Rugaciunea si plansul

[anna21]

În prealabil postat de costel

Da, plangi datorita bucuriei aduse de unirea cu El. Asta am vrut sa spun "Iar cand ajunge sa ia seama de faptul ca a trait in afara Lui Dumnezeu, plange", adica in afara bucuriei.

1. Ma indoiesc ca plansul de care vorbeste Silencer (plansul de la vremea rugaciunii) este un plans de bucurie.
Si gasesc ca prea usor se sare de la pocainta la cautarea "bucuriilor" duhovnicesti.
Este o mentalitate moderna aceasta: a gasi satisfactia facila in ceea ce facem. Daca trebuie sa suferim?
Este adevarat cu Dumnezeu este izvorul bucuriei, dar pana acolo.. mai este. Nu te unesti cu Dumnezeu oricand/oricum.. ci intai trebuie sa te cureti bine de pacate. Ca doar nu se uneste Dumnezeu cu patimile noastre, nu?


Ca unii oameni dupa ce petrec in pocainta ajung sa-L cunoasca pe Dumnezeu si sa se bucure cu adevarat de prezenta Lui, asta este altceva.
Dar noi nu suntem la aceeasi masura cu ei ca sa vorbim de bucuria unirii cu El.
(Si daca-mi vorbiti unirea prin Sf. Impartasanie.. apoi si aceea se ia "cu groaza si cutremur", cu multa rugaciune sa nu ne arda.)

2. Oamenii plang cu usurinta, uneori nici ei nu stiu de ce.
Este o descarcare emotionala.
Apoi evident, incepem sa rationalizam ("cred ca plang pentru ca.." etc), dar in fapt este greu sa deslusim propriile noastre trairi! Ca i se pare cuiva ca plange de bucurie pentru ca-L simte pe Dumnezeu, nu mi se pare a fi o explicatie mai valida decat "plang pentru ca rugaciunea mi-a adus aminte ca sunt fragil si muritor" sau "plang pentru ca am reusit sa ma desprind 10 minute de povara grijilor cotidiene si m-am simtit o clipa eliberat de sarcini absurde" etc.. Fiecare inventeaza ratiuni/motivatii pt plans in functie de preocuparile sale.

3. "silirea"
Citim "fiindca zguduie trupul si pricinuieste in el o durere si o suferinta chinuitoare'.
Foarte rar mi s-a intamplat sa plang din cauza ca L-am suparat pe Dumnezeu prin pacatele mele. Foarte rar din cauza ca evit sa ma gandesc la cat de pacatoasa sunt.
In mod normal psihicul se apara de afecte neplacute.
Sa vezi ca esti pacatos, neputincios, ca nici un bine nu faci.. este groaznic.
Plansul este insotit de durere. De aceea spune "silire".. silire sa te trezesti din somnul pacatului, sa-ti vezi starea de plans, savezi ca un bine nu poti face, ca esti vrednic de iad, ca doar mila nemarginita a lui Dumnezeu te poate salva.
Este o durere sufleteasca mare.. cred ca din mila nu ne da Dumnezeu sa ne vedem pacatele decat cand suntem pregatiti duhovniceste.

A zis avva Matoi: "cand eram mai tanar, ziceam in sinea mea ca poate ceva bun lucrez. Iar acum daca am imbatranit, vad ca nu am nici un lucru bun in sinea mea".