprim la raționamentul tău, respectiv paralela pe care o faci între Adam și Iisus – între vechiul Adam și noul Adam, cum spune Biserica, respectiv fiul lui Dumnezeu creat și Fiul lui Dumnezeu din veci, necreat, după cum reiese din Evanghelia după Ioan –, consideri că Iisus a fost doar un om care prin smerenie a reparat păcatul neascultării făcut de Adam, iar prin asta ar fi salvat întreaga omenire? Dacă așa ar sta lucrurile și El "a murit moartea lui Adam", de a lui proprie cine avea să-l izbăvească? Cum poate un simplu om să-l scape de moarte nu doar pe un altul, ci chiar întreaga omenire? Ori poate consideri că ar trebui să înțelegem că smerenia lui Iisus a mișcat într-atât inima lui Dumnezeu-Tatăl, încât Acesta a iertat întreaga omenire și a decis să ne dea tuturor posibilitatea învierii? Dacă așa ar sta lucrurile, atunci într-adevăr, n-ar fi nevoie ca Hristos să aibă natură divină, iar Dumnezeu-Tatăl ar semăna mai curând cu un tiran capricios care s-a supărat pe întreaga omenire atunci când Adam nu L-a ascultat, pedepsind-o cu moartea veșnică. Cu o astfel de viziune asupra creștinismului, nihilismul lui Nietzsche pare a fi într-adevăr o opțiune mai preferabilă.

Însă viziunea ortodoxă este diferită, iar ea nu contrazice Scriptura, ci o interpretează, cum am mai spus, pornind de la mărturisirea Bisericii de la începuturile ei că Iisus n-a fost doar un profet, un om mai deosebit, ci Fiul lui Dumnezeu din veci, necreat, așa cum reiese din Evanghelia după Ioan și așa cum Îl mărturisește Petru. Biserica ortodoxă crede că neascultarea lui Adam este cea care a rupt legătura cu Dumnezeu, singurul care este Viu și prin împărtășirea de Care și Adam putea rămâne viu. Iar ca această legătură să poată fi restabilită, trebuia ca Cineva fără de păcat (sinonim cu moartea spirituală) să asume omenirea și să biruiască moartea de care "se îmbolnăvise". Acest Cineva este Iisus Hristos, singurul Om fără păcat întrucât este Dumnezeu. Niciun om, oricât de virtuos, n-ar fi putut fi fără păcat, pentru că acesta a devenit inerent firii umane de la Adam. Moartea trupească, consecință a ruperii legăturii harice, știrbirea relației cu Dumnezeu care s-a petrecut în Adam a făcut ca de atunci corpul omenesc să devină coruptibil, având nevoie de acolo înainte să se hrănească pentru a mai supraviețui un număr de ani.

P.S. Nu-i cazul să mi te adresezi cu dv. Ar trebui ca la rândul meu să fac la fel, iar dacă m-aș adresa cu "domnul Nietzsche"... mă tem că ar putea să-mi răspundă chiar originalul :)