Scopul nuntii

[Eugen7]

În prealabil postat de blackswan

N-avem voie să petrecem sau am citit eu aiurea? Iisus a și transformat apa în vin, ca să poată petrece lumea.

"vinul veseleste inima omului" Psalmi "iar painte inima omului om intaraste" Psalmi.

Avem voie sa petrecem cuviincios, cu cumpatare, nu in ptereceri destrabalate in care sa ne imbatam de vin si de alte bauturi ametitoare si mai nou ne si "drogam"

Un dans frumos, decent este potrivit... dar nu manifestari cu tenta sexuala ce indeamna la desfrau.
Un cantec frumos ce face sa vibreze inima in tine de bucurie este binevenit dar nu si un cantec care sa te indemne la violenta sau la mai stiu eu ce manifestari nefiresti.

Hristos nu a preschimbat apa in vin ca sa se imbete nuntasii si sa comporte ca animalele (asa cum din nefercire se mai intampla pe la unele nunti care mai au si pretentia sa se numeasca "dupa randuiala ortodoxa crestina").

Hristos si Maica Domnului nu au participat la nunta din Cana Galieii pentru ca acolo ar fi fost dansuri si jocuri destrabalate, ci au participat invitati fiind sa se alaturie bucuriei mirilor ce si-au unit vietile in Taina Casatoriei dupa legea lui Dumnezeu, intru dragostea lui Dumnezeu, spre mantuirea lor.

[Florin-Ionut]

De acord cu ce ai scris mai sus.

În prealabil postat de Eugen7

:)
P.S. In cazul copiilor omul nu creaza viata, ci omul doar participa activ la voia lui Dumnezeu de a da viata, caci Dumnezeu este cel care da suflarea de viata pruncului care se zamisleste, Dumnezeu a creat legea vietii, omul doar o urmeaza si conlucreaza cu ea.
Deci omul nu este creator. Exista doar un singur Creator: Dumnezeu. (ingreii nu sunt creatori).

Aici însă nu e tocmai bine... :) E adevărat că omul nu crează în sensul în care spui, din nimic, e logic că nu. Nu putem nici să adăugăm un cot staturii noastre, d-apoi mai mult de atît. Cu toate acestea, omul crează prin participare la legile naturale stabilite de Hristos şi proniate de Duhul Sfînt.

Părintele Stăniloae susţine ideea de creativitate a omului în "Teologia dogmatică ortodoxă" la capitolul Condiţiile mîntuirii. Părintele Galeriu o reia în "Jertfă şi răscumpărare". Capacitatea noastră de a crea este chiar unul dintre atributele Chipului divin sădit în noi, atribut prin intermediul căruia putem să ne ridicăm spre asemănarea cu Creatorul, dacă vrem. Evident că prin iubire, milă, jertfă şi celelalte ne mîntuim şi ne desăvîrşim, însă şi prin creaţie - ca o completare - ne înălţăm către Dumnezeu: zidind o casă pentru urmaşi, compunînd muzică de calitate, scriind literatură, pictînd, sculptînd, dar mai mult decît toate, aducînd prunci la existenţă veşnică. Lumea se va schimba, Judecata va trece, eonii se vor derula unul după altul, dar fiinţele aduse la viaţă vor trăi în dialog cu Dumnezeu pentru totdeauna, indiferent unde vor alege să-şi traiască existenţa.

Chiar dacă, să presupunem, facem copii care vor ajunge în Iad - Doamne păzeşte, totuşi e mai bine aşa decît să nu fi existat niciodată aceşti copii. Cînd Tatăl a binevoit zicînd "să facem om", ştia clar că mulţi vor prefera îndepărtarea de El, era limpede că Iadul va păpa miliarde de suflete, dar Hristos a zis "DA, SĂ FIE" şi Duhul Sfînt a făcut totul posibil. Deci avem aici o taină foarte greu de priceput, anume că existenţa este mai presus decît nimicul - vorbind doar de fiinţe create libere, după modelul divin. A nu se înţelege că sîntem predestinaţi, nicidecum! Sîntem aşa cum vrem şi avem opţiuni de a vieţui aproape sau departe de Dumnezeu, pentru că altfel... ar fi fost absurd.

[Eugen7]

În prealabil postat de Florin-Ionut

De acord cu ce ai scris mai sus.
E adevărat că omul nu crează în sensul în care spui, ... omul crează prin participare la legile naturale stabilite de Hristos şi proniate de Duhul Sfînt.

:) Sunt mai strict cu termenii, mai ales cei teologici (asa am fost invatat de profesori, mai ales de cei de dogmatica), pentru a evita confuziile (neclaritatile, echivocul...).

Spre exemplu:
Adorarea sau «latreia» constituie cultul suprem, sau închinarea în sens propriu, care se cuvine numai persoanelor Sfintei Treimi, şi se deosebeşte de actul de venerare sau de cinstire în general (proskynesis). Urmează supracinstirea '(sau hiperdoulia) Maicii Domnului, în calitatea ei de Născătoare-de-Dumnezeu (Theotokos) şi cinstirea (doulia) îngerilor şi sfinţilor, pe baza asocierii lor cu persoana lui Hristos. Pâinea şi vinul euharistie prefăcute în Trupul şi Sângele Domnului se bucură de acelaşi cult de adorare, pe când Evanghelia, crucea şi icoanele sunt cinstite în mod relativ, adică prin referire la evenimentele şi persoanele reprezentate. Adorarea se exprimă în acte de prosternare (v. metanie), aducere de ofrande, rugăciuni de invocare şi doxologie, în gesturi de pietate şi reverenţă.

Astfel, asemenea profesorilor de dogmatica (si a Sfintilor Parinti), consider ca temenii: creator, mantuitor (spre exemplu) trebuie folositi doar pentru Dumnezeu (Sfanta Treime) in cadrul cultului de adorare.
Desigur si Maica Domnului si sfintii si ingerii ne ajuta in procesul mantuirii, insa ca mijlocitori si ca miluitori cu harul si puterea lui Hristos, care este singurul mantuitor (in sesnul teologic corect: "Şi noi am văzut şi mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul, Mântuitor al lumii." I Ioan 4,14 ).

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Eugen7

Astfel, asemenea profesorilor de dogmatica (si a Sfintilor Parinti), consider ca temenii: creator, mantuitor (spre exemplu) trebuie folositi doar pentru Dumnezeu (Sfanta Treime) in cadrul cultului de adorare.

Povestea un coleg care a fost pe un sait, la Turk Telecom, că a întîlnit acolo un tip de religie musulmană cu care a trebuit să lucreze o vreme. La un moment dat acela a trebuit să configureze ceva în interfaţa grafică şi să apese metoda CREATE - la care omul a refuzat, pe motiv că numai Allah crează şi ar fi o erezie ca el să salveze acea configuraţie apăsînd pe butonul CREATE.


Apropo de mîntuire, noi avem rugăciunea "Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi". În ce sens se foloseşte aici cuvîntul? În sensul de izbăveşte-ne pe noi de cel rău, prin rugăciunile tale către Fiul Tău şi Domnul nostru.

Deci nu cred că trebuie să fim atît de restrictivi în ce priveşte anumite cuvinte, altfel riscăm să ajungem ca acel inginer musulman din Turcia. Important este să le înţelegem corect sensul.

[Eugen7]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Apropo de mîntuire, noi avem rugăciunea "Preasfîntă Născătoare de Dumnezeu, mîntuieşte-ne pe noi". În ce sens se foloseşte aici cuvîntul? În sensul de izbăveşte-ne pe noi de cel rău, prin rugăciunile tale către Fiul Tău şi Domnul nostru.

Bineinteles. Insa Maica Domnului nu doar mijloceste in rugaciune la Iisus Hristos Domnul Dumnezeul si Mantuitorul nostru, ci ne si ajuta cu puterea lui Hristos. Ea ne aduce la Hristos si ne ajuta si ne indeamna sa ascultam de EL ca atunci la nunta din Cana Galileii.

De aceea trebuie folosit corect "miluieste-ne" ca sa nu mai existe nici o confuzie. Rugaciunea corecta intalnita in Scrierile Sfintilor Parinti este: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi".

Folosirea termenilor intr-un mod necorespunzator, induce in eroare multi oameni.

Noi ortodocsii crestini ii acuzam pe romano-catolici ca au exgerat prea mult roul Maicii Domnului in mantuirea omului, caci o numesc co-mantuitoare si au introdus doctrina "imaculatei conceptii" si cea a "asumtiei" (Maica Domnului este luata de vie la cer cai ea nu mai trebuia sa moara).

Maica Domnului se bucura cand ne rugam corect la ea, folosind termeni corespunzatori pe care ii cunoastem, si se intristeaza cand nu stim sa ne rugam ei, ca mijlocitoare la Hristos si miluitoare cu puterea lui Hristos. :)
In cadrul Sfintei Liturgii trebuie sa existe o diferenta clara intre rugaciunile adresate lui Dumnezeu si cele adresate Maicii Domnului. "Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu". Astfel rugaciunea de mantuire trebuie adresata exclusiv lui Dumnezeu, iar Maicii Domnului si sfintilor si ingerilor ne rugam pentru mijlocirea mantuirii, pentru miluire.
Aceasta este pozitia profesorilor de dogmatica in cadrul facultatii de teologie ortodoxa (evindent in asetimentul Sfintilor Parinti), cu care sunt intru totul de acord.

Se observa si la cantarea Trisaghionului in timpul Sfintei liturghii ca in unele biserici nu se canta corect, dublandu-se al doilea sfinte (ca sa se potriveasca melodia) insa din punct de vedere dogmatic rugaciunea in acest mod este o erezie mare, caci nu mai este o rugaciune adresata Sfintei Treimi. Cel rau e foarte multumit cand omul nu stie sa se roage, sau se roaga gresit, cand omul face erezii...

Sau cand se canta imnul de slava adresat Sfintei Treimi nu se canta corect intotdeauna "Sfant Sfant Sfant este Domnul Savaot" (Isaia 6,3)... ba lipseste verbul, cum poate lipsi verbul "a fi" cand Dumnezeu se defineste pe sine "Eu sunt cel ce sunt"?; ba in unele parti se canta "Sfnat, Sfant e, Sfant e" adica se spune de doua ori verbul a fi, ceea ce iar este incorect pentru ca Sfanta Treime are o singura existenta fiintiala... nu mai intru in amanunte. Ideea e ca oamenii trebuie sa intealeaga ce se roaga, sa evite formalismele... si evident ereziile.

Astfel, in teologie mai ales, trebuie sa folosim termenii corespunzatori ca sa nu apara alte erezii (si in cazul filioque la inceput se cunostea sensul corect, insa in timp am vazut unde a dus folosire incorecta a termenilor).

Doamne ajuta. Har si pace.

[georgeval]

În prealabil postat de Eugen7

Asa este.
Doresc sa precizez insa ca in cazul Sfintei Treimi, atributele (iubire, mila, bunatate etc) tin de fiinta si nu de ipostas. In acest caz unitatea vointei divine este fireasca (nu depinde de ipostas).
.

Teologia rasariteana nu desparte fiinta de ipostas. Fiinta nu se manifesta in afara ipostasurilor Sfintei Treimi. Scolastica vorbeste despre atribute ale fiintei si le mai numeste si naturale, dar spiritualitatea rasariteana intelege atributele ca lucrari sau energii, dar nu manifestate intr-un mod impersonal. Lucrarile izvorasc din Fiinta dar sunt manifestate de Persoana. Recomand un articol remarcabile despre relatia dintre Fiinta si Persoana, la parintele arhid. Ioan Ica jr. in Prinos de cinstire, carte scrisa in memoria parintelui Dumitru Staniloae.
Inchei printr-o afirmatie persoanalista a Sfantului Vasile cel Mare"Avem un singur Dumnezeu pentru ca avem un singur Tata", deci nu cum se afirma in manualele de Dogmatica"Un singur Dumnezeu pentru ca este o singura Fiinta".

[Eugen7]

În prealabil postat de georgeval

Teologia rasariteana nu desparte fiinta de ipostas. Fiinta nu se manifesta in afara ipostasurilor Sfintei Treimi.

In facultatea de tologie ortodoxa crestina se studiaza corespunzator Dogmatica.

Fiinta nu exista in sine ci doar in ipostasuri, insa atributele apartin fiirii si nu ipostasei (persoanei). Personana (ipostasul) are toate atributele firii iar aceste atribute pot fi particularizate sau nu (in fuctie de ipostas, persoana).

In cazul Sfintei Treimi, singura diferenta intre persoanele (Sfintei Treimi) este atributul cauzalitatii care pentru Tatal este: nenastere, pentru Fiul este: nastere din Tatal; iar pentru Sfantul Duh este: purcedere din Tatal.

Aşadar, fiinţa Dumnezeirii este una singură şi este mai presus de existenţă şi de cunoaştere, şi “toate aceste însuşiri trebuie atribuite întregii Dumnezeiri în chip comun, identic, fără deosebire, neîmpărţit şi unitar. În chip deosebit însă, atribuim fiecărei ipostase a Dumnezeirii expresiile: Tată, Fiu, Duh, necauzat, cauzat, nenăscut, născut şi purces, care nu indică fiinţa, ci raportul unei ipostase faţă de celelalte şi modul lor de existenţă”[Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I-a, cap 10] supraexistenţial (mai presus de Univers, de spaţiu şi timp).
Prin urmare, după cum spune şi Sfântul Ioan Damaschin, noi creştinii ortodocşi urmând adevărul “credem într-o singură fiinţă, într-o singură Dumnezeire, într-o singură putere, într-o singură voinţă, într-o singură activitate, într-un singur principiu, într-o singură stăpânire, într-o singură domnie, într-o singură împărăţie, cunoscută în trei ipostase desăvârşite”[Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea I-a, cap 10.] şi anume: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Eugen7

In facultatea de teologie ortodoxa crestina se studiaza corespunzator Dogmatica.

Părintele profesor doctor Ioan Bude, protopop de Timişoara, susţinea la o cateheză că în timpul răstignirii Persoana Tatălui S-a separat temporar de Persoana Fiului, fapt care ar explica acele versete discutate ale rugăciunii dinainte şi cele din timpul Jertfei de pe Cruce.

Este aceasta o idee ortodoxă, demnă de luat în considerare?

[Eugen7]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Părintele profesor doctor Ioan Bude, protopop de Timişoara, susţinea la o cateheză că în timpul răstignirii Persoana Tatălui S-a separat temporar de Persoana Fiului, fapt care ar explica acele versete discutate ale rugăciunii dinainte şi cele din timpul Jertfei de pe Cruce.
Este aceasta o idee ortodoxă, demnă de luat în considerare?

"Eu si Tatal una suntem" Ioan 10,30.
"Toate cate face Tatal asemenea face si Fiul intocmai" Ioan 5

Nu trebuie facuta confuzie intre fiinta si persoane.
Doar persoana Fiului s-a intrupat. Doar Hristos Iisus s-a rastignit si a murit ca om si a inviat ca om (ca Fiu al lui Dumnezeu este este insasi viata, iar unitatea dumnezeiasa cu Tatal este atemporala - deci nu poate fi vorba de despartie spatiala sau temoporala intre Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul, ci doar intre Dumnezeu Tatal si umanitatea lui Iisus Hristos. Intr-adevar acestea sunt subiecte teologice ortodoxe profunde dificil de inteles).
Iisus Hristos nu a fost niciodata parasit de Tatal ca Fiul al lui Dumnezeu, ci doar ca om a fost parasit de Tatal, cand a murit doar ca om pe cruce (cand sufletul s-a desparti de trup, caci aceasta este moartea pentru om).

Astfel sufletul omenesc al lui Iisus, care este unit cu Dumnezeu, se pogoara la iad si scoade de acolo pe toti cei drepti; iar trupul este pus in mormant dar nu putrezeste pentru ca este unit cu Dumnezeu (Psalmul 15). Ipostasa Iisus Hristos nu s-a distrus prin moartea pe cruce caci Fiul lui Dumnezeu facea legatura intre trupul omenesc si sufletul omenesc. Omul insa, cand moare, se strica (distruge) ipostasa lui, prin despartirea sufletul de trup.

Sfantul Ioan Damaschin explica foarte bine in "Dogmatica" aceste adevarui ortodoxe crestine.

P.S. Am spus ca se studiaza corespunzator dogmatica ortodoxa in facultate, dar asta nu implica faptul ca toti studentii inteleg...

Doamne ajuta. Har si pace.

[georgeval]

În prealabil postat de Eugen7

In facultatea de tologie ortodoxa crestina se studiaza corespunzator Dogmatica.

Fiinta nu exista in sine ci doar in ipostasuri, insa atributele apartin fiirii si nu ipostasei (persoanei). Personana (ipostasul) are toate atributele firii iar aceste atribute pot fi particularizate sau nu (in fuctie de ipostas, persoana).

In cazul Sfintei Treimi, singura diferenta intre persoanele (Sfintei Treimi) este atributul cauzalitatii care pentru Tatal este: nenastere, pentru Fiul este: nastere din Tatal; iar pentru Sfantul Duh este: purcedere din Tatal.

Te rog sa nu pierzi din vedere ca insusirile persoanle nu se confunda cu atributele, asa s-a intamplat si in teologia romano-catolica cand a facut comuna insusirea Tatalui de purcezator si Fiului. Nu vreau sa deschid o polemica. Sunt de acord cu citatele din Sfantul Ioan Damaschin.