Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[Decebal]

În prealabil postat de laurastifter

Aminteaţi de o enciclică a Patriarhiei Ecumenice care datează din secolul al XIX-lea. Alte documente ale aceleiaşi instituţii sunt relevă o atitudine total diferită, anume una ecumenică. Trăim "sub vremi", vorba cronicarului... Dumnezeu nu, dar noi da. De aceea, în analizarea documentelor, cunoaşterea contextului istoric este atât de importantă.

Asta spuneam şi eu, contează contextul istoric. Până la sfârşitul secolului XIX Patriarhia de Constantinopol s-a menţinut într-o relativ autentică mărturie a Pravoslaviei. Nici ei nu au dus o mărturie chiar 100% pravoslavnică, în sensul că nu au afirmat şi practicat chiar deplinătatea Pravoslaviei, dar cel puţin în raporturile cu anumiţi eretici, spre exemplu cu papistaşii, au ţinut o poziţie verticală şi autentică pravoslavnică. Iar acea atitudine luată în Epistola de la 1895 nu este una izolată, ci este cea care a fost afirmată sute şi sute de ani la rând, în ciuda alunecărilor ocazionate de Sinodul de la Ferarra-Florenţa. Şi nu este doar poziţia Patriarhiei constantinopolitane, ci este şi poziţia altor patriarhii pravoslavnice, a se vedea spre exemplu Mărturisirea de credinţă a patriarhului Dositheus al Ierusalimului la 1672; este vorba despre o poziţie constantă ţinută de Biserica Pravoslavnică a Răsăritului, nu de o chestiune conjuncturală, care ar ţine sau ar fi forţată exclusiv de un anumit context istoric.

În schimb atitudinea Patriarhiei de Constantinopol a început să ia tot felul de atitudini neortodoxe sau paraortodoxe, începând cu sec. XX, contrazicând poziţiile anterioare nu doar ale patriarhiei ecumenice ci ale întregii Creştinătăţi Răsăritene, şi mai precis odată cu ajungerea pe tronul patriarhal a unor "ezoterici" şi filo-papişti, aşa cum sunt cazurile dovedite ale lui Meletie Metaxakis şi Atenagora (dar am auzit că nu ar fi singurii). Acesta este deci contextul istoric care contează şi care a determinat, evident nu numai acestea dar şi altele, alterarea poziţiei Patriarhiei Constantinopolului şi deschiderea paraortodoxă spre ideologia şi căderea ecumenistă.

În prealabil postat de laurastifter

Dvs preferaţi să asumaţi punctul de vedere exprimat de către Patriarhia Constantinopolului în a doua jumătate a secollui al XIX-lea; inima mea rezonează, dimpotrivă, la actul de ridicare a anatemelor din 1054 (7 decembrie 1965). Prin urmare, ajungem la tema centrală a topic-ului: gândim şi simţim în modalităţi diferite. Şi cred că putem avea un dialog constructiv cu toate că gândim atât de diferit sau tocmai pentru că gândim atât de diferit.

Comiţi mai multe erori.

În primul rând că punctul de vedere exprimat de Patriarhia Constantinopolului nu ţine doar de a doua jumătate a secolului XIX, ba dimpotrivă ţine de cam toată istoria ortodoxă a acestei Patriarhii, precum şi, aşa cum am spus mai sus, de atitudinea în mod constant afirmată de întreaga Biserică Sobornicească şi Ortodoxă a Răsăritului, şi se pot vedea Sinodul de la Ierusalim şi Mărturisirea de credinţă a lui Dositheus la 1672, Enciclica Patriarhilor Ortodocşi de la 1848, vreo câteva sinoade locale ale Patriarhiei Constantinopolului, precum şi respingerea oficială sinodală de către Patriarhiile Răsăritene a unirii de la Ferarra-Fleorenţa, sinodul local de la Vlaherne de la 1285 şi altele. Toate acestea arată, împotriva tezei tale false, că punctul de vedere exprimat la 1895 nu este unul ocazional şi determinat de vreo circumstanţă istorică specială, ci este, împotriva Enciclicei papei Leon XIII, mărturisirea şi susţinerea cu consecvenţă dogmatică a poziţiei de secole a Ortodoxiei. Greşeşti şi prin faptul că încerci o trimitere în derizoriu a acestei poziţii, considerând-o o simplă "spumă de val a clipei trecătoare". Ori nu ştii, deci, istorie bisericească şi în cazul ăsta ar trebui să mai studiezi problema, ori o ştii şi îţi permiţi cu nonşalanţă să calci peste ea, fie pentru că interpretezi greşit evenimentele, fie pentru că pur şi simplu sfidezi adevărul.

În al doilea rând greşeşti prin aceea că te încrezi prea mult în ceea ce îţi spune "inima" şi "rezonanţele" ei. În Pravoslavie nu contează ce spune inima aşa la general, ci ce spune inima curăţită de patimi, de întunericul necunoaşterii, de păcate şi iluminată de Sfântul Duh al lui Dumnezeu. Aceasta este ordinea care se respectă în Biserică, probabil că însă nu şi pentru tine. Tu poate ai trecut deja de treptele curăţirii de patimi, ale "încorporării" virtuţilor şi ale iluminării iar inima, neînşelată de duhuri necurate, îţi spune, prin "rezonanţele" ei, unde, chipurile, ar fi adevărul. Nu mă pronunţ cu privire la efectul rezonanţei, însă în ceea ce priveşte metoda, calea pe care ai ales-o să asculţi de rezonanţele inimii este greşită din punctul de vedere ortodox. În Biserica lui Hristos curăţia inimii şi a minţii, tăria virtuţilor, deosebirea duhurilor, discernământul, iluminarea duhului sunt lucruri de căpătâi, cu care nu se joacă nimeni, care nu pot fi tratate superficial şi puse înapoia, dacă se poate chiar înafara, demersului teologic. Sper că am fost suficient de limpede. Iar toate acestea nu pot fi tratate doar la nivel intelectual, ci, aşa cum învaţă de aproape două mii de ani Biserica Creştină, obligatoriu şi la nivel experimental în sânul şi sub autoritatea teologică şi spirituală a Sfântului Duh şi a Bisericii, a autorităţilor ei spirituale şi teologice.