Viata = un sir lung de pacate

[glykys]

În prealabil postat de calatorul

De ce tot ce facem, gandim e considerat mai intotdeauna pacat. Avem libertate si in acelasi timp nu o avem. In toate cultele religioase suntem indemnati sa ne incadram intr-un tipar al omului ce se vrea a fi "perfect", curat sufleteste, fizic, atotstapan asupra gandurilor si faptelor noastre. De ce omul imperfect este indemnat sa devina perfect in special din punct de vedere moral? Nu e ciudat faptul ca Dumnezeu asteapta ca noi sa reusim sa ne depasim conditia de om imperfect, robit de pacate prin noi insine?
Cand murim suntem judecati pentru felul cum am trait viata noastra. Daca viata noastra e un dar, de ce suntem judecati pentru ea? Inseamna ca nu e a nostra. Nu cred ca voi reusi niciodata sa fiu pe placul lui Dumnezeu, nu pot, in fiecare zi pacatuim cu gandul, cu vorba, cu faptele, constient sau inconstient. Chiar daca suntem in general oameni intelegatori, iubitori de semeni, totul e in zadar cand totul se prabuseste in fata unui singur pacat. Oricum, raiul il pot dobandi doar cei cu inima complet curata. Cred ca multi vom ajunge in Iad, pentru ca nu exista o cale de mijloc.

Calatorule, daca lucrurile ar sta asa cum scrii aici, ai avea dreptate sa deznadajduiesti. Insa te rog sa iti amintesti ca ceea ce e cu neputinta la om e cu putinta la Dumnezeu.
Doar prin noi insine nu o sa putem face mare branza niciodata. Dar cu ajutorul Lui, da. Trebuie un strop de credinta si de rugaciune.
Nu prea inteleg de ce unii din crestinii nostri vad crestinismul ca pe un sir de reguli si de constrangeri exterioare, ca pe ceva din afara lor, ca pe un pat al lui Procust, in care trebuie sa se plieze cu orice pret. Crestinismul e multa libertate, dar orice libertate inseamna responsabilitate. Adica nu e vorba ca trebuie sa tin post azi, zi de vineri, ca daca nu, ma duc in iad, asa ca ma sfortez sa nu poftesc la ce mananca alalalt langa mine, nu! Tin post azi, zi de vineri, pentru ca sunt liber sa mananc ce vreau si eu aleg sa mananc de post, in amintirea Rastignirii lui Hristos, desi as putea foarte bine sa aleg sa mananc si de dulce. La fel si cu celelalte.
Nu stiu, eu asa am fost invatata de mica, sa nu ne gandim la rai sau la iad cand facem o fapta buna, ci sa facem cu bucurie putinul lucru bun pe care il putem face pentru Hristos. Ce depasea puterile noastre si avea drept consecinta sentimentul constrangerii, al parerii de rau, al silei nu era bine primit in fata Domnului.