Postul la musulmani

Şi smerenia poate fi falsă

"Pe cât este de folositor să te mustri pe tine şi să te învinuieşti de păcătoşenie în faţa lui Dumnezeu în taină, în cămara sufletului, pe atât este de dăunător să faci aceasta în faţa oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o părere amăgitoare cum că suntem smeriţi", spune Sfântul Ignatie. Iată şi contextul din care am extras acest citat:

"Foarte asemanatoare cu gandirea smerita este si vorbirea smerita. In mare masura actiunile ei par a fi aceleasi, se vad din exterior la fel, dar pe dinauntru este complet diferita. Vorbirea smerita are alt scop. Ea doreste sa se arate oamenilor drept smerenie si cu acest scop ia infatisare smerita, isi ascunde privirea, rosteste cuvinte modeste, aratand linistea si retinerea, sau vorbeste despre sine fraze de mustrare - toate acestea sunt demonstrative, de dragul parerii omenesti. "Pe cat este de folositor sa te mustri pe tine si sa te invinuiesti de pacatosenie in fata lui Dumnezeu in taina, in camara sufletului, pe atat este de daunator sa faci aceasta in fata oamenilor. In caz contrar vom avea despre noi o parere amagitoare cum ca suntem smeriti", spune Sfantul Ignatie. El remarca un lucru interesant: lumii nu-i place sa vada adevarata smerenie in oameni, ci este atrasa de cea falsa, de cea prefacuta. Sfantul scrie: "Cei care au reusit in viata monahala dobandesc o deosebita libertate si simplitate a inimii, care nu pot sa nu iasa la iveala in relatia lor cu apropiatii. Ei nu sunt pe placul lumii! Ea ii acuza pe ei de mandrie... Lumea cauta linguseala, iar in ei vede sinceritate, care ei nu-i foloseste, intalneste mustrare, pe care ea o dispretuieste."

S-a observat ca oamenii cu adevarat smeriti, care il iubesc pe aproapele, nu se ingrijesc de impresia exterioara, ci iau aminte la sufletul lor si sunt ocupati sa indeplineasca poruncile lui Hristos; adresarea exterioara a unor oameni ca acestia este foarte retinuta, uneori pare peste masura de aspra sau nemiloasa. Dar singur timpul descopera ca acesti oameni au manifestat grija sincera pentru aproapele, l-au compatimit si i-au acordat ajutor. Iar fatarnicii, prefacutii, cei fals smeriti sunt la vedere neobisnuit de bucurosi, milosi, slujitori; dar de se va intampla o durere, un necaz, o greutate ei se vor dovedi reci si straini, indiferenti fata de suferintele apropiatilor. Acesta este aluatul fariseic, de care Domnul lisus Hristos le-a poruncit ucenicilor Lui sa se pazeasca."

(Arhimandritul Lazar, "Despre bolile tainice ale sufletului" pag. 209-210)

ps: Am postat acest cuvânt în special pentru cei care mereu se mustră public, vai eu păcătosul, vai eu cel lipsit de iubire, răbdare, blândeţe, pace...mai exact pentru cei care insistă să vorbească de sine. Ţin să precizez că cei vizaţi, de altfel, sunt dintre cei mai dragi. :)