Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Există adevăruri obiective, care se potrivesc obiectelor, și adevăruri subiective, potrivite subiectelor. Dacă despre o persoană vorbești obiectiv, poți să o descrii, fizic, din afară, însă dacă n-ai stat de vorbă cu ea nu vei putea să spui nimic despre personalitatea ei, despre calitățile sufletești, despre bunătatea sau răutatea ei.
Mai mult de atât, poți fi orb și să nu vezi cum arată pe din afară, însă poți să ai o relație cu ea, poți chiar s-o iubești și să știi, în felul ăsta, cum arată pe dinăuntru.

Am scris un mesaj anterior chiar despre asta, adevar absolut si relativ, subiectivitate, etc. http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=131
Adevarurile nu pot fi relative sau subiective, doar obiective, adica nu depind de perceptia noastra.
Ceea ce e relativ tine de sentimente, traire, senzatii, gust, etc.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

..........:)
nu contează că arăţi ca porcu (pentru că nu te poţi înfrâna de la fripturi şi paste făinoase),

Candva si eu gandeam la fel cand vedeam cate o persoana deformata de-a dreptul de grasime. Pana cand am constatat ca foarte putine dintre aceste persoane, de-a dreptul obeze, erau asa din cauza ingurgitarii unui munte de fripturi. Majoritatea sufereau de diverse boli, dereglari hormonale, sau dereglari ale glandei tiroide. Aceste persoane care ies in evidenta cu un trup dizgratios, sufera mult in sufletul lor pentru asta, mai ales ca simt dispretul celorlalti. Si isi ascund suferinta in spatele unor diverse atitudini uneori chiar rautacioase sau reci. Eu acum ii inteleg pe toti. Dar.... si pe acestia trebuie sa ii iubim daca ne vrem iubitori de semeni fie ei cum or fi.

Sau mai pe scurt: pune intotdeauna gandul cel bun in locul gandului celui rau cand judeci aproapele, desi bine ar fi sa nu ii judecam.

Nu va suparati domnule profesor pe mine, este doar o parere a unei simple femei.
Domnul sa ne smereasca pe toti ca sa ne bucuram de Imparatia cerurilor!

[AlinB]

În prealabil postat de dobrin7m

Nu va suparati domnule profesor pe mine, este doar o parere a unei simple femei.
Domnul sa ne smereasca pe toti ca sa ne bucuram de Imparatia cerurilor!

Mai trebuie sa ia si domnul profesor niste lectii inainte sa dea altora..

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Nu e deloc exclus ca o canalie, un individ subuman, să treacă la catedră şi să predea tinerilor, mai exact viitorilor preoţi, mesajul tipic al nebuniei. Care spune că nu contează ce fel de om eşti, nu contează că agresezi prin simpla ta prezenţă pe semenii tăi, nu contează că arăţi ca porcu (pentru că nu te poţi înfrâna de la fripturi şi paste făinoase), nu contează că îi insulţi, până la înjurătură, pe studenţii teologi care ţi-au fost încredinţaţi spre educaţie creştină, nu contează că tonul vocii tale e strident de parano, nu contează că faci crize de nervi (exact ca simpaticul Adolf, cum dealtfel îl şi numeau studenţii pe acel măscărici) dacă s-a auzit un scârţâit de scaun în timp ce tu îţi dădeai importanţă la catedră, contează doar un lucru: anume, că istoria pilăritului şi savantismului a funcţionat şi în cazul tău. Şi, desigur, contează enorm că Alin te agreează deja, deşi nu te cunoaşte... Sau, mai dihai, tocmai pentru că te cunoaşte.

P.S. Nu sunt o persoană strălucită intelectual, nici fizic (nu mai sunt), cu atât mai puţin spiritual (presupun că prin asta ai vrut să spui duhovniceşte), sunt însă dornic să fiu mereu student. Asta da, ai nimerit-o bine! Dar nu pot învăţa de la un parano cu scheme histrionice accentuate, asta nu pot şi pace. Poţi pricepe oare că nu toţi suntem capabili să fim iubitori de paranoia, bunule?

Desi nu cunosc cauza modului lui de a fi (vizavi de fizic cineva cu bun simt ti-a atras deja atentia), care poate fi destul de scuzabila totusi (vezi si mesajul Pelerinului) iti propun un experiment: re-citeste-ti cu atentie mesajul de mai sus, urmareste reactiile fostului tau profesor si pe urma compara-l cu reactia ta la felul lui de a fi.

Eu unul nu vad o mare diferenta, decat aceea ca tu chiar nu ai nici o scuza (mai ales prin prisma intelepciunii la care dai de inteles ca aspiri).

[cezar_ioan]

Mihaela, m-aş fi bucurat să iei în calcul faptul că nu scriu din prejudecata faţă de oamenii supraponderali. Printre altele, a trebuit să studiez pe brânci problema obezităţii şi a altor tulburări metabolice şi alimentare (inclusiv anorexia, mâncatul varului de pe pereţi, mâncatul compulsiv din tomberoane etc.), fiind solicitat de-a lungul vieţii profesionale de mai mulţi oameni cu astfel de probleme.
Am spus ce aveam de spus faţă de profesorul acela pentru că suntem mai mulţi oameni care ştim exact cum este şi ce face. Fără jenă, în văzul tuturor.
Să fie sănătos! Probabil o exista vreun rost bine întemeiat să convieţuieşti cu un profesor care contrazice cam tot ce aşteptai de la un dascăl. Inclusiv aşteptarea ca omul care îi iniţiază pe sudenţi în tainele vieţuirii Părinţilor să fie pur şi simplu capabil de un "bună ziua" elementar, nu să treacă precum glontele la catedră, încruntat şi boscorodind...
Ca să nu mai spun că, în şcolile teologice, există bunul obicei ca înainte de curs să se facă o rugăciune colectivă, precum "Împărate Ceresc" şi altele asemenea etc. etc. Nici vorbă la acel curs.
În fine....
Scopul meu nu e să insist asupra acestei persoane (Dumnezeul să-l lumineze şi să-l îndrepte, ca să fie cât mai folositor pentru studenţi!) ci, aşa cum se poate vedea din postarea în care am vorbit pentru prima dată despre el, vroiam să arăt că un om care deţine o postură cheie între creştini (şi acel profesor o deţine, fără doar şi poate) poate fi otrăvitor. Nu prin cunoştinţele lui savante, ci prin discrepanţa mare dintre conţinutul materiei predate şi duhul din care operează cu acesta.

În definitiv, a opera cu un conţinut sfânt şi sfinţitor, în duh străin de Biserică, oare cum se numeşte?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Există adevăruri obiective, care se potrivesc obiectelor, și adevăruri subiective, potrivite subiectelor. Dacă despre o persoană vorbești obiectiv, poți să o descrii, fizic, din afară, însă dacă n-ai stat de vorbă cu ea nu vei putea să spui nimic despre personalitatea ei, despre calitățile sufletești, despre bunătatea sau răutatea ei.
Mai mult de atât, poți fi orb și să nu vezi cum arată pe din afară, însă poți să ai o relație cu ea, poți chiar s-o iubești și să știi, în felul ăsta, cum arată pe dinăuntru.

Adăugare ulterioară:

Dacă te limitezi la cunoașterea obiectivă vei fi un spectator. Vei putea ști în amănunt cum este alcătuit celălalt, de la nuanța exactă a părului sau a ochilor, la numărul firelor din capul lui, dacă vrei. Poți analiza și cunoaște cu precizie totul.

Dar celălalt ți se revelează nu doar sub acest aspect, pe care-l împarte cu obiectele, ci sub unul mult mai profund și inepuizabil, atunci când intră în relație cu tine. Aici cunoașterea nu mai poate fi obiectivă, iar precizia lipsește. Paradoxal, însă, în timp ce primul tip de cunoaștere pare că te-ar putea duce la o cunoaștere fără rest, nu vei putea niciodată să-l cunoști cu adevărat pe celălalt, pe când cea de-a doua cunoaștere, deși inepuizabilă, îți poate oferi absolutul.

P.S. De aceea, este mai potrivit să nu ne referim la cămile, tigri sau oi, căci avem în vedere persoane.

Foarte frumos ai scris!
Din nefericire, am o slăbiciune deosebită, irezistibilă pentru florile de fete, privighetorile de cântăreţi şi, pur şi simplu, pentru porci. În Epistole am sesizat că Apostolul avea o slăbiciune pentru câini. Mai sunt întâlniţi şi şerpii precum şi alte fiinţe necuvântătoare. Sunt, chiar, trimiteri şi la nori! (fără ploaie)
Ce să facem, în căutare de explicaţii şi analogii, pentru a exprima cât mai plenar şi mai sugestiv omenescul, cu scăderile şi înălţimile lui, noi oamenii apelăm la toată zidirea.
Scriptura ne vorbeşte chiar şi despre pietre... Laudativ, însă, ce-i drept. Chiar cutremurător. Mântuitor şi sfinţitor.

[dobrin7m]

În prealabil postat de cezar_ioan

Mihaela, m-aş fi bucurat să iei în calcul faptul că nu scriu din prejudecata faţă de oamenii supraponderali. Printre altele, a trebuit să studiez pe brânci problema obezităţii şi a altor tulburări metabolice şi alimentare (inclusiv anorexia, mâncatul varului de pe pereţi, mâncatul compulsiv din tomberoane etc.), fiind solicitat de-a lungul vieţii profesionale de mai mulţi oameni cu astfel de probleme.
Am spus ce aveam de spus faţă de profesorul acela pentru că suntem mai mulţi oameni care ştim exact cum este şi ce face. Fără jenă, în văzul tuturor.
Să fie sănătos! Probabil o exista vreun rost bine întemeiat să convieţuieşti cu un profesor care contrazice cam tot ce aşteptai de la un dascăl. Inclusiv aşteptarea ca omul care îi iniţiază pe sudenţi în tainele vieţuirii Părinţilor să fie pur şi simplu capabil de un "bună ziua" elementar, nu să treacă precum glontele la catedră, încruntat şi boscorodind...
Ca să nu mai spun că, în şcolile teologice, există bunul obicei ca înainte de curs să se facă o rugăciune colectivă, precum "Împărate Ceresc" şi altele asemenea etc. etc. Nici vorbă la acel curs.
În fine....
Scopul meu nu e să insist asupra acestei persoane (Dumnezeul să-l lumineze şi să-l îndrepte, ca să fie cât mai folositor pentru studenţi!) ci, aşa cum se poate vedea din postarea în care am vorbit pentru prima dată despre el, vroiam să arăt că un om care deţine o postură cheie între creştini (şi acel profesor o deţine, fără doar şi poate) poate fi otrăvitor. Nu prin cunoştinţele lui savante, ci prin discrepanţa mare dintre conţinutul materiei predate şi duhul din care operează cu acesta.

În definitiv, a opera cu un conţinut sfânt şi sfinţitor, în duh străin de Biserică, oare cum se numeşte?

Inteleg. Ma gandeam totusi ca exista un motiv ca acest om sa fie asa. Imi pare rau de el si de aceea ii caut justificari. dar cine stie...
Sau poate ca tocmai aceasta este provocarea pentru un viitor preot bun, ca sa invete smerenia. Ma gandesc, nu stiu pentru ca nu cunosc acest om.

Zilnic, trec printre oameni , multi foarte, de diverse religii, sau atei. Multe sunt cu susul in jos si mai nou, un exercitiu al mintii mele , pentru a nu judeca oamenii, este acela de a le cauta intotdeauna justificari ca sa ii absolv de orice vina pentru starea in care sunt. Si ajung in final sa ma cert pe mine insumi ca nu sunt deloc smerita si ma uit la oameni cu ochi critic.

[AlinB]

Mai spuneti, poate pricepe intr-un final.

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Foarte frumos ai scris!
Din nefericire, am o slăbiciune deosebită, irezistibilă pentru florile de fete, privighetorile de cântăreţi şi, pur şi simplu, pentru porci. În Epistole am sesizat că Apostolul avea o slăbiciune pentru câini. Mai sunt întâlniţi şi şerpii precum şi alte fiinţe necuvântătoare. Sunt, chiar, trimiteri şi la nori! (fără ploaie)
Ce să facem, în căutare de explicaţii şi analogii, pentru a exprima cât mai plenar şi mai sugestiv omenescul, cu scăderile şi înălţimile lui, noi oamenii apelăm la toată zidirea.
Scriptura ne vorbeşte chiar şi despre pietre... Laudativ, însă, ce-i drept. Chiar cutremurător. Mântuitor şi sfinţitor.

Cred ca am inteles in final ce vrea sa zica vorba "cine se scuza..."

A te scuza e ceva cu totul diferite de a-ti cere iertare.

Prima este pur si simplu a persista in greseala, prin autojustificare.

[cezar_ioan]

Da, Mihaela, aşa mi se întâmplă şi mie.
Uneori însă mă surprinde câte-o nemulţumire, pe care o zugrăvesc desigur ca şi când ar fi o catastrofă, din pricina vervei mele polemice. Şi cu susţinerea amicilor polemişti de pe forum, desigur...:)

Profesorul respectiv pierde mult din rodul pe care l-ar putea culege, din pricina impactului negativ în plan emoţional pe care studenţii dealtfel îl şi exprimă în mod colorat. Nu numai că nu prea învaţă nimeni conţinutul materiei respective (se toceşte de frică, ţii minte până trece examenul) dar nici nu poate fi vorba despre formarea interesului ori aprinderea pasiunii. Fără de care nu poate exista învăţare performantă.
E un obicei tare prost la noi să credem că profesorul e în sala de curs un mic dumnezeu. Şi încă unul tiranic, despot, etc. (Mai era unul pe la Medicină care arunca cu oase în studenţi....)

Realizezi că aceşti oameni vor deveni preoţi?
Şi ne mai mirăm că lumea fuge de preoţi, crezînd că nu sunt suficient de înţelegători, de apropiaţi de sufletul păcătosului etc. Păi dacă au fost formaţi în acest duh?