Aceleasi realitati pot fi privite din perspective diferite - indemn la deschidere in

[laurastifter]

În prealabil postat de MariS_

Draga Laura, ai un suflet gingas si bun. O sa ai de suferit mult pentru asta, dar sa stii ca merita! O sa fii etichetata de unii ca iubirista, de altii o sa fii ironizata ori indrumata ori sfatuita sa revii la calea "corecta", insa mie imi place ceea ce vad in inima ta. Iti doresc un parcurs in Hristos lin, cu multa pace, cu multa caldura, cu bunatate, cu dragoste, cu intelepciune. Sigur, cuvintele mele nu au putere, dar vin din inima (o inima iubirista, probabil, daca tot am fost etichetat asa, proasta si ratacita dupa altii, dar macar e sincera).
Bucurii!

Doamne ajută!
Mă bucur din toată inima să citesc din nou un mesaj scris de dvs, MariS! Vă multumesc foarte mult pentru aceste gânduri atât de frumoase, sincere şi încurajatoare pe care mi le-aţi adresat!
Da, aşa cum probabil că aţi observat, am fost deja etichetată, chiar şi aici, pe topic, mi s-au atribuit inclusiv afirmaţii care nu-mi aparţin şi idei pe care nu le-am susţinut... dar aceste lucruri nu mă tulbură. Se mai întâmplă, toţi greşim. :)
Şi eu vă doresc, MariS, o viaţă cât mai autentică şi rodnică întru Hristos! Simt că aveţi un suflet minunat, o inimă cu adevărat creştină şi iubitoare! Domnul şi Mântuitorul nostru Hristos să fie totdeauna cu dvs şi-n inima dumneavoastră şi să vă ajute să sporiţi din ce în ce mai mult în iubire, credinţă, libertate duhovnicească, înţelepciune şi bucurie spirituală!
Cât mai multe bucurii!

Cu deosebită preţuire şi recunoştinţă,
Laura Stifter

[laurastifter]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu oricine poate face misiune. Sau putem face toți, la o scară mică, însemnând familiile, prietenii și colegii noștri, iar asta nu atât prin vorbe multe, cât printr-o viață împărtășită de Hristos. Laura face această misiune, după părerea mea, inclusiv aici, pe forum. Eu așa o simt.
Iar chemarea pe care o face, la acceptarea perspectivelor diferite ale fiecăruia, la deschidere, nu cred că trebuie să ne îngrijoreze. Asta nu va însemna niciodată schimbarea adevărului de credință, pentru că nu poți crede decât ceea ce știi că este adevărat.
Există, însă, un spațiu al întâlnirii cu toți ceilalți, dincolo de dogmă. Poți să-ți dai, de exemplu (și cred că asta o fac chiar și cei care țin foarte mult la corectitudinea exprimării credinței) mâna cu un catolic, ba chiar și cu un musulman, într-o faptă bună (de exemplu, ajutorul dat unor copii somalezi).
Îți dai seama atunci, că și el, chiar necreștin fiind, își descoperă într-o astfel de faptă chipul lui Dumnezeu, ca și tine, și înțelegi că ești frate cu el, având același Tată.
Iar asta nu înseamnă că tu renunți la Hristos, pe Care L-ai cunoscut, iar el (încă) nu.

Vă mulţumesc mult că aţi înţeles atât de bine mesajul pe care încerc să-l transmit.
Nu ştiu câtă misiune reuşesc eu să fac pe forum, dar dvs sigur faceţi o astfel de misiune! Vă mărturisesc din toată inima că, atunci când vă citesc mesajele, am impresia că însuşi părintele Galeriu se află printre noi pe forum! :)
Dumnezeu să fie cu dumneavoastră!

Mulțumesc, suflet bun!
Sunt cu totul nevrednic de aprecierea ta, însă mă bucur dacă reușesc să transmit câte ceva din ceea ce am primit și eu de la Părinte. Cred că avem încă foarte multe de învățat de la sfinția sa, și e bine că acum avem acces cu ușurință la multe din cuvintele atât de profunde și de luminoase pe care le-a rostit.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de N.Priceputu

Iar până nu cunosc mă curățesc, până nu dobândesc Viața, nici Adevărul nu-L voi cunoaște. De aceea nu țin neapărat să-L exprim, corect, înainte de a-L fi cunoscut în viul vieții mele.
Dacă Adevărul este Hristos, Îl vom putea, oare, exprima în formule dogmatice?
A nu se înțelege că resping dogma. Însă ea nu este decât dreptarul credinței, pe care putem sui ca o plantă spre Lumină.

Frate, e sonor cuvântul tău, dar mă bate gândul că până să dobândim Viaţa avem oarecare acces la Adevăr... De pildă prin Sfânta Împărtăşanie.
Iar dacă aştept să dobândesc mai întâi Viaţa şi năzuiesc la tot Adevărul, oare nu-mi va trece vremea vieţii cu gânduri înalte şi nobile?

Ştii, uneori mă liniştesc cu gândul că în orice om creştin care ţine o cât de mică legătură cu Dumnezeu (să zicem că zice un Doamne ajută! din când în când) se petrece o anume dobândire a Vieţii şi o anume cunoaştere a Adevărului. De fapt, ca să fiu sincer până la capăt, acesta cred că e modul obişnuit de împreună-lucrare dintre om şi Dumnezeu pentru tot păcătosul. Şi sunt mulţi oameni păcătoşi din aceştia, mulţi de tot...

Cât priveşte dogma ca dreptar al credinţei, frumos icon mi-ai desenat în minte spre urcuş. Numai că nu mă hotărăsc la care plantă să mă opresc!...:)

Da, de acord. Îl cunoaștem în parte, chiar așa păcătoși cum suntem, pentru că El ni se dăruiește, cum ai spus, și în Sfânta Împărtășanie. Nu mă gândeam la desăvârșire, chiar dacă știu că păcatul ne este obstacol în calea cunoașterii. Însă o cunoaștere deplină cred că nu au nici cei desăvârșiți; poate o împărtășire continuă din dumnezeire; însă nu știu dacă este posibilă în veacul acesta.
Cu privire la plantă, evident, una agățătoare. Eu aveam în minte banala fasole atunci când am formulat; însă e valabil doar pentru mine.

[Yasmina]

În prealabil postat de N.Priceputu

Nu oricine poate face misiune. Sau putem face toți, la o scară mică, însemnând familiile, prietenii și colegii noștri, iar asta nu atât prin vorbe multe, cât printr-o viață împărtășită de Hristos. Laura face această misiune, după părerea mea, inclusiv aici, pe forum. Eu așa o simt.
Iar chemarea pe care o face, la acceptarea perspectivelor diferite ale fiecăruia, la deschidere, nu cred că trebuie să ne îngrijoreze. Asta nu va însemna niciodată schimbarea adevărului de credință, pentru că nu poți crede decât ceea ce știi că este adevărat.
Există, însă, un spațiu al întâlnirii cu toți ceilalți, dincolo de dogmă. Poți să-ți dai, de exemplu (și cred că asta o fac chiar și cei care țin foarte mult la corectitudinea exprimării credinței) mâna cu un catolic, ba chiar și cu un musulman, într-o faptă bună (de exemplu, ajutorul dat unor copii somalezi).
Îți dai seama atunci, că și el, chiar necreștin fiind, își descoperă într-o astfel de faptă chipul lui Dumnezeu, ca și tine, și înțelegi că ești frate cu el, având același Tată.
Iar asta nu înseamnă că tu renunți la Hristos, pe Care L-ai cunoscut, iar el (încă) nu.

De acord cu tine,(Ne)Priceputule!
Frumos spus si bine gandit cu judecata dreapta.

[Parascheva16]

Parintele Teodoros Zisis la Capidava

Dansul a luat parte la dialoguri ecumenice. Poate intereseaza pe cineva ce are dansul de spus.


http://www.youtube.com/watch?v=k2TBCgeWGFY#at=602


Ce spune dansul nu e de bine.

Fragment: "Se duc heterortodocsii la episcopi ortodocsi ptr. a fi botezati si acesti episcopi le spun: de ce vreti sa deveniti ortodocsi, caci si voi sunteti Biserica. Si astfel se pierd suflete". E vorba despre episcopi din disapora.

[AlinB]

Parintele nu are iubire.
Au spus-o clar, doctorii in teologie de aici de pe forum.
Dar aialalti (care le spun ca sunt si ei din Biserica) au. Sau macar sunt sinceri, in ignoranta lor.

[catalin2]

În prealabil postat de N.Priceputu

Eu văd o diferență de abordare a creștinsmului, a vieții în Hristos. Pentru mine nu este atât de importantă lupta de idei pentru că viața în Hristos este mult mai mult de atât. Ortodoxia nu trebuie să fie o luptă pentru păstrarea unei concepții integre, nici (și aici nu mă refer la tine) să fie doar o expresie a conservatorismului în opoziție cu modernismul. Ea nu poate fi decât Calea care ne duce la Hristos...

Iar până nu cunosc mă curățesc, până nu dobândesc Viața, nici Adevărul nu-L voi cunoaște. De aceea nu țin neapărat să-L exprim, corect, înainte de a-L fi cunoscut în viul vieții mele.
Dacă Adevărul este Hristos, Îl vom putea, oare, exprima în formule dogmatice?
A nu se înțelege că resping dogma. Însă ea nu este decât dreptarul credinței, pe care putem sui ca o plantă spre Lumină.

Adrian, dogmele sunt adevarurile de credinta, nu depind de noi. Dogmele sunt o explicare a Sfintei Scripturi. Noi vorbim de adevaruri independente de noi, sunt de fapt cuvintele spuse de Mantuitor. Ca o comparatie, e ca si cum am discuta despre ce oras e capitala Romaniei si unde se afla. Acestea sunt adevaruri absolute, nu relative. Daca cineva crede ca Bucurestiul e in Modova nu inseamna ca are si el dreptate. Divergentele sunt datorate faptului ca se spune ca dogmele sunt adevaruri relative sau care nu au importanta. Daca vrea cineva sa ajunga in Bucuresti si crede ca e in Moldova mai ajunge in Bucuresti?
Modernismul asta incearca sa faca, sa discrediteze dogmele, credinta. Pentru ca ce desparte cultele sunt dogmele, de aceea ele trebuie facute sa para fara importanta, importanta e doar credinta in Hristos si iubirea. Si paganii au ravna, dar fara credinta dreapta este ceva gresit, vedem cat de condamnata era idolatria.
Adevarurile de credinta trebuie sa le insuseasca un catehumen inainte sa intre in Biserica, nu are cum sa spuna ca mai intai capata sfintenie, n-o sa fie primit in Biserica daca nu marturiseste credinta ortodoxa. Si tu te-ai convertit, probabil ai facut si o scurta catehizare, ei bine, alea erau dogmele. Aportul tau a fost ca a trebuie sa le marturisesti, sa crezi in ele. Dupa ce a crezut catehumenul e Botezat si intra in Biserica. La inceput trebuie sa creada, nu are cum sa fie botezat daca nu stie despre ce e vorba, sau ii place ca oamenii sunt politicosi. Crestinismul este credinta, nu doar fapte de caritate.
Acesta e ajutorul dat de Domnul noua, harul, pentru ca doar cu faptele si chiar credinta noastra nu puteam face nimic sa ne mantuim. Exista si o situatie interesanta, cineva care a facut pacate gramada si se spovedeste si impartaseste inainte de moarte, desi se spune ca nu a facut canon si probabil nu ajunge in Rai, rugaciunile Bisericii il aduc in Rai. Doar pentru ca s-a spovedit si Impartasit inainte sa moara, pentru ca astea sunt importante. Unii spun ca ii urmeaza pe sfinti in traire, dar vor s-o faca dintr-o data si fara sa faca si ce faceau sfintii. Majoritatea sfintilor au scris multime de carti despre invatatura dreapta si impotriva invataturii gresite. Daca eliminam credinta nu mai avem nimic, doar o suma de fapte.

E frumos și Adrian, însă mă cheamă Cristian :)
Îmi pare că iar discutăm paralel. Pentru că nu era vorba despre relativizarea dogmelor.
Este vorba despre limite. Din punctul ăsta de vedere, există o viziune care, pornind de la dogme și aplicând o înțelegere mecanicistă limitează foarte mult accesul oamenilor la dumnezeire, și mai există una care, văzând în dogme un izvor nesfârșit de cunoaștere, nu limitează, ci deschide, considerând că limitele nu sunt proprii dumnezeirii.

În ce privește relativizarea, m-aș bucura să observi exprimările teologice ale Părintelui Stăniloae, care folosește o grămadă de adverbe relative având în vedere tocmai taina de nepătruns și inepuizabilă a Sfintei Treimi.

În cartea „7 dimineți cu părintele Stăniloae”, Sorin Dumitrescu spune, la un moment dat:

Părinte, vă dați seama ce inflație de adverbe există în limbajul dumneavoastră teologic? Ca de exemplu: oarecum, într-un anume fel, într-atât, totuși, cât de cât, orișicât, întrucâtva. Asta, cel puțin lingvistic, califică teologia dumneavoastră ca o teologie a nuanțelor.

La care Părintele răspunde:

Cred că este aceeași legătură între unitate și diversitate. Oricum nu poți să reduci totul la o unitate uniformă, monotonă, dar într-un anume fel nici nu le poți dezbina. Această folosire a adverbelor este poate și datorită tainei lucrurilor care, antinomic vorbind, sunt și unite, și deosebite. În sensul meu, nuanța are scopul de a sugera, de a circumscrie taina. Niciodată nu pot ajunge să exprim perfect, fără rabat, o taină. De aceea sunt mereu pe drum spre ea și caut să nuanțez.

Diferențele pe care le constatăm și aici, pe forum, între noi, sunt de fapt diferențele de abordare ale părinților, teologilor de care sufletul fiecăruia dintre noi s-a simțit atras. Există teologi cu o viziune sistematică, pentru care Biserica este un sistem al mântuirii, și singurul unde există har, singurul unde suflă Duhul Sfânt. Există și alții, cărora nu li se pare în regulă limitarea asta a dumnezeirii, neconformă cu infinitatea bunătății și cuprinderii Sfintei Treimi.

Fiecare i-am ales după sufletul nostru, și de aceea cred că este și o componentă subiectivă, care ține de structura lăuntrică a fiecăruia, de disponibilitățile de deschidere sau de închidere pe care le avem.