Despre spovedanie, formalism si nepasare duhovniceasca

[adam000]

În prealabil postat de Ekaterina

De multe ori mi se intampla sa imi vina acest gand, ca sunt prea obosita, ca nu ma mai pot concentra sa ma rog si daca totusi ma asez in genunchi, dupa rugaciune dispare orice urma de oboseala, sunt odihnita si chiar pot sa mai fac si alte lucruri prin casa.

Atunci roaga-te cat mai des! Pare a fi o ispita gandul ca esti prea obosita ca sa te rogi, din moment ce daca persisti si te rogi, oboseala iti dispare. Ispitele sint acelea care dispar ca balonasele de sapun (balonasele de sapun cand pocnesc nu mai lasa nimic in urma lor; au disparut cu totul), atunci cand persisti cu rabdare spre Dumnezeu. La biserica Draganescu, pe unul din pereti sint desenate astfel de balonase.
De ispite trebuie sa ne ferim si sa le depasim cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Insa atunci cand o neputiinta temporara este reala, nu cred ca e bine sa ne incrancenam impotriva organismului (mai ales dupa capul nostru), ca sa nu capatam aversiune, sau ca sa nu cadem in extrema cealalta de a ne face rau singuri din nebagare de seama - la asta ma referisem - ca incrancenarea este o forma de mandrie de fapt.
Cred ca spre Dumnezeu e bine sa mergem cu pace si rabdare si cu dragoste si ravna bucuroasa, nu cu incrancenare.