Adevaratul motiv al demisiei Papei Benedict !

[Decebal]

Îmi cer scuze că intervin mai târziu, însă sunt multe erori, din punctul meu de vedere, ale domnului Cezar, şi nu pot să le las într-un fel neamendate. Dacă eu greşesc atunci pot să retractez la un moment dat, dar numai dacă sunt convins că aşa stau lucrurile.

În prealabil postat de cezar_ioan

Nici chestiunile care privesc credinta in Dumnezeu si vietuirea efectiva ca om crestin nu se abat de la aceasta lege tare a fiintarii omenesti. Exista atata subiectivitate in oameni incat, pe masura ce omul e mai sporit duhovniceste, el tinde mai degraba sa se lepede de pareri, oricat de sigure par acestea la un moment dat si sa caute impartasire si ascultare, pentru a nu cadea in pierzanie, in confuzie, in ratacire, in deznadejde si moarte.

De fapt, în realitate cu cât un om ajunge la un nivel mai înalt din punct de vedere teologic şi duhovnicesc, cu atât are întru adevăr tendinţa de a face ascultare, dar tot mai mult de Dumnezeu şi nu de oameni, mai ales nu de anumite categorii de oameni, în acelaşi timp dezvoltând o tot mai mare tendinţă de învăţa sau chiar conduce pe alţii. Altfel spus lucrurile stau, în fapt, în mod contrar de cum credea sau spunea domnul Cezar.

În prealabil postat de cezar_ioan

Biserica este o societate care nu poate face rabat de ascultare. Poate ca nimic nu este mai important in Biserica decat ascultarea. Pastorul e pastor iar oaia este oaie, vrem sau nu vrem asa stau lucrurile dintotdeauna. E o chestiune in primul rand de identitate.
Insa, abia am pomenit cuvantul ascultare si mintea incepe sa lucreze, imboldita de inima...
Si fiecare se trezeste ca evoca, simte si resimte, gandeste si ras-gandeste in chip personal pe aceasta tema. Toti suntem de acord, cel putin formal, cu ascultarea, cel putin in principiu, insa de cum mijeste gandul pe aceasta tema s-a si pornit neintelegerea si, in fond, poate chiar neascultarea...

Preotul e asezat intre oile sale pentru a le indruma in baza unui acord numit ascultare. Oaia ratacita nu asculta si, cel mai adesea, se pierde. Ranita, in orice caz, tot se gaseste. Si poate ca nu vaca nebuna e problema lumii, nici carnea de cal, ci mai degraba oita smintita...
Arhiereul e asezat intre oile sale tot pe nadejdea ca ele il asculta. (...)

Un patriarh sau altul sunt datori cu ascultarea si cer ascultare.
Suveranul Pontif este si el dator cu ascultarea si cere ascultare.
Altminteri haosul si descompunerea, dezordinea si entropia toata..

Am observat de mai multe ori această atitudine oarecum de "idolatrie" episcopocentristă, care însă nu este cu adevărat specifică Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Hristos. Fără îndoială că episcopii, ca preoţi, au o mare autoritate în biserică. Şi în timp şi-au câştigat şi o mare autoritate în aspecte administrative. Însă dacă harul preoţiei nu este dublat şi de un har al teologiei, atunci respectivul preot sau episcop are mai mult o autoritate sacramentală (chiar şi ţinând cont de felul destul de limitat de a înţelege, trata şi aplica sacramentele); autoritatea în materie sacramentală nu implică în mod absolut necesar şi o mare autoritate teologică, şi asta pentru că teologia este ea însăşi un har, unii beneficiază mai mult, alţii mai puţin, iar acest har dumnezeiesc, de a face teologie şi de a fi teolog, nu este legat la modul absolut de urcarea pe vreo treaptă preoţească. Un caz elocvent este cel al sf. Maxim Mărturisitorul, care este un teolog de referinţă pentru creştini, însă care nu a fost niciodată preot hirotonit; însă aceasta nu l-a împiedicat să fie şi să devină un teolog de referinţă pentru creştini. Sf. Chiril al Alexandriei spune foarte clar că Duhul adevărului îi va călăuzi la adevăr pe Sfinţi, pe Aleşi, nelăsând să se înţeleagă că această călăuzire i-ar privi doar pe preoţi. Şi mai sunt multe alte exemple, în general aceasta este poziţia autentică a Sfintei Tradiţii, de aceea atunci când este vorba de luat decizii teologice şi nu numai în Biserică cei care trebuie consultaţi, sub călăuzirea Duhului, sunt teologii pe orice treaptă ar fi ei în Biserică. Iar în acest caz trebuie întrebată Sfânta Tradiţie cine este teolog, cine face teologie, ce este teologia, şi altele asemenea.

Apostolii nu aveau autoritate apostolică în materie doctrinară sau dogmatică pentru că ar fi avut darul preoţiei, ci pentru că primiseră Revelaţia dumnezeiească prin Fiul şi prin Duhul Sfânt, după cum dau mărturie foarte clară cărţile Noului Testament. Harul înţelegerii profunde în materie de teologie şi de spiritualitate este un har specific de la Dumnezeu şi pe care chiar Dumnezeu a ţinut să îl distribuie aşa cum a crezut de cuviinţă; iar noi ştim că "Duhul suflă unde vrea", nu unde cred unii sau alţii, pe scaune mai mult sau mai puţin înalte. Mai mult, mari teologi şi părinţi ai Bisericii nu au fost astfel datorită faptului că ar fi ocupat scaune episcopale, ci dimpotrivă au ajuns la nivelul de episcopi tocmai datorită harului lor teologic. De aceea, încrâncenarea unora, cum am văzut şi pe acest forum, că Biserica Duhului şi a Adevărului ar fi şi ar fi fost vreodată condusă doar de episcopi şi de preoţi este o încrâncenare păgubitoare şi în concordanţă nedeplină cu Sfânta Tradiţie. După cum am mai spus, a avea har de a săvârşi lucrări sacramentale, în felul în care se înţelege azi practicarea Sacramentelor, nu este şi nici nu poate fi o garanţie absolută pentru o competenţă reală în materie teologică şi spirituală. Au fost şi sunt încă destule, proporţional chiar foarte multe în raport cu totalul, cazuri de clerici care nu au excelat în domeniul teologic, ori care au făcut tot felul de erori, ori care s-au luptat pentru putere, etc, etc, etc.

Dacă lucrurile ar fi stat precum în învăţăturile unora ca sf. Grigorie de Nazianz şi sf. Dionysie Pseudo-Arepagitul, şi în ale altora asemenea acestora, mai că i-aş fi înţeles pe cei care susţin atât de tare stăpânirea clericală. Dar având în vedere învăţătura Tradiţiei şi ceea ce s-a întâmplat propriu-zis în practică, poziţiile lor nu se susţin întru totul, şi dealtfel nici nu pot. Chiar Duhul Sfânt i-a contrazis şi îi contrazice, cel puţin aşa periodic mai încercând să le semnaleze unora pericolele la care se expun prin abaterile de la Tradiţie. Şi avem, ca să zic aşa un "tip" în Vechiul Testament, anume activităţile profeţilor, care nu de puţine ori au fost, datorită Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhului, nu datorită lor, împotriva autorităţilor politice şi religioase, ba chiar au fost prigoniţi, etc, iar acest "tip" arată foarte clar posibilitatea şi realitatea lucrării Duhului Sfânt prin oameni şi feluri care deranjează pe încrâncenaţii clericalişti. Aşa cum spune şi părintele Stăniloae, în Biserică întotdeauna a existat o ierarhie paralelă cu cea sacramentală, anume una a sfinţeniei (la care eu aş adăuga şi una a teologiei) şi asta pentru că Dumnezeu nu a putut lăsa să Îi fie puse în primejdie chiar aşa planurile încât poftele unor oameni trecători, chiar şi prin funcţii, să se suie deasupra Planului Dumnezeiesc.

Sper ca acestea să nu fie interpretate greşit, mai ales de către "binevoitori", şi mai ales că ştim cât de mulţi "binevoitori" sunt printre cei care îşi spun ortodocşi şi printre cei care îşi spun catolici; nu este vorba despre nici un îndemn la neascultare, ci la discernământ. Ştiu că puţini inşi vor înţelege şi vor intra în rezonanţă cu ceea ce am spus, dar vedem şi noi din ce în ce mai mult că drumul cel îngust devine din ce în ce mai îngust, iar calea cea largă devine din ce în ce mai plină şi mai largă