Hirotonia si parohia pe bani?

În prealabil postat de Decebal

Dacă asta este tot ce aţi învăţat, înseamnă că aţi învăţat foarte puţine, domnule Cezar. Vă urez în continuare succes la aşternerea batistei pe ţambal şi la promovarea indiferenţei faţă de tot ceea ce se întâmplă.

După mintea dumneavoastră, atunci când a început uniaţia în Transilvania românii ortodocşi trebuiau să tacă din gură şi să accepte hotărârile TRĂDĂTORULUI Atanasie şi ale celorlalţi TRĂDĂTORI ai Ortodoxiei, pentru privileghiomurile lor băneşti şi materiale? Ei bine, n-au făcut-o, domnule Ioan Cezar, n-au făcut ascultare de nişte TRĂDĂTORI!! În Biserica Ortodoxă, în cazul în care nu ştiaţi, credincioşii au responsabilitatea păstrării credinţei şi a Bisericii şi în acelaşi timp au responsabilitatea, ca "organe" ale Trupului Mistic al lui Christos, de a se îngriji de alte "organe" ale aceluiaşi Trup în virtutea comuniunii şi a sănătăţii. Nu se lasă totul pe spatele unora aşa cum credeţi dumneavoastră. Această propagandă cum că fiecare credincios trebuie să îşi vadă exclusiv de viaţa lui proprie este una contaminată de individualism, lipsă de iubire şi responsabilitate, egoism, indiferentism şi venin anti-ortodox. Sub masca grijii pentru ortodoxie se ascunde diavolul indiferentismului şi al tolerării intolerabilului. Şi asta pentru că dumneavoastră credeţi şi trăiţi cu impresia falsă şi anti-ortodoxă că numai unii, clericii, poartă responsabilitate pentru biserică. Şi vedem unde s-a ajuns. Dar chiar în cartea Faptelor se vorbeşte la sinodul de la Ierusalim de prezenţa nu doar a apostolilor, şi a preoţilor ci şi a ... fraţilor. Şi asta pentru că în creştinismul adevărat Biserica nu este o dictatură a clericilor. Sfântul Pavel vorbeşte foarte clar despre organicitatea Trupului lui Christos şi despre grija pe care o poartă organele unele de celelalte. (Dacă în BOR a pierit iubirea şi s-a instaurat nesimţirea şi indiferentismul, dacă BOR a capotat de la a fi Biserică a lui Christos, spuneţi, şi adio biserică!) Iar dacă această responsabilitate implică şi atitudine critică constructivă şi întemeiată atunci ea este binevenită. Hiper-grija nejustificată de care îi acuzaţi pe unii este o chestie doar în mintea dumneavoastră şi în sistemul dumneavoastră de concepţii false şi anti-ortodoxe. Cu astfel de mentalităţi manifestate de dumneavoastră, de Costel, de Andruşca şi de mulţi alţi inşi din biserică, a ajuns BOR în halul în care a ajuns. Aveţi biserica şi poporul, statul şi economia, politica şi societatea civilă pe care vi le meritaţi. Sunteţi oaia neagră a Europei. Şi mentalitatea voastră pseudo-ortodoxă, ne-ortodoxă şi anti-ortodoxă este cea care este în mare măsură responsabilă de HALUL în care au ajuns să arate românii ortodocşi. Mergeţi în continuare şi pupaţi icoanele că poate vă pică ceva din cer. Dar încetaţi să mai faceţi această propagandă anti-ortodoxă şi în defavoarea adevăratelor interese şi meniri ale Bisericii Ortodoxe. Nu vă mai prefaceţi că sunteţi adevăraţii apărători ai Ortodoxiei.

Draga, eu cand sarut icoana o fac din acelasi motiv pentru care imi sarut copiii si nevasta, prietenii si pamantul satului meu: din dragoste, dintr-un simtamint duios, din recunostinta. Si sigur ca imi pica din Cer o multime de lucruri, de pilda: icoana, copiii, nevasta, prietenii si pamantul satului meu natal. Precum si miracolul vietii mele tot din Cer imi pica, zi de zi si clipa de clipa.
Nu stiu cum o fi fiind la tine, adica de unde ti-or veni toate, dar la mine, marturisesc ca asa stau lucrurile.
Eu de-o vreme gandesc si simt, traiesc asa, ca toate imi vin de la Dumnezeu in ultima instanta, in sensul ca Domnul ingaduie sau inriureste toata viata mea si a semenilor. Si ca are Bunul grija de mine, intr-un fel tainic pe care doar il imaginez uneori in fuioare de gand, pentru ca sunt bolnav de gandire si nu ma pot abtine sa cuget cu mintea mea de vierme asupra a tot si toate. Dar poate Bunul Dumnezeu ma va lecui si de viciul asta, intr-o buna zi.
Draga, eu cu saracia m-am deprins deja, in ciuda faptului ca am avut perioade lungi de prosperitate, cand nu-mi lipsea nimic. Viata mea a fost imbelsugata, lumeste vorbind. Si prin voia Domnului, spre dramuirea mea in rand cu a celorlalti oameni, Dumnezeu m-a binecuvantat si cu saracia si cu boala si cu lumea aceasta in care traim cu totii si chiar cu tine aici ma binecuvinteaza Domnul, intrucat imi esti oglinda pentru anumite parti mai putin accesate din mine insumi. Spre inteleptirea mea, ca nu cumva sa imi irosesc vremea in anticamera prescolaritatii devenirii.
Eu sunt tare bucuros ca iti citesc protestele si injuriile. Imi pricep tot mai nuantat, atat cat pot sa imi stapinesc rusinea de mine insumi, propria mea eroziune sufleteasca. Cine stie, poate cu vremea, citindu-te pe tine si vazindu-mi de treaba mea (care, printre altele, consta mai ales in a ingriji pe altii, acolo unde m-a pus Dumnezeu), poate ma insanatosesc, cu harul lui Dumnezeu.
Zici ca sunt indiferent si egoist la necazurile semenilor, ca sunt de fapt autist in raport cu adevarata sobornicitate a Bisericii si ca nu imi pasa de Ortodoxie, ca sunt cumva chiar un agent activ, prin lenea mea, la subminarea Bisericii. Asta cam asa este... Imi reprosez mie insumi adeseori acest lucru. Iti multumesc ca m-ai atentionat! Cu ajutorul lui Dumnezeu poate voi deveni insa, treptat, mai harnic la rugaciune, mai indraznet in despatimirile de tot felul, mai putin irascibil si poftitor, mai harnic la studiu si mai priceput in cuvantul catre fratii de credinta.
Ai facut apoi o afirmatie in care ma etichetai, punindu-ma la borcan impreuna cu Andrusca si cu Costel. Eu nu socot ca ma aflu in aceleasi coordonate cu dansii, desi sper ca suntem in aceeasi emisfera ori, poate, ambarcatiune. Insa daca m-ai pus laolalta cu acesti crestini, eu nu pot decat sa iti multumesc: m-ai magulit, iar acesta e un gest frumos din partea ta. Esti asadar capabil si de lucruri constructive, de suport si incurajare. Nu iti cunosteam aceasta latura si ma bucur ca am aflat-o.
Toate cele bune, crestine!