Psihologie - întrebări

[AlinB]

În prealabil postat de ioan67

....:)
Plîngînd, mai întâi...:) Jelind din toată inima, fără reţinere. Adică tocmai ce e interzis, prin cultura noastră, bărbatului macho... Care e, de fapt, un băieţel ferit de confruntarea cu durerea. Ea dispare din planul conştiinţei şi se mută în spatele cortinei mecanismelor de apărare, mîncîndu-ne oasele de acolo...

E doar o teorie,
Pentru o astfel de pierdere, atat timp cat exista atasamentul durerea va fi mereu reprimata, iar sa distrugi atasamantul este si asta o pierdere.
Singura solutie adevarata si ne-pagubitoare, ba dimpotriva, la aceasta dilema este "nadejdea invierii si a vietii vesnice".

Tocmai aici se vede cât de bună e rânduiala noastră bisericească unde cel îndoliat se află mereu în comunitatea euharistică. În lipsa unui terapeut priceput, cel mai sigur leac este ţinerea rânduielilor bisericeşti, prin participare cu tot sufletul, cu toată puterea credinţei.
Pe de altă parte, ceea ce facem în Biserică nu e doar pentru cel aflat în doliu, ci şi pentru cel plecat deja dintre noi.

Indolierea este atat o moda lumeasca cat si marturia neputintei noastre de a trai constant in dimensiunea duhovniceasca, in ciuda spoielii de credinta pe care o afisam deseori.