Curatia trupeasca pana la nunta

[Mihnea Dragomir]

În prealabil postat de MihaiG

Si vi se pare corect ca pentru un act sexual sa arzi o vesnicie in "iadul de foc" ?

Mie, unuia, mi se pare absolut corect. Primii nostri parinti au fost exmatriculati din raiul pamantesc pentru mult mai putin decat o fornicatie: pentru ca au mancat dintr-un fruct din care nu trebuiau sa manance. In realitate, este vorba de trecerea unui prag de interdictie divina. Iar fapta lor a avut consecinte teribile. Oricare transgresare a legii divine o are.

Cu pregatirea dv de jurist veti intelege indata. Iata: eu ard o palma cuiva. Un lucru care nu trebuie, desigur, facut. Acuma, sa presupunem ca ajung cu pricina in fata judecatorului. Un lucru important care il intereseaza ar fi cui anume am tras o palma. Daca e vorba de brancardierul spitalului in care conduceam garda de noapte fiindca se scobea in dinti in loc sa aduca brancarda, probabil ca am sa fiu condamnat, fiindca brancardierii sunt oameni, nu vite si nu trebuie palmuiti. Este, insa, de presupus ca pedeapsa va fi spre minimul legal. Daca, insa, l-am palmuit pe colegul de la cealalta linie de garda, nu as mai beneficia de aceeasi atitudine binevoitoare a judecatorului. Inca si mai grav ar fi daca a doua zi, la raportul de garda, seful clinicii m-a apostrofat asupra felului in care am condus garda, iar eu am sarit cu o palma. Nici nu mai vorbesc de cazul in care cel palmuit de mine ar fi ministrul sanatatii. Iar, daca as trai intr-o monarhie, palmuirea regelui ar fi echivalenta unei crime. Traim, de fapt, intr-o monarhie: traim in Biserica Catolica. Una e sa-l palmuiesc pe paracliser, alta e sa fac acelasi lucru cu Sfantul Parinte. Dar, daca cel palmuit ar fi mai mult, MULT mai mult decat acestia, nu numai in grad, dar si superior ontologic ? Daca ar fi vorba de Regele Regilor, daca ar fi vorba de Insusi Acela in numele Caruia Sfantul Parinte carmuieste Corabia ? Avem aici ceea ce matematicienii ar numi un fenomen de limita: daca Acela palmuit imi este nu superior, ci INFINIT superior, atunci palma mea ar fi un lucru de INFINITA gravitate.
Sau, sa o luam altfel. Stiti bine ca injuratura, daca nu e vorba de cele sfinte, este pacat lesne iertator. Pentru o injuratura nu e nevoie de spovada, ci e un lucru pe care Dumnezeu il iarta prin simpla cainta si hotarare de a nu mai injura. Pe de alta parte, a-l injura pe preot, cu deosebire cand, purtand ornatele imparatesti, actioneaza in persona Christi Capitis, este nu numai un pacat grav, ci un lucru care duce la excomunicare automata. Preotul insusi, nici chiar in cadru sacramental, nu mai poate obtine iertarea pentru mine, ci va deferi cazul episcopului. Iar, daca ar fi sa mor inainte de a obtine dezlegarea arhiereasca, as muri in stare cazuta si in afara Bisericii. Atat este de important statutul celui care face obiectul injuraturii.
Or, prin pacat, asta facem: Il injuram pe Dumenezeu. Il palmuim pe Cristos. Este o fapta de gravitate infinita, care merita pe deplin pedeapsa infinita. Daca vreun alpinist, atarnand de o singura franghie deasupra prapastiei, s-ar apuca sa il injure pe cel care tine capatul franghiei, ar fi curata nebunie. Acela ar putea da drumul oricand considera franghiei, iar nebunul s-ar pravali in prapastie. Atat de nebuni suntem noi. Prin pacatele noastre, prin sudalmele pe care le aducem Domnului aici printr-o betie, colo printr-o fornicatie, dincolo printr-un sperjur, Il provocam pe Dumnezeu. Numai infinita Lui rabdare face sa nu dea drumul imediat firului vietii noastre, care atarna de mana Lui. Dar, daca o va face atunci cand suntem in siguranta, cand ne aflam pe stanca tare a Sfantului Sacrament, sau daca, dimpotriva, o va face cand sufletul nostru atarna deasupra prapastiei vesniciei, numai de El depinde. Eu, unul, nu mai vreau sa fiu nebun. I-am pus destul rabdarea la incercare. De saptezeci de ori catre sapte ori s-ar fi cuvenit sa dea drumul franghiei sufletului meu, aflat in inconstienta murdarie. Simt ca El nu ar mai putea suporta sa ma intorc, iarasi, la vomitatura mea...