Saul era lepădat de Dumnezeu datorită apostaziei lui. Cerul încetase să mai vorbească cu el. Văzând lucrul acesta, într-o atitudine totală de sfidare la adresa lui Dumnezeu, Saul se întoarce spre cei pe care îi alungase și cere slujitorilor săi să caute o femeie care cheamă morții.
Morții, fie buni, fie răi se găsesc în locuința morților (Sheol) fără nicio cunoștință față de ce se petrece sub soare. Saul merge astfel într-o noapte la o femeie care chema morții și-i cere acesteia să îl cheme de Samuel. Acesta îl scoală la cererea lui Saul pe Samuel, care îi spune tot ce se va întâmpla. Cunoscând însă că morții sunt... de-a dreptul morți, că ei nu știu ce se întâmplă sub soare, că de fapt nu mai există, este greu să credem că ființa pe care a văzut-o Saul era cu adevărat Samuel. Convingerea acesta poate fi întărită de faptul că
dacă Dumnezeu nu i-a răspuns, cu siguranță nici Samuel nu ar fi făcut-o (dacă ar fi trăit într-un anume fel).
Cine este atunci cel care a vorbit lui Saul? Unul din „
prietenii” celui care a spus în Eden „nu veți muri de moarte”, sau poate chiar el!
Un alt lucru care ne demonstrează acest fapt este anume că ființa care îi vorbește lui Saul îi spune că mâine, acesta și fiii lui vor fi împreună cu el. Dar nu se poate ca Samuel să fie în același loc cu Saul. Acesta fapt ar distruge concepția populară că la moarte cei buni merg într-un loc al răsplătirii, iar cei răi într-un loc al pedepsei. Ceea ce se poate, însă, este realitatea evreiască, cum că la moarte toți merg în pământul din care au fost luați și că nu mai au nici o cunoștință de ce se face sub soare.
Ființa care i-a vorbit lui Saul nu putea să fie o ființă consacrată lui Yahweh pentru că a făcut ceea ce Dumnezeu nu dorise să facă; să-i răspundă lui Saul.
„
Saul a murit, pentru că s-a făcut vinovat de fărădelege față de Domnul, al cărui cuvânt nu l-a păzit, și pentru că a întrebat și cerut sfatul celor ce cheamă morții” (
1 Cron.10,13) , iată concluzia acestui eveniment.