Curatia trupeasca pana la nunta

[IonelaC]

În prealabil postat de mirela.t

Scuze ca ma bag si eu in discutie, dar m-au frapat un pic ideile pe care le vehiculezi. Cum adica, tu iti pui problema asa in general, ca "trebuie sa-l ierti" si sa-l iei "in primire" ? Pai draga Aurelia, nici nu-i de mirare ca nu se apropie barbatii de tine, cu optica asta a ta. Probabil emiti feromoni negativi, sau ceva similar detectabil de la distanta!
In primul rand, ca nu ti-au gresit tie personal; acolo Ionela dadea un exemplu concret, cineva a gresit in relatia fata de ea, eu asa am inteles, ca nu vorbea in general. Apoi, cu luatul in primire... expresia in sine nu e deloc sentimentala; hmm, daca asta e ce pui tu la baza unei relatii personale cu un baiat, atunci nu te mai plange ca esti nemaritata. Ca sa nu mai zic de pretentii, sa fie "neinceput" ...apropo, cum faci, il intrebi la prima intalnire?! Daca ajungi pana acolo, fireste.

Bine v-am regasit!
Observ ca s-a scris mult pe threadul asta de cand nu am mai intrat eu.
Ce sa zic? Parerile sunt impartite, e firesc sa fie asa, insa cel mai mult mi-ar placea daca ne-am respecta unii altora parerile. De pilda, daca Aurelia gandeste intr-un fel si Mirela gandeste in alt fel si iarasi eu gandesc diferit, cred ca n-ar trebui sa fie pretext de judecare a celuilalt. Fiecare a avut propriile lui experiente de viata si, in general, isi bazeaza deciziile pe anumite concluzii sau principii de viata.
Inca un lucru: chestiunea aceasta a fecioriei observ ca se discuta fara probleme in privinta fetelor, insa cum vine vorba de baieti... gata! Cum adica, sa intrebi baiatul asa ceva?! Normal ca nu e nimeni atat de ciudat incat sa intrebe direct - eventual si de la prima intalnire - astfel de chestiuni, insa atunci cand cele doua persoane se apropie sufleteste una de cealalta si incep sa priveasca impreuna la un viitor comun, mi se pare absolut normala o discutie, foarte de bun simt, despre chestiunea asta. La urma urmei, discutam despre familie, prieteni, profesie, idealuri, starea sanatatii, filme si o gramada de lucruri personale, iar acesta - atat de important - de ce sa ramana intr-o ceata promiscua? De ce sa nu discuti, cu tot bunul simt de care esti in stare, ce parere are omul respectiv despre viata de familie, pregatirea pentru viata de familie, feciorie si fidelitate?

In fine, referitor la ceea ce scriam acum ceva vreme pe acest subiect, am luat decizia de a ma desparti de persoana cu care eram prietena la acel moment, din multe motive mai mici sau mai mari, printre care faptul ca gandeam cu totul si cu totul diferit despre feciorie, Taina Nuntii, viata de familie si copii.
De aproape un an sunt "singura", m-am dedicat familiei, Bisericii, serviciului, prietenilor... dar ceva lipseste. Este dificil si realizez ca, pe masura ce timpul trece, va deveni, poate, mai greu sa intalnesc o persoana potrivita si ca varsta si ca gandire. Baietii de 27 de ani, cat am eu acum, cauta fete undeva la 20-25 de ani, iar apropourile care apar - indiferent cat esti de la locul tau - din partea unor barbati peste 40 de ani (eventual si insurati...) nu pot decat sa ma ofenseze.

Deci, rabdare si iar rabdare, lupta cu cartirea care da tarcoale si incercarea continua de a gasi tot felul de activitati care sa ma tina ocupata. De multe ori insa, mai cu seama in cele mai frumoase sau mai grele momente, sufletul tanjeste dupa "acel cineva" cu care sa imparta bucuria sau tristetea. Seara mai cu seama, cand inchizi usa casei si esti mereu singur, fara sa ai cui spune "noapte buna" si nici "buna dimineata", situatia nu este deloc usor de infruntat. Rugaciunea, cartile, muzica, etc. toate sunt minunate, insa vine momentul in care devine plictisitor, trist si deprimant sa vorbesti mereu cu tine insati/insuti. Cu cat trec anii, cu atat apar intrebari de genul "care este rostul vietii mele?", "cum sa imi gasesc implinirea?", etc.
Deci, daca voi stiti solutii sau "retete" (sfaturi, indemnuri, etc.) nu ezitati sa le impartasiti cu cei care au nevoie de putina nadejde.