Ajutor. Mama se opune casatoriei. Nu poate ierta trecutul sotului meu

[heaven]

Nu se pune problema de a demonstra ceva cuiva,iar daca te referi la mama ta...intelege-o ca e mama.
Ideea este ca nu e bine sa cauti ajutor doar atunci cand ti-a ajuns cutitul la os si te afli intr-o situatie limita,ci cand depistezi ca exista o problema,lucru de care dealtfel spui ca el este si constient,ceea ce este foarte bine.
Ai putea sa incerci sa ii sugerezi sa stea de vorba cu un psihoterapeut,care sa il poata ajuta sa isi inteleaga mai bine trairile si cum sa isi gestioneze emotiile,conflictele interioare etc.

[AlinB]

În prealabil postat de heaven

Nu se pune problema de a demonstra ceva cuiva,iar daca te referi la mama ta...intelege-o ca e mama.
Ideea este ca nu e bine sa cauti ajutor doar atunci cand ti-a ajuns cutitul la os si te afli intr-o situatie limita,ci cand depistezi ca exista o problema,lucru de care dealtfel spui ca el este si constient,ceea ce este foarte bine.
Ai putea sa incerci sa ii sugerezi sa stea de vorba cu un psihoterapeut,care sa il poata ajuta sa isi inteleaga mai bine trairile si cum sa isi gestioneze emotiile,conflictele interioare etc.

N-ai inteles, omul asta n-are nici un fel de probleme de genul asta acum, ba chiar sunt altii "normali" care au mult mai multe si tot nu ajung pe la psiholog ..

[MariS_]

Draga Ioana,
AlinB, care e un foarte bun psiholog, a detectat exact cauza pentru care mama ta se impotriveste casatoriei: orgoliul dansei. Iar orgoliul, adaug eu, vine din faptul ca s-a ocupat special de tine si are asteptari mari din partea ta, pe care, i se pare ei, ca tu nu le onorezi. Dar de impacat fii sigura ca se va impaca cu timpul, ba chiar la primul copil va fugi cat de repede la voi. Deci cade si problema cu impacarea. Atunci ce mai ramane? Raspunsul, draga Ioana, raspunsul pe care tu il astepti de la noi se afla, de fapt, in inima ta. Hai sa-ti spun si cum esti tu. Esti o persoana matura, echilibrata, cu o gandire bine ancorata in realitate, iti iubesti mama foarte mult si n-ai vrea sa o superi. Esti, cel putin acum, mai neconformista in relatia cu Dumnezeu, dar eu te inteleg perfect pentru ca si eu sunt vazut de multi de pe forum, si nu numai, ca un exemplu negativ, ecumenist, iubirist, relativist si nu mai stiu cum, numai ortodox sadea nu. Nu ma dau exemplu, de aia am si pus in semnatura ca sunt exemplu negativ ca nu cumva sa se ia si altii dupa mine si sa-i duc, cumva, in prapastie. Dar oarece psihologie am acumulat la viata mea si la anii mei atat cat sa citesc printre randuri si sa-mi fac o imagine a unei persoane din ceea ce scrie. A, am uitat ceva, esti sincera si pentru asta te respect, pentru ca, n-ai sa crezi, dar pe-aici pe forum sinceritatea nu e la mare cinste si cautare. Ai recunoscut imediat ca ai pacate multe, ai recunoscut ca nu esti "ortodoxa" practicanta cum scrie la carte, adica nu ai cautat sa pari altceva, asa cum multi, multi, dintre noi facem. Noi purtam masti pe care scrie ortodox, cu litere mari, dar daca dai jos masca o sa te ingrozesti de ceea ce vei gasi. Nu te sfatuiesc sa nu ai un duhovnic al tau, dimpotriva, e bine sa-l gasesti caci vei avea un sprijin si indrumari din cele mai bune, dar e bine sa te feresti de "ortodocsii" de parada.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[ioanacluj]

În prealabil postat de heaven

Nu se pune problema de a demonstra ceva cuiva,iar daca te referi la mama ta...intelege-o ca e mama.
Ideea este ca nu e bine sa cauti ajutor doar atunci cand ti-a ajuns cutitul la os si te afli intr-o situatie limita,ci cand depistezi ca exista o problema,lucru de care dealtfel spui ca el este si constient,ceea ce este foarte bine.
Ai putea sa incerci sa ii sugerezi sa stea de vorba cu un psihoterapeut,care sa il poata ajuta sa isi inteleaga mai bine trairile si cum sa isi gestioneze emotiile,conflictele interioare etc.

Pe mama o inteleg mai puti la partea cu ce zice lumea. Si de asemenea cred ca trebuia sa fie prima care sa-mi spuna ca e langa mine orice decizie iau.

In privinta ajutorului cerut, am observat ca ne este foarte greu sa cerem ajutorul inainte de a ne ajunge cutitul la os. Si aici generalizez. El si-a invatat lectia si nu cred ca va mai repeta aceeasi greseala. Eu la fel..........anul trecut am fost la psiholog pentru ale mele.

Conflicte interioare vor exista intotdeauna, dar pentru asta nu poti condamna un om si nu il poti cataloga. Aici ma refer la mama mea si la toti cei care privesc viata in alb si negru.

Viata are multe nuante de gri si cred ca pe tot parcursul ei ne straduim sa fim mai buni.......cu toate greselile pe care le facem

[heaven]

În prealabil postat de AlinB

N-ai inteles, omul asta n-are nici un fel de probleme de genul asta acum, ba chiar sunt altii "normali" care au mult mai multe si tot nu ajung pe la psiholog ..

Faptul ca sunt niste probleme de ordin interior in viata noastra nu inseamna ca suntem anormali sau nebuni.I-am vorbit despre un psihoterapeut,nu psihiatru,ceea ce este cu totul altceva.
Doar ca acest gen de probleme nerezolvate ne pot afecta intreaga existenta,precum si pe a celor dragi,chiar daca pentru moment se afla in stare latenta.
Chiar Ioana a vorbit despre acest lucru :"El stie ca are aceasta problema si de aici si increderea ca daca vrea poate sa o rezolve."- ceea ce,repet,mi se pare minunat,deja a facut primul pas pentru rezolvarea ei!

[ioanacluj]

În prealabil postat de MariS_

Draga Ioana,
AlinB, care e un foarte bun psiholog, a detectat exact cauza pentru care mama ta se impotriveste casatoriei: orgoliul dansei. Iar orgoliul, adaug eu, vine din faptul ca s-a ocupat special de tine si are asteptari mari din partea ta, pe care, i se pare ei, ca tu nu le onorezi. Dar de impacat fii sigura ca se va impaca cu timpul, ba chiar la primul copil va fugi cat de repede la voi. Deci cade si problema cu impacarea. Atunci ce mai ramane? Raspunsul, draga Ioana, raspunsul pe care tu il astepti de la noi se afla, de fapt, in inima ta. Hai sa-ti spun si cum esti tu. Esti o persoana matura, echilibrata, cu o gandire bine ancorata in realitate, iti iubesti mama foarte mult si n-ai vrea sa o superi. Esti, cel putin acum, mai neconformista in relatia cu Dumnezeu, dar eu te inteleg perfect pentru ca si eu sunt vazut de multi de pe forum, si nu numai, ca un exemplu negativ, ecumenist, iubirist, relativist si nu mai stiu cum, numai ortodox sadea nu. Nu ma dau exemplu, de aia am si pus in semnatura ca sunt exemplu negativ ca nu cumva sa se ia si altii dupa mine si sa-i duc, cumva, in prapastie. Dar oarece psihologie am acumulat la viata mea si la anii mei atat cat sa citesc printre randuri si sa-mi fac o imagine a unei persoane din ceea ce scrie. A, am uitat ceva, esti sincera si pentru asta te respect, pentru ca, n-ai sa crezi, dar pe-aici pe forum sinceritatea nu e la mare cinste si cautare. Ai recunoscut imediat ca ai pacate multe, ai recunoscut ca nu esti "ortodoxa" practicanta cum scrie la carte, adica nu ai cautat sa pari altceva, asa cum multi, multi, dintre noi facem. Noi purtam masti pe care scrie ortodox, cu litere mari, dar daca dai jos masca o sa te ingrozesti de ceea ce vei gasi. Nu te sfatuiesc sa nu ai un duhovnic al tau, dimpotriva, e bine sa-l gasesti caci vei avea un sprijin si indrumari din cele mai bune, dar e bine sa te feresti de "ortodocsii" de parada.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Multumesc,

Partea cu sinceritatea e dobandita. Ani de zile am mintit si m-am mintit. Am descoperit ca in afara de avantaje imediate nu obtii altceva decat propriul consum interior si nemultumire de sine. (mai stau si foarte prost cu memoria :P). In mare sunt un om simplu care incearca sa-si traiasca viata simplu. Nu pot sa inteleg de ce e nevoie de atata prefacatorie si in mod special in randul celor care se dau mari crestini.

Si ca si o concluzie la ce am intrebat, cred ca am aflat raspunsul: mai exista oamenii care pot fi iertatori, care pot privi viata asa cum este, care cred ca ai drptul la o a doua sansa.Iar cu mama ............sper sa se rezolve candva..............cand va intelege ca nimic din ce fac nu este ca sa-i fac ei rau.

[heaven]

În prealabil postat de ioanacluj

Pe mama o inteleg mai puti la partea cu ce zice lumea. Si de asemenea cred ca trebuia sa fie prima care sa-mi spuna ca e langa mine orice decizie iau.

In privinta ajutorului cerut, am observat ca ne este foarte greu sa cerem ajutorul inainte de a ne ajunge cutitul la os. Si aici generalizez. El si-a invatat lectia si nu cred ca va mai repeta aceeasi greseala. Eu la fel..........anul trecut am fost la psiholog pentru ale mele.

Conflicte interioare vor exista intotdeauna, dar pentru asta nu poti condamna un om si nu il poti cataloga. Aici ma refer la mama mea si la toti cei care privesc viata in alb si negru.

Viata are multe nuante de gri si cred ca pe tot parcursul ei ne straduim sa fim mai buni.......cu toate greselile pe care le facem

Referitor la mama ta,probabil lucrurile se vor rezolva in timp,iar temerile ei se vor linisti daca ginerele ii va demonstra ca intr-adevar este un om de incredere,care ii iubeste fiica si este alaturi de ea.Prin comunicare si rabdare se poate rezolva spun eu,pentru ca mama tot mama ramane orice ar fi...
Revenind la prietenul tau: cu totii facem greseli si da important este sa invatam din ele,insa depinde ce numeste el a invata lectia.Poate doar a respins acea parte din el promitandu-si solemn ca niciodata nu va mai repeta episodul,insa asta nu inseamna o rezolvare concreta.
Apropo de contrastul alb-negru,din pacate multi dintre noi procedam astfel:acceptam doar o parte din fiinta noastra,pe cea pe care o etichetam ca fiind buna,de regula,respingand latura pe care nu o putem accepta si astfel se formeaza ceea ce Jung numea "umbra din noi."
Aceasta umbra integrata la nivel constient este o mare sursa de potential,de forta interioara,insa neintegrata si respinsa poate da reactii surprinzatoare,nocive chiar, cum a fost episodul trait de prietenul tau ani de zile in urma si pe care nici el nu si-l poate explica.De asta spuneam ca psihoterapia l-ar ajuta in acest sens.
Bineinteles ca este o simpla sugestie,un punct de vedere.

[ioanacluj]

În prealabil postat de heaven

Referitor la mama ta,probabil lucrurile se vor rezolva in timp,iar temerile ei se vor linisti daca ginerele ii va demonstra ca intr-adevar este un om de incredere,care ii iubeste fiica si este alaturi de ea.Prin comunicare si rabdare se poate rezolva spun eu,pentru ca mama tot mama ramane orice ar fi...
Revenind la prietenul tau: cu totii facem greseli si da important este sa invatam din ele,insa depinde ce numeste el a invata lectia.Poate doar a respins acea parte din el promitandu-si solemn ca niciodata nu va mai repeta episodul,insa asta nu inseamna o rezolvare concreta.
Apropo de contrastul alb-negru,din pacate multi dintre noi procedam astfel:acceptam doar o parte din fiinta noastra,pe cea pe care o etichetam ca fiind buna,de regula,respingand latura pe care nu o putem accepta si astfel se formeaza ceea ce Jung numea "umbra din noi."
Aceasta umbra integrata la nivel constient este o mare sursa de potential,de forta interioara,insa neintegrata si respinsa poate da reactii surprinzatoare,nocive chiar, cum a fost episodul trait de prietenul tau ani de zile in urma si pe care nici el nu si-l poate explica.De asta spuneam ca psihoterapia l-ar ajuta in acest sens.
Bineinteles ca este o simpla sugestie,un punct de vedere.

Am inteles exact ce ai vrut sa spui si nu m-am ofticat. Chestia cu greseala din care a invatat e citat din mine nu din el. Chiar daca unele lucruri nu le afirma il prefer asa sa-mi demonstreze nu sa vorbeasca doar. Ca o completare la tot pot sa mai spun ca de mai multe ori m-am facut ca sunt suparata sau am provocat discutii care sa nui convina. Am remarcat ca a invatat principiul simplu al psihologiei: nu lasa sa se adune nemultumirile. Dupa ce sta cateva minute sa rumege ce i-am zis vine si insista sa rezolvam problema.

De aia zic ca si-a invatat lectia, pentru ca tot ce a fost in capul lui a venit din lucruri nespuse. Nici una dintre probleme nu era asa de grava incat sa declanseze un asemenea comportament, dar toate luate impreuna pot genera asa ceva (candva vroiam sa ma fac psihiatru :D m-a fascinat mintea umana intotdeauna )

[cocorel]

În prealabil postat de ioanacluj

Buna ziua,

Poate vi se va parea stupid, dar apelez la aceasta cale deoarece mama imi tot da inainte cu religia si dogmele ortodoxe. Refuza casatoria mea si motiveaza prin religie.

Situatia:
Viitorul sot a fost casatorit, are un copil, a intrat in puscarie acum 10 ani (a iesit de 2).
A facut un jaf armat (cadere psihica motiveaza el). Dupa ce a fost incarcerat sotia l-a parasit.
Motivele jafului si a trecutului lui eu le cunosc. Nu au scuza, dar eu cred ca pot fi iertate. Eu cred in el si in faptul ca si-a invatat lectia de la viata.

Eu: 34 de ani - mai multe relatii in trecut. Nu mi-am dorit niciodata sa fiu casatorita. Acum imi doresc sincer o familie si cred ca el este pentru mine.

La aflarea vestii casatoriei (odata cu trecutul lui - greseala mea) mama a inceput sa se dea de ceasul mortii si sa spuna diverse.

Printre altele imi reproseaza ca nu e destul de bun pentru mine si ca aceasta casatorie e data de diavol.

Ca sa-si rezolve aceasta problema merge incontinuu la biserica si se roaga ca sa nu ma casatoresc.

Ceea ce vroiam sa va intreb e daca voi considerati ca trecutul unui om nu poate fi iertat? si
Ce pot sa fac, la cine sa o trimit ca sa inteleaga ca trebuie sa-mi respecte decizia asa cum este ea buna sau rea (nu stiu la ce preot merge care in loc sa o linisteasca mai rau o invrajbeste)

Precizez ca nu m-am certat cu ea, i-am ascultat toate reprosurile, dar refuz sa ma cert cu ea.
Eu tot ce imi doresc e o familie normala. Atat cea noua cat si cea veche. Vreau liniste din toate punctele de vedere.

Pentru o mama copilul este totul.E normal ca nu-i plac "petele" pe care viitorul ginere le are.Stii ceva?Si daca ar fi fost impecabil nu s-ar fi ridicat la valoarea ta -in ochii ei.Nu stiu daca este chiar orgoliu ca se gandeste sa ai toate premisele de a fi fericita si sa te scuteasca de suferinta viitoare.Dar te vad foarte pornita si ai sa regreti toata viata daca nu iti dai o sansa acestei relatii.Sa te gandesti bine la ce va trebui sa accepti : un copil care nu este al tau si care va fi mereu primul daca nu singurul lui copil si eticheta pe care o veti avea pe viata in ochii oamenilor de rand.Crezi ca esti destul de puternica mai ales ca altii zici ca au fugit de manifestarile tale?

[ioanacluj]

În prealabil postat de cocorel

Pentru o mama copilul este totul.E normal ca nu-i plac "petele" pe care viitorul ginere le are.Stii ceva?Si daca ar fi fost impecabil nu s-ar fi ridicat la valoarea ta -in ochii ei.Nu stiu daca este chiar orgoliu ca se gandeste sa ai toate premisele de a fi fericita si sa te scuteasca de suferinta viitoare.Dar te vad foarte pornita si ai sa regreti toata viata daca nu iti dai o sansa acestei relatii.Sa te gandesti bine la ce va trebui sa accepti : un copil care nu este al tau si care va fi mereu primul daca nu singurul lui copil si eticheta pe care o veti avea pe viata in ochii oamenilor de rand.Crezi ca esti destul de puternica mai ales ca altii zici ca au fugit de manifestarile tale?

Am inteles acest lucru ca nimeni nu se va ridica " la nivelul meu". Acesta este unul dintre motivele pentru care o iubesc asa mult ca mi-a dat incredere in mine.

In legatura cu copilul lui.......imi plac copiii si nu cred ca acel copil este o piedica, e normal sa-l iubeasca, e normal sa-ti iubesti diferit fiecare copil chiar daca fiecare parinte se straduie sa nu faca diferentieri. El iubeste enorm toti copiii si nu cred ca pe al nostru nu il va iubi. Dar e normal ca la un moment dat sa-i dea fetitei lui mai mari mai mult ajutor...pentru ca va fi mai mare si va avea nevoie mai repede de el.

In legatura cu lumea........incerc sa nu ma bag in viata nimanui cu bocancii si ca atare astept acelasi lucru. Prietenii sunt ceva rar si se cern singuri