Poezii din temnițele comuniste

[RappY]

Astăzi se împlinesc 105 ani de la nașterea lui Ioan Ianolide într-o comună din Teleorman. Deși Ianolide nu a fost un poet, a scris poezia de mai jos, găsită dupa trecerea la Domnul a Pr. Gheorghe Calciu în America, alături de multe alte pagini care au fost editate în cartea numită „Deținutul profet” de Mănăstirea Diaconeşti:

Necazurile brutarului de cuvinte
de Ioan Ianolide

Ce de oameni s-au strâns, frăţioare!
Livizi şi supţi,
Desculţi şi rupţi,
Zgribuliţi aşteaptă în bătaia vântului,
Să le frâng în două, ca pe soare,
Pâinea rumenă a cuvântului.
O, Doamne!Dar eu sunt brutarul sărac!
Zadarnic flămânzii s-au strâns lângă vatră…
Pe foc nu mocneşte decât un crâmpei de arac,
Şi nici un pumn de faină-n covată nu este.
Ia, coc şi eu, acolo,
Sub ţestul vechi, o piatră,
Cum a făcut femeia săracă din poveste,
Să-şi amăgească ţâncii care plângeau, flămânzi.
Pe vremea aceea, pesemne, sfinţii blânzi
Mai colindau pământul
Şi pietrele – minune! – le preschimbau în pâini.
Hei, cin’ să fie, măre?
Sau poate numai vântul….
Şi ăi câini, ce latră-n uliţă a om străin…?
Sfinte Doamne, Sfinte Petre!
Spre bordeiul meu s-aud paşii cum vin…


În prefața cărții, Mănăstirea Diaconești scrie astfel:

Cu deosebire, el se preocupă de rostul Bisericii, pe care o socoteşte responsabilă de tot ce se petrece în societate: „Biserica nu poate binecuvânta la întâmplare orice formulă socială, orice lege, orice instituţie, orice doctrină, orice ideal, orice oameni, ci numai pe acelea care aparţin mesajului evanghelic, prin care se slujesc oamenii acelei vremi. E mai lucrătoare o Biserică prigonită dar pură, decât una strălucitoare dar convenţională”.

„Vremea stă sub semnul lui antihrist”, scrie autorul. Şi el, „brutarul sărac”, primind har de Sus, frânge pâinea rumenă a cuvântului pentru oamenii „livizi, desculţi şi rupţi” ai acestui veac de abundenţă materială şi foamete duhovnicească.

Pagină OrthodoxWiki despre Ianolide: https://ro.orthodoxwiki.org/Ioan_Ianolide