Confirmare minunată: romano-catolicii trebuie (re)botezaţi

[cezar_ioan]

Comunicarea dintre oameni prin "trucul" textului scris are însă un caracter foarte complex şi o serie de limite pe care le cunosc foarte bine specialiştii în texte (scriitorii, lingviştii, filologii etc.). Există şi capcana unor înţelesuri foarte variate, datorate lipsei ori sărăciei mijloacelor de expresivitate a limbajului scris. Creşte puterea înţelesului polisemantic etc.
Pe de altă parte, intră în joc caracteristicile de personalitate ale receptorului textului. Într-un fel va construi cunoştinţe un creştin ortodox, în alt fel un baptist şi în alt fel un ateu - deşi toţi citesc acelaşi text, să zicem un capitol din "Facerea".
În cazul special al textelor sacre, mai intervine şi aspectul decisiv al stării de evlavie, al bazei deja existente a cunoştinţelor prealabile care, prin ceea ce numim în psihologia cognitivă a lecturii "procesare descendentă" (de la depozitul mnezic al cunoştinţelor către textul-stimul), influenţează semnificativ înţelegerea şi procesul de formare a noilor cunoştinţe.
În plus, cum aflăm din Filocalia, de la Sfântul Maxim Măturisitorul, pentru o dreaptă tâlcuire este decisivă prezenţa harului Duhului Sfânt. În "Răspunsuri către Talasie", Sfântul Maxim nu porneşte la tâlcuire, în ciuda rugăminţilor repetate ale egumenului, decât după ce posteşte, se roagă fierbinte etc. Aceasta pentru că, aşa cum am precizat deja, întâlnirea cu un text, iar aici e vorba de textul sacru, ridică mari probleme în munca/travaliul înţelegerii.

Închei micul meu excurs prin cunoştinţele de bază ale teoriei limbajului (la care se rezumă, de fapt, Cătălin, dialogul nostru) cu reamintirea preţioasei caracteristici a propovăduirii Domnului: oralitatea.
Domnul, aşa cum dealtfel a procedat şi Sfânta Tradiţie a Bisericii (din care face parte NT, ca mică parte componentă), a învăţat prin cuvânt, oral, iar nu scris.
Multe s-au scris despre semnificaţia acestei alegeri, eu mă rezum doar la a presupune că Domnul a voit să bată zdravăn boala evreiască de a confunda litera Legii cu Duhul.
Crezînd şi ei că dacă posedă litera, aici cu sensul de strict ataşament la nivelul cel mai superficial, cel mai searbăd şi fad al ei, unul al minţii deşarte, ar poseda şi duhul Scripturii.
Că nu era deloc aşa, se vede nu numai din multele "Vai!"-uri, ci şi din faptele însele ale răstignitorilor lui Dumnezeu.
(Vezi aici şi bogatele clarificări ale Părintelui Stăniloae, în linkul oferit de fratele N.Priceputu!)

Limbajul oral însă, la rândul său, se bazează pe acelaşi "truc" al comunicării: prin coduri consacrate, pe care orice copil le deprinde în procesul însuşirii limbii lui materne (din matricea morfogenetică generativă a limbajului, universală pentru toţi oamenii, precum a demonstrat Naom Chomski în disputa cu Piaget, copilul particularizează fonemele şi regulile limbii care i se prezintă ca "maternă"), emiţătorul invită pe receptor să elaboreze o lume personală de înţelesuri.

Totul e ca între lumea de înţelesuri (cunoştinţe) ale emiţătorului şi lumea de înţelesuri (cunoştinţe) ale receptorului să nu fie diferenţe prea mari ori, de-a dreptul, cum tocmai se întâmplă de vreo oră chiar aici pe topic între semnatari - prăpăstii adînci, neguri de netrecut.

P.S. Constantin Noica are într-o carte, probabil în "Rugaţi-vă..." un capitol în care încearcă să imagineze cum ar putea vorbi cu un extraterestru dacă ar fi în oarecare contact. Capitolul merită citit, mai ales că e vorba deopotrivă despre un savant şi filosof cât şi de un rugător care a zămislit, cu harul lui Dumnezeu, un cuvios care ne păstoreşte azi...