Umorul in discursul religios

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Demetrius

Aceste cuvinte nu stârnesc râsul, deci nu e umor, ci stârnesc admirația deoarece implică înțelepciune, deci e Duh Sfânt.
Nu e de râs; e de meditat.

La adresa aceasta( http://www.filocalia.ro/referat/12/Rasul ) vei găsi o înșiruire a efectelelor deșarte ale râsului la fel ca și originea lui, așa că ceea ce prezinți tu că ar fi lucrarea ta nu are legătură cu umorul, ci presupune un limbaj cultivat și un spirit oratoric elevat, care trezesc admirația, nu râsul; atat la textul sacru, cat si la textul predicilor umorul pervertește, iar spiritul oratoric înnobilează.
Poate ar fi bine să faci o diferențiere între aceste două aspecte ale temei lucrării tale ca să nu rezulte confuzii și discuții neprincipiale.


P.S. Între subiecte fără nicio relație, umorul face legături surprinzătoare care stârnesc râsul.

Demetrius, observatia ta este binevenita.

Un semnal de alarma - o reflectie atenta la ceea ce este de fapt "rasul" - fie ca este fin, fie ca este manifestat in hohote.

Rasul deriva dintr-o forma de bucurie generata in suflet atunci cand mintea sesizeaza o decadere sau o colapsare a calitatilor unui anumit aspect.

Rasul corupe pentru ca mintea gaseste o anumita forma de placere in identificarea unei anumite ipostaze a derizoriului (o lipsa a valorii).

Putem spune ca este o bucurie activata pe o coordonata axiologica negativa.

Aceasta forma de indulcire neutralizeaza - scoate din suflet - bucuria care valideaza valoarea (sens pozitiv axiologic).

De aceea, este o cadere in pacat care antreneaza o raceala specifica, facand loc caderilor mai mari.

Mintea curata se bucura exclusiv in identificarea valorilor.