![]() |
![]() |
|
#28
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Observatia este corecta. Toate lucrurile sunt goale de ele insele. De aceea este mai corect semantic sa le numim ‘aparitii’ sau ‘aparitii inselatoare ale lumii”, pentru ca ele nu sunt fixe, concrete. Lumea este inselatoare pentru ca se prezinta ca fiind plina de esenta, existand in mod esential (“alter-Dumnezeu”) , cand in fapt este complet goala de ea insasi. Sesizand procesul subtil de transformare al realitatii, orice aspect instantial, in momentul in care intra in existenta inceteaza sa mai existe. Mintea noastra obisnuita nu poate surprinde direct aceasta impermanenta subtila, dar o poate intelege corect inferential. Instantialitatea transfomarii insa devine evidenta ca lumina zilei pentru mintea care ajunge sa vada direct, non-conceptual “goliciunea realitatii”. Mai mult, insasi procesele de agregare si dezagregare nu sunt existente in sine, nici aparitia, nici disparitia, nici nasterea, nici moartea fenomenelor. Din aceasta perspectiva, Inceputul si Sfarsitul sunt un permanent continuum, iar cel ce observa corect iese din Timp si intra in Vesnicie. Citat:
Desemnam prin “Adevar” o forma corecta de evaluare a realitatii, iar prin minciuna o forma incorecta de apreciere, avand drept consecinte relationari false a cauzelor cu efectele. De exemplu, dpdv crestin, a nega existenta Lui Hristos inseamna ca te afli in Eroare. Pentru ca este inteles prin opozitie, conceptul de Adevar este gol de o esenta proprie. Adevarul si Minciuna sunt operationale numai pentru mintile care se afla pe treapta experientei dualiste a realitatii. In virtutea faptului ca aceste “adevaruri” si “minciuni” sunt manifestari specifice care exista, dar nu in mod esential – ambele pot fi supra-catalogate dpdv ontologic ca “adevaruri relative”. Definitia “Adevarului Absolut” se afla la granita dintre existenta si non-existenta, fara insa sa incline catre una din extreme. In ceea ce priveste manifestarile fenomenale, “adevarul absolut” este tocmai lipsa esentei lor proprii. Nu este “nimicul” sau “vidul” intr-o stare neconditionata, izolata de manifestat, de “aparitii”. In ceea ce-L priveste pe Dumnezeu putem spune ca este lipsa unei cogniscibilitati a Fiintei Lui, pentru ca mintea oricat se adanceste in El nu poate surprinde nicio forma, nicio esenta ultima. El nu are nicio limita sesizabila in Adancul Fiintei Lui care sa poata fi surprinsa. Desi ii percepem infinitatea abisala, “esenta” Lui ramane in permanenta “ascunsa” vederii. Caci orice “esenta” am sesiza aceasta nu poate fi Dumnezeu. Desi il desemnam ca atare, “adevarul absolut” nu este nici el “absolut” pentru ca depinde de manifestare, de fiintare, ca baza de imputare. Deci insasi “adevarul absolut” este gol de o esenta proprie. Spunem ca este “absolut” din perspectiva faptului ca este inteles in acelasi fel pentru infinitudinea tuturor manifestarilor. Citat:
In fapt nimic din ceea ce vedem nu este “independent”. Toate depind de ceva anume. Utilizarea consecventa si consistenta in experinta de zi cu zi a conceptului de “dependenta” induce o intelepciune speciala in continuumul mintii. Dezlipeste sufletul de cele trecatoare intr-un mod intelegator. O credinta care cugeta corect la modul in care “este intocmita creatia” are la temelie nu doar o acceptare intuitiva, ci si fundatia solida a observatiei si rationamentului. Invataturile evanghelice sunt, in principal, “invataturi pe timp de criza”, cu o terminologie limitata. Nu inveti pe cineva care se afla in foc despre cum se confectioneaza materialele ignifuge, ci ii indrumi pasii pe directia corecta ca sa iasa din valvataie. Ulterior, terminologia patristica si portofoliul ei de rationamente au fost dezvoltate ( cu insertii si imprumuturi mai mult sau mai putin voalate din filosofiile “pamantesti” gen neoplatonism [un tip de 'newage' raportat la timpul lui]…) pentru a inlesni aprofundarea intelesurilor bibilice. Multe pasaje din envanghelii pot fi interpretate intr-un mod mult mai profund, ca simbolistica a miscarilor si contemplatiilor launtrice.
__________________
|
|