Din Viata Maicii Domnului de Sfantul Maxim Marturisitorul

[cristiboss56]

Când Maria-Şi dete seama că Biserica, prin lupte / Câştigase cu ardoare şi strădanii ne-ntrerupte, / A crescut şi se avântă prin vârtejuri fără teamă, / Spre a nu-i mai face umbră cu splendoarea ei de Mamă. / Se ascunse bucuroasă sub marama umilinţei, / Şi la umbra ei cea deasă, la izvoarele Credinţei, / Ea-şi trăieşte anii ultimi de viaţă pe pământ / Zăvorâtă-ntr-o tăcere cu mireasmă de mormânt. / Dar Smerenia, sporită lângă focul din cămin, / Nu-i un cioclu ce-i îngroapă perla harului divin, / Ci-i un scripete ce-o-nalţă în sfinţenie mai sus ! / Iar tăcerea ei, pătrunsă de misterul lui Iisus, / E ca râul care curge pe sub dealuri şi păduri, / Tăinuit, şi-n depârtare, răzbătând prin mii de guri / Se revarsă ca o mană roditoare pe câmpie, / Şi-nverzeşte iarba arsă de dogoare şi-o învie. / Ea trăieşte acum în sine, toată inimă şi dor, / Într-un praznic de lumină, paradis încântător, / Şi-ntr-atât o-mpodobeşte Duhul Sfânt cu noi splendori / Că , privind-o , Serafimii stau pe gând întrebători ! / Şi văzându-ţi înălţată până-aicea slava ta, / Mă cutremur că mă-ncumet să te cânt cu lira mea ! / O, Lumina mea, Marie , pentru ce mă-ndemni să-ţi ferec / Neprihana ta-n cuvinte, eu , prihană de-ntuneric.
<<< Va urma >>>