Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #11  
Vechi 26.04.2010, 18:07:07
ALEXANDRU ANASTASIU's Avatar
ALEXANDRU ANASTASIU ALEXANDRU ANASTASIU is offline
Senior Member
 
Data înregistrării: 13.03.2010
Locație: România
Religia: Ortodox
Mesaje: 362
Implicit Medicina contemporană și vindecările ei 8

Si ca sa zic pe scurt, deși ai fi încredințat, frate, ca vrăjitorii pot sa te facă sănătos de boala ta, ca pot, de pilda, să-ți dăruiască 50 de ani de viața și ca ar avea putere sa învieze morții (deși amândouă lucrurile sunt cu neputința), iarăși ia aminte, ia aminte, ia aminte sa nu alergi la ei ca să-ți ajute; pentru ce? Pentru ca te lepezi de Dumnezeu, vinzi pe Hristos, te lepezi de buna cinstire și de credința ta și faci cele potrivnice pentru ca slujești diavolului și te închini slujitorilor lui draci și în cele din urma te faci rob al lor. Ca, deși te faci sănătos de boala, însa vei patimi totdeauna o amara mustrare de conștiința, ca pentru o mica amețeala ai calcat făgăduințele pe care le-ai făcut lui Hristos, lepădându-te de credința. De aceea, sănătatea ta va fi mai amara și decât cea mai grea boala, precum zice Ioan Gura de Aur (Cuvântul 5 - împotriva iudeilor). Vrei sa te încredințezi? Auzi ce zice Dumnezeu în a doua Lege: "Iar de se va scula întru tine prooroc sau care visează vis si-ti va da ție semn și va veni semnul sau minunea care a grăit către zicând: Sa mergem și sa slujim la dumnezei străini, pe care nu i-ați știut, sa nu ascultați de cuvintele proorocului acestuia sau ale celui ce visează visul acela, ca va ispitește pe voi Domnul Dumnezeul vostru ca sa știe, oare iubiți pe Domnul Dumnezeul vostru din toata inima voastră și din tot sufletul vostru" (A doua Lege 13, 1). Adică: daca proorocul acela va zice ca eu pot sa înviez mortul, numai ascultați-mă pe mine și închinați-va idolilor sau dracilor; și daca chiar într-adevăr va putea cu lucrul sa învieze mortul precum a făgăduit, iarăși sa nu-l ascultați ca sa va închinați diavolului și dracilor. Pentru ca Dumnezeu a slobozit sa facă acel prooroc o minune ca aceea, ca sa vadă daca voi îl iubiți cu toata inima voastră și nu slujiți altuia fără numai Lui. așa tâlcuiește acest grai dumnezeiescul Ioan Gura de Aur în cuvântul lui împotriva iudeilor. Auzi, frate, înfricoșat cuvânt pe care îl zice însuși Dumnezeu? Deci, lasă aceasta stăruința ce o pune diavolul înaintea ta, ca sa te duci la vrăjitori pentru tămăduirea bolii tale și fugi de ei ca de foc. [353-364]
Sfârșesc pecetluind acest cuvânt de fata cu spusele dumnezeiescului Ioan Gura de Aur și ale Marelui Vasile și va zic ca daca voi, creștinii, nu numai ca nu veți unelti vreo vrajă, ci nici nu veți chema vrăjitori și vrăjitoare sa va descânte sau sa va dea baiere la bolile voastre, ori sa alergați la ei ca sa va arate oarecare lucruri, sau sa va ajute la vreo nevoie. Daca, zic, vă veți păzi de acestea, sa știți ca în ziua Judecații are sa va ia Hristos pe fiecare de mâna și are sa va pună înaintea priveliștii aceleia a toata lumea - a îngerilor, a Arhanghelilor și a tuturor sfinților celor din veac. și are sa zică: - Acest om, îmbolnăvindu-se oarecând și pe când toți îl îndemnau sa cheme vrăjitori și vrăjitoare spre a-l descânta ca sa-l facă sănătos din boala, el, pentru numele Meu și pentru frica Mea, nu s-a dus încă sa facă acest lucru, ci a ales mai bine sa moara decât sa se lepede de dragostea Mea. așa o adeverește aurita gura a lui Ioan: "Înțelege cât de mare cununa vei lua acolo, când de fata vor fi îngerii și toți Arhanghelii; atunci, apropiindu-Se Hristos și luându-te de mâna, te va purta înlăuntrul priveliștii aceleia și în auzul tuturor va zice: acest om, aprinzându-se oarecând de friguri și fiind sfătuit a se izbăvi de boala, ca sa nu se poticnească în ceva, acesta, pentru numele Meu și evlavia cea către Mine, a izgonit și a înfruntat pe cei ce îi făgăduiau sa-l vindece în felul acela - vrăjitoresc - și a ales mai bine a muri în boala decât sa vândă credincioșia fata de Mine" (Cuvântul 5 - împotriva iudeilor).
Iar daca veți fi biruiți de boala si, dorind sa rămâneți în viață, veți defăima pe Hristos și pe Sfinții Lui si, lepădându-va credința și buna cinstire, veți alerga la draci, la vrăjitori și vrăjitoare ca sa va vindece sau alt ajutor sa va facă, sa știți ca în ziua Judecății, înaintea a toata mulțimea îngerilor și a oamenilor, aveți sa va faceți lauda diavolului, iar lui Hristos rușine și ocara. căci atunci diavolul are sa se laude înaintea Domnului și sa zică: Iată, acești creștini, pentru o mica boala pe care au avut-o și pentru o mica trebuința ce aveau, s-au lepădat de Tine și de credința și dragostea Ta; aceștia pe care i-ai făcut și i-ai zidit și pentru care ai răbdat moarte, ei au alergat și au venit la mine și la ajutorul meu. Deși eu nici nu i-am zidit, nici nu am luat moarte pentru ei, totuși ei au ales mai mult dragostea mea decât pe a Ta. așa o adeverește arătătorul de cele cerești, Vasile: "Cel ce acum ne amăgește pe noi și cu ademenirile lumești și cu toata meșteșugirea ne silește sa-l uitam pe Făcătorul nostru de bine, Dumnezeu, spre stricarea sufletelor noastre, sărind în mijlocul nostru atunci și ocărând, se va arata cu mustrare asupra Domnului, spre defăimarea noastră lăudându-se cu îndărătnicia nesupunerii și despărțirii noastre, zicând ca deși nici nu ne-a zidit și nici nu a murit pentru noi, însa ne are pe noi pentru ca i-am urmat lui cu nesupunere și trândăvie fata de poruncile lui Dumnezeu" (Rânduielile vieții monahale, II). O, rea întâmplare! O, rea nenorocire pe care o veți patimi, fraților! căci aceasta ocara și aceasta lauda pe care are sa o facă atunci diavolul împotriva Stăpânului Hristos, pentru voi, va fi mai cumplita pentru voi decât focul cel veșnic, decât întunericul cel mai din afara și decât scrâșnirea dinților. Va fi mai grea vouă decât tot tartarul, decât toți viermii cei neadormiți și decât toate neluminatele și înfricoșatele locuri ale iadului. într-un cuvânt, va fi mai grea decât toate muncile care împreuna au sa va muncească veșnic; așa cum o zice acest Vasile: "Aceasta ocara asupra Domnului și aceasta lauda a vrăjmașului mai grea mi se pare mie decât toate muncile Gheenei. Adică, a ne face vrăjmașului pricina de lauda și înălțare împotriva lui Hristos, împotriva Celui Ce a murit pentru noi și a înviat" (Rânduielile vieții monahale, II). și ca sa nu o pătimiți, fraților, păziți-vă pentru dragostea lui Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor voastre de a mai întrebuința vreun fel de vrăjitorie sau de a mai alerga la vrăjitori și vrăjitoare, ci în toate împrejurările și nevoile voastre alergați la ajutorul lui Dumnezeu, la acoperământul Născătoarei de Dumnezeu și la mijlocirile Sfinților; ca de bolile și nevoile voastre sa va vindecați și de veșnicele munci sa va izbăviți și împărăției cerurilor sa va învredniciți, căreia noi toți sa ne învrednicim, cu darul lui Hristos. Amin.”

"Daca te molipsești de vreo boala, nu te deznădăjdui și nu te împuțina cu duhul; ci mulțumește-I lui Dumnezeu, ca El Se îngrijește ca prin aceasta boala să-ți facă un bine." Avva Isaia Pustnicul

O relatare de la Sfânta Mănăstire Sihăstria (în urma declarațiilor unui duh legat să spună adevărul prin Sfântul Maslu în timpul exorcismelor), ne spune că un diavol legat în pustie de Avva Antonie a rămas acolo până în zilele noastre, plictisit fiind de moarte. Atunci a apărut un jeep condus de doi draci îmbrăcați bine, cu cravată, sacou, cămașă fină, cu butoniere și ceas de aur și foarte bine dispuși. Uimit, dracul obișnuit cu luptele pustnicești a rămas mut. „Ce te zgâiești așa la noi?”. „Da voi ce v-ați îmbrăcat așa ca niște coțofene vopsite?”. „Cioară proastă ești tu de n-ai aflat de Aggiornamento!”. „?!!!?”. „Adică întunecimea sa Satana, ca și prietenul lui bun, sanctitatea sa papa, s-a gândit să ne modernizăm pentru a fi mai eficienți în a atrage la rătăcire cât mai mulți, să fim cât mai populari. Pe mine m-a făcut doctor iar pe el avocat. Eu de dragul sănătății aduc mulți la iad prin avorturi, însămânțare în vitro, eutanasie, chemarea mai înaintea preotului a ambulanței ca să nu mai fie timp de spovedanie, medicina ascuns drăcească sau vrăjitoria cu mască de știință, și multe alte drăcării iar ăsta prin procese scapă pe prieteni noștri basma curată și înfundă în ură pe creștini.”


va urma cu
ASEMENEA VRĂJITORIILOR ESTE ȘI ȘTIINȚA CU NUME MINCINOS
__________________
1Ioan 4:1
Iubiților, nu dați crezare oricărui duh, ci cercați duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulți prooroci mincinoși au ieșit în lume.


SF. MARCU ASCETUL: "Atâta adevăr se află în spusele cuiva câtă siguranță îi dau smerenia, blândețea și dragostea"

Acum este publicată și viața (audio) Bătrânului care mi-a lămurit credința în iubire, aici:
Fratele Traian Bădărău (Tătăică)

Pentru cine dorește să fie ctitor la Catedrala Mântuirii Neamului, iată legătura.

Last edited by ALEXANDRU ANASTASIU; 26.04.2010 at 18:10:36.
Reply With Quote
 

Tags
bioterapie, înșelare demonică



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Despre nașterea din nou, din Duhul Sfânt și despre Botez Savonarola Sfinti Parinti (Patrologie) 15 20.07.2013 13:28:48
Petre Tutea despre Dumnezeu si despre atei tigerAvalo9 Generalitati 34 02.12.2010 15:37:16
Despre pacate si despre Canoanele duhovnicilor gheorghecoser23 Preotul 5 25.06.2008 17:01:23