Foarte frumos ati spus. Trebuie sa ne straduim sa transformam bucuriile lumesti in bucurii superioare, daca nu duhovnicesti si sa facem totul in viata aceasta spre slava lui Dumnezeu, fie ca mergem la scoala, la serviciu, fie ca mancam sau postim, fie ca dormim sau ne rugam. Noi ne cam grabim in tot ce facem, suntem intr-o goana continua, credem ca timpul se duce aiurea si apoi ne plangem ca nu avem timp de Dumnezeu, uitand ca toata viata noastra trebuie inchinata Domnului, nu doar ziua de duminica sau clipele de rugaciune. Ca doar asa marturisim la fiecare Liturghie, de mai multe ori: "Pe noi insine si unii pe altii SI TOATA VIATA NOASTRA lui Hristos Dumnezeu sa o dam."
Totodata, poate ar trebui sa ne gandim putin la cum se nasc bucuriile. Mie imi vine in minte acum un exemplu:
Vine mama par. Teofil la manastire, sa isi vada fiul. Parintele se bucura, desi se gandeste ca a venit acolo mai mult pentru el si mai putin pentru rugaciune. Si ii spune sa mai stea la manastire cateva zile, ca sa se odihneasca. Iar mama lui ii raspunde ca ar fi bucuroasa sa mai stea, dar ca pe primul loc e datoria, ca trebuie sa mearga acasa, sa aiba grija de sot si de gospodarie. Iata ce spune par. Teofil: "M-a coplesit gandul acesta al mamei, ca are o datorie si ca trebuie sa si-o implineasca, trebuie sa-si faca partea ei de gospodarie si n-a stat cum am zis eu, sa se odihneasca, ci s-a dus sa il ajute pe tata. Nu i-am spus niciodata ca INTAI E DATORIA, APOI E BUCURIA." (Par. Teofil, Credinta marturisitoare).
De aici invatam ca trebuie sa pastram dreapta masura si sa le indeplinim pe toate cum se cuvine, nu sa alergam numai dupa bucurii duhovnicesti si sa riscam sa le lasam nefacute pe cele lumesti, cu care suntem datori in fata Domnului, a familiei, a societatii...
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
|