Scrieri pseudoortodoxe infiltrate in Sfanta Traditie

Prin "unde exista", iata ca ai exemplificat ce sugera Mihailc prin "impotmolirea in faza de analiza a semnificantelor". Tocmai ai exemplificat, fie si involuntar, cum cadem din tipul de intelegere deztelenita (care e sugestia Tainei) in intelegerea naturalista, terestra, fizicalista... "Unde" si "exista": doua smulgeri bruste din calatoria vaporoasa a duhului si reintoarcerea in farmecul irezistibil al tarinii... Materialism (filosofic vorbesc, precum si ca tip de gandire psihologica), terism, localizationism a ceea ce prin natura este de nelocalizat, de necuantificat. Spre care doar tindem, cand gandim natural, niciodata atingem. Gandirea naturala se invarte ca fluturele in jurul becului. Lumina se traieste ca lumina DINCOLO de gandirea naturala, care trebuie abandonata categoric, intrucat e o piedica, o inchisoare, un cub inchis, perfect ermetic.

Asadar sa schimbam procedura!... Sa ne asezam altfel, fie si stramb, ca sa intrezarim drept...:)

Stefan, da-mi voie te rog sa iti reamintesc: tipul de gandire specializata in astfel de abordari este gandirea naturalista (cu care nu prea avem ce face in teologie, in viata duhovniceasca): "unde", "din ce e alcatuit", "la stanga sau la dreapta? sus sau jos?", "cat de mare", "cat de greu", "ce miros are", "ce culoare".
Pentru ca in natura, intr-adevar lucrurile se desfasoara in astfel de cadre (LOC/SPATIU, TIMP). Obiectele de studiu ale stiintelor naturale sunt materiale, se supun legilor fizicii si chimiei, au desfasurare in loc si timp, pot fi cuantificate in diverse sisteme conventionale propuse de om.

Existenta naturala ne este noua accesibila in acest mod, intr-adevar.
Nu insa si fiintarea tainica a sufletelor si duhurilor!

Nu la fel stau lucrurile in spatiul sufletesc, cu atat mai putin in cel duhovnicesc! daca vamile ar face parte din natura, atunci ar fi cu totul legitima interogatia ta: unde sunt domne vamile astea? metafizice sau nu, vreau sa le pipai si sa urlu esteeee!... Dar sunt METAfizice, nu fizice!... Ca urmare, nu mai e potrivita interogatia carese foloseste cand abordam realitati din spatiul natural, terestru, material, lumesc... Vamile nu sunt fenomene lumesti, ci intamplari duhovnicesti!
De aceea, NU ARE SENS sa ne punem intrebari de genul: unde este localizat sufletul? cat este de mare si ce greutate are inima duhovniceasca? ce culoare are gandul? dar dracul? cat de departe e locul unde sta Dumnezeu? ce cantitate de efort trebuie sa fac pentru mantuirea mea si a familiei mele? cat trebuie sa dau ca sa imi spal pacatele (nici mai mult, nici mai putin, fix cantitatea sau masura)? e de ajuns 5 minute de rugaciune si 7 lumanari? sau mai bine 7 minute si 5 lumanari? sau mai bine mai mult, mereu mai mult, ca nu se stie niciodata... Dar unde incepe raiul si unde sunt granitele lui? cu cine se invecineaza Imparatia lui Dumnezeu la nord? Dar la sud?...

Prin aceste intrebari noi de fapt FUGIM DIN "SPATIUL" BISERICII. Si ne refugiem pe margine, in afara Teologiei, in orice caz in afara Tainelor Bisericii.
Noi voim sa aducem Taina la suprafata lucirii mintii noastre naturale?... Sa o tinem intre dejte si sa ii rasucim carliontii? sa clipim siret din ochi la ea? sa ne punem mana la ochi cand ii percepem stralucirea? iar daca suntem surzi la muzica ei (care ne invaluie uneori, ca un parfum...) ne va vindeca oare ORL-istul cu spalaturi si betisoare de bumbac muiate in gentamicina?...


Sau, dimpotriva, voim mai degraba sa facem baia sfintirii mintii, cufundindu-ne, ca la un mereu reiterat Botez, in calatoria pururi innoitoare a Tainei? Adica sa ne lasam purtati de puterea regenerativa a harului lui Dumnezeu, in spatiul si timpul nevazut al Bisericii... Cu smerita cugetare, in aleasa interiorizare, cu drum de lacrimi si cu sfinti protectori...


Daca intreb "unde anume exista vamile" (ca si cum m-as intreba: unde mi-e camila? bicicleta? calul?), tocmai am cazut in afara Tainei Bisericii. M-am autoexilat prin insusi modul cum m-am raportat la Taina.
Nu orice intrebare e prielnica omului! A pune o intrebare e intotdeauna o sansa de a practica o arta. Si o stiinta. E deja cunoastere, in orice caz. In intrebare zvacneste deja mugurele unei fiinte noi: care poate fi un trandafir ales, ori o buruiana... Sau ciuperca otravitoare, urzici etc.

Dar sa zicem ca e posibil un raspuns fie si la aceasta intrebare, pusa asa, localizationist: "unde exista vamile astea metafizice". Ei bine, in acest caz, eu as raspunde astfel: vamile exista acolo unde se sfarseste trupul/trupescul si incepe calatoria sufleteasca a omului spre Imparatia lui Dumnezeu. Unde se afla asta, mai precis? In actul revelat. In miezul Tainei insasi, cum presimt.
Voi cunoaste mai deplin pe masura ce voi trai experienta tainicei calatorii, candva... Deocamdata doar amusinez... Si ma rusinez.

Vamile sugereaza, prezinta metaforic/simbolic cat sa avem zvac spre dinamica interioara reimprospatata a pocaintei...
Trimit, arata cu degetul, spre o realitate efectiva, indiscutabila, de alta natura, a posibilitatilor omenesti...
Calatoria spirituala se desfasoara prin coordonate care, oarecum pe intelesul mintii noastre naturaliste, seamana cu un drum presarat cu halte, opriri, trieri (ceva lasi, ceva primesti, treci mai departe...).
Este un alt mod de fiintare a sufletului omenesc. O alta ipostaza a calatoriei noastre fiintiale. Tainica, deocamdata, ascunsa, implicita, sugerata de poezie, de muzica, de suspinul rugaciunii... Sus-tinuta de harul lui Dumnezeu.
Asa e toata Taina Bisericii. Asa-mi pare.
Asa, dealtfel, fiinteaza Dragostea. Banuiesc...:)