Pacatul si Iertarea

În prealabil postat de Mosh-Neagu

Oare cum e cu pacatul? Il facem, il spovedim si gata, am scapat? Ar fi prea simplu si prea usor sa fie asa, dar cred ca e un pic altfel. Mie mi se pare ca fiecare pacat se aseaza pe trupul nostru precum un tatuaj. Si... nu mai scapi in veci. La un moment dat te cuprind remuscarile si vrei sa te curati, dar nu mai poti. Iti poti curata sufletul, dar imaginea trupului schimonosit de "tatuaje", iti aminteste pentru tot restul vietii cine esti de fapt, ca nu cumva sa uiti si sa te mandresti cu cel ce crezi ca ai devenit peste noapte...

Cu totii nadajduim in iertare si mantuire, dar atitudinea noastra uneori lasa impresia ca mantuirea este o certitudine si deci putem arata catre oricine cu degetul, ca si cum noi am fi "rod ales"...

Nu-mi pot imagina ca Dumnezeu ne iarta, dar ne mai lasa semnele pacatului. Ne pune insa la incercare in mod repetat, pana cand, prin rezistenta noastra la pacat, locul ranit de pacate se cicatrizeaza si devenim rezistenti la alte pacate de acelasi el.
Am citit ca un pacat iertat de Dumnezeu este acela, pe care ajungem sa il uram din toata fiinta noastra