Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Morala Crestina
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 22.10.2012, 13:28:37
ovidiu b.
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

După fire și împotriva firii (un scurt rezumat):

Puterile sufletului: mintea, iubirea și voința, după orânduirea cea străveche, își aveau lucrarea și ținta către Dumnezeu. Această tindere spre Dumnezeu a sufletului era lucrarea cea după fire; și pe temeiul stăruinței în această tindere, urma să creștem de la chip la asemănare. Așa eram în sfatul, în ascultarea și vederea lui Dumnezeu.

De la neascultare încoace, puterile sufletului, nemaifiind unite în Dumnezeu, ci învrăjbite și aprinse de gânduri ce se contrazic, nu mai lucrează după fire, ci lucrează cel mai adesea, dacă nu aproape totdeauna, contra firii. După cuvântul Sfinților: toată strădania diavolului aceasta era și este ca să desfacă dragostea sufletului nostru de Dumnezeu și s-o lege de orice altceva, afară de Dumnezeu.

Drept aceea vrăjmașul, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului, în parte; iar pe trup îl împinge să le împlinească cu lucrul și să le facă tot mereu. Vrea vicleanul, ca pe niște lipsiți de bucuria vederii lui Dumnezeu, pe care ne-a furat-o, să ne mângâie, învățându-ne să iubim plăcerea simțurilor, bine știind vicleanul, că asta stinge iubirea de Dumnezeu și întunecă mintea de la vederea Lui. Că nu Dumnezeu este Cel ce nu ne mai iubește și nu ne mai vede, ci noi suntem cei ce nu-L mai iubim și nu-L mai vedem, căci între noi și El e zidul păcatului, iar dincoace de zid, noi: o grămadă de cioburi mereu zdrobindu-ne de zid și în tot mai mare sfărâmare aflându-ne.

Ascultarea cea străină a încovoiat dragostea noastră spre lumea aceasta și spre trup. Iuțimea sau voința, care, după fire, aveau rostul să îndrepte spre Dumnezeu ca un arc dragostea, iar către diavol mânia, ca pe o săgeată, a aprins-o contra firii și a transformat-o în ură, încât fiara de om, ca fulgerele zvârle săgețile în obrazul fraților și în fața Sfântului Dumnezeu, blestemând și dând dracului pe toate și chiar pe sine însuși. Iar pe biata minte, de unde - după fire - avea să fie oglindirea sau răsfrângerea lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu în om, locul Său cel sfânt , fie că o întunecă afumând-o cu mândria, fie că o aprinde să stea împotriva adevărului, sau într-alte chipuri o sfărâmă și pune într-însa urâciunea pustiirii sau idolul (ideea fixă a) păcatului.

Așa se înscăunează vrăjmașul în mintea care nu-și păzește porțile dorințelor, și așa de tare o strâmbă contra firii, încât zice răului bine și binelui rău; întunericului lumină și luminii întuneric; cumințeniei nebunie și nebuniei înțelepciune, cu care scornește apoi că nu e Dumnezeu, ci numai natură, iar dacă e vorba să fie vreun "Dumnezeu", omu-i "Dumnezeu".

Prinși în cercul vicios dintre păcat și plata lui, întruparea și moartea Domnului Hristos au adus oamenilor o altă naștere și a schimbat sensul morții, facand-o moartea păcatului din fire și cale a învierii.
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Poate deveni abstinenta o problema? teodoraianys Generalitati 110 21.09.2013 20:09:21
Cine da lui isi da, cine face lui isi face spre_rasarit Generalitati 0 11.10.2011 13:18:21
Cine poate face o religie unica pe tot pamintul?? Mihai36 Generalitati 14 28.07.2011 19:42:24
Educație sexuală în școli iar Iustin32 Generalitati 21 28.09.2009 21:30:02