![]() |
![]() |
|
|
Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
#11
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Fa dragoste de frate, cum se zice in Rasarit, si nu mai ma numiti neoprotestant, tu si Cata: pentru mine, nu existe crestinism real fara Maica Domnului. Asa ca, desi sunt de facto adenominational, voi fi neoprotestant cind or vorbi porcii. Last edited by Theodore_of_Mopsuestia; 18.09.2014 at 14:02:35. |
#12
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Sunt curati de PRAF sau de PACAT ? In Vechiul Testament oamenii isi marturiseau pacatele si puneau mana pe jertfa care era sacrificata. Sf. Ioan Botezatorul primea oamenii la el care isi spuneau pacatele si ii stropea cu apa spre "pocainta" spre botezul apei - iertare de pacate. Asta era legea iertarii de pacate - oamenii isi spun pacatele pe care le au si le sunt iertate. Asta este legea pusa de Dumnezeu pentru toti oamenii, inca din Vechiul Testament. Cum a curatit Hristos de pacat pe Apostoli ? Numai El stie. Insa Hristos ne spune clar ca "sunteti curati"; si asta nu pentru ei, ci pentru noi, toti crestinii care vrem sa urmam lui Hristos. Hristos a vorbit o data pentru intreaga umanitate si Biserica, si fiecare cuvant al Lui are semnificatie majora. Dar noua ne este pusa lege si randuiala de Apostoli, sa ne marturisim pacatele pentru a ne curati de ele. Iar Apostolul Pavel le zice multora sa nu se apropie la cina Domnului daca au pacate ca vor muri. Iar pacatele se spala prin marturisire. Hristos nu a lasat 12 propovaduitori care sa dea din gura. Le-a lasat "putere de a lega si dezlega". Ce sa lege si sa dezlege ? Ce facem noi ortodocsii faceau si ortodocsii primari. Noi inca pastram Liturghia Apostolului Iacob pe care Apostolul Iacob o facea in Ierusalim si care este apropiata de ce facem noi acum. Noi pastram foarte curat ce se facea in Biserica primara. Iar toata Istoria si toate scrierile dintre anii 100-300 (pentru ca sunt nenumarate scrieri nu numai ale Bisericii) arata clar: noi, ortodocsii, de la Ierusalim si pe tot imperiul Roman/Bizantin, am avut si uniformizat acelasi tipar in Biserica, luat dupa modelul din Ierusalim si Roma. |
#13
|
|||
|
|||
![]() Citat:
In legatura cu ieratrea pacatelor inainte de Inviere si de Cincizecime, daca iti amintesti ce facea Sfantul Ioan Botezatorul si pentru ce era acel botez. |
#14
|
|||
|
|||
![]() Citat:
|
#15
|
|||
|
|||
![]()
Când eram închis în castelul fără margini al minții mele, unde îmi părea că am atins libertatea absolută și mă credeam stăpânul unic și deplin al propriului imperiu: eram total de neconvins în discuțiile cu vreun credincios. Orice argument al mamei mele, de pildă, sau al surorii mele care mergea constant la slujbele din biserică, se spovedea, se împărtășea etc., îmi părea nerozie și păcăleală.
Îi găseam pe toți îndoctrinați și, vai, păcăliți și orbi. Lumina era la mine, nu la ei. Uneori îi luam peste picior, alteori eram sarcastic și crud, în general însă îi lăsam cu ciudățeniile lor întrucât nu voiam să îi supăr prea tare. La rândul lor și ei se necăjeau pt. mine și mă lăsau să îmi văd de treburi, rugîndu-se statornic să mă păzească Dumnezeu în rătăcirile mele istețe... Ceea ce nu cunoșteam atunci este faptul crucial că mintea ruptă de inimă nu poate funcționa normal. După cum mintea care ascultă de o inimă coruptă, bolnavă, pătimașă - funcționează încă și mai prost. Am învățat din propria experiență că discuțiile cu argumente arareori ating ținta când e vorba de credință. Deoarece omul care trăiește strict în universul mintal găsește mereu un loc sau altul, o planetă sau galaxie întreagă unde să se refugieze și să își păstreze convingerile. Mintea ne apare nouă, muritorilor, ca infinită... E infinită și e a noastră, credem, deci putem să ne desfătăm cât voim cu cele ale minții. Zeci de vieți de am avea și nu putem da de fundul sau de lungul sau de latul universului mintal personal. De aceea, dacă e posibil ca un om să își reînnoiască mintea, aceasta nu se face prin propria minte, ci numai și numai din afara ei. Din afară vin și influențele benefice și cele dăunătoare. Din văzduhuri vin și demonii și Îngerii Domnului. Vin pe multe căi, unele camuflate în lucruri fizice, precum slovele dintr-o carte. Sau camuflate în oameni, în întâmplări, în vise... Cândva un prieten care sesizase că studiul viului pe cale științifică mă adusese la certitudinea că Dumnezeu Este, mi-a spus: "Pe Dumnezeu Îl vei cunoaște cu inima, nu cu mintea. Citește Scriptura cu inima, nu cu intelectul tău deprins în filosofare și metodologie științifică. Schimbă instrumentul de cercetare! Și vei obține alte date." Prietenul meu din copilărie, un băiat robust și plin de șotii, împreună cu care am făcut multe năzbâtii băiețești în adolescență, devenise între timp preot. Ținea mult la mine și știa că și eu îl iubesc, așa încât mi-a spus limpede ce am de făcut, de voiesc: să reiau legătura cu inima. Ce era aceea inimă, însă, eu nu știam pe atunci... A fost nevoie de câțiva ani buni și de multe întâmplări "de poveste" ca să încep a dibui calea minții mele către sălașurile tainice unde îmi izgonisem inima. Mireasa Domnului din sufletul meu o izolasem într-un turn mai murdar decât turnul Londrei din vechime și zăcea acolo într-o condiție atât de mizeră, încât mai că nu am murit pe loc în clipa când am avut prima străfulgerare a ceea ce făcusem ani și ani... Domnul a purtat cu blândețe mintea mea către sălașul unde biciuiam fără milă Numele Lui și Chipul Lui din mine. Fiară fiind, eu mușcam și urlam deîndată, la fiecare atingere a harului care mă chema, mă purta, mă răbda... Cu mult mai presus decât o doică preablândă, Domnul m-a îngăduit și instruit, lăsîndu-mă să gust spre lămurire fie sălașurile nebuniei, fie picătura păcii, fie noima întrebărilor bune fie păcăleala întrebărilor proaste, de fundătură. Atras cu înțelepciune înspre poezie și muzică, prin oameni providențiali, dar și către muncă fizică și intelectuală prin împrejurări dificile ale vieții, precum și prin pierderi majore pe care a trebuit să le îndur, făcîndu-le față cumva, am început de la o vreme să întrevăd drumul către inima mea și să îi percep, la început ca o părere parcă, tânguirea și agonia... Cu greu mă pot ierta astăzi pentru ce mi-am făcut mie însumi și pentru câtă amărăciune am prilejuit altora prin orbirea mea spasmodică. În special celor care m-au iubit, deși eram cum eram, cu greu mai pot să îmi imaginez cum le-aș putea vreodată cere iertare. Mă gândesc mai întâi la părinții mei și la alți oameni dragi, care m-au iubit și m-au îndurat. NU, argumentele intelectuale pe tema credinței nu fac decât să întărească contrargumentele celui care încă își ține inima pe jar și ghimpi de fier. Cel care mai are încă mult de pierdut până să ajungă la fundul sacului într-un aspect sau altul al vieții sale, nu se va opri prin dezbateri teologice. Ci încă mai mult se va înrăi, dărîmîndu-se singur. Nu merg la biserică mai curat decât de obicei în virtutea unei convingeri intelectuale. Așa cum, când am grijă ca nu cumva să put când mă apropii de copiii sau de soția mea pentru o îmbrățișare sau un sărut - nu din rațiuni intelectuale o fac. Nici o teorie savantă nu mă poate face să mă îmbăiez înainte de a îmi îmbrățișa pruncii. Ci numai și numai rațiunea inimii mele îndrăgostite de copiii mei, rațiune care îmi șoptește că așa se cuvine să fiu - curat, când mă apropii de cei iubiți. Nu mintea îmi spune să mă spovedesc pentru Împărtășanie, ci glasul inimii mele rușinate, umilința ei, datoria și dorirea ei tainică de a fi pe placul și spre odihna Celui iubit. Câtă vreme inima mea iubește pe Domnul, nu am nevoie de nici un argument intelectual pentru a mă spăla prin lacrimi, prin lacrimi de căință, mai întâi. Dar eu înainte nu știam că am și inimă și că o siluiam în noroiul cocinii mele sufletești. Eram cu totul nesimțit și orb și surd și bicisnic cu pruncul lui Hristos din mine. Dumnezeu să mă ierte și să mă iertați și voi pentru crimele minții mele împotriva sufletului altoit din noi! |
#16
|
||||
|
||||
![]() Citat:
Dumnezeu nu trebuie sa declare "TE-AM SPOVEDIT SI TE-AM IERTAT". Pentru El este suficient sa spuna "esti curat", asta insemnand totul pentru acel moment. Adica si faptul ca pacatele lor sunt cunoscute de Dumnezeu dar si faptul ca Dumnezeu le-a iertat. Si dupa cum Hristos a spus clar ca pe ucenici i-a invatat suficient cat sa poata duce, iar Duhul Sfant ii va invata TOTUL pe baza adevarului lui Hristos. Faptul ca tu nu vezi "spovedirea" nu inseamna ca nu exista. Daca Hristos marturiseste "CURATIA" inseamna ca exista si un act de iertare a pacatelor. Nu complet in forma Spovedaniei de azi. Insa ceea ce Hristos a savarsit atunci si preotii savarsesc astazi. Esenta este aceeasi, forma este usor diferita, deoarece SAVARSITORUL ESTE ALTUL Nu mai este Hristos in fata credinciosului. Iar in cazul asta credinciosii nu mai sunt Apostolii. Hristos a incredintat preotilor puterea de a lega si dezlega si credinciosilor datoria de a urma pe preoti. Preotul nu este HRistos, el lucreaza cu autoritate si putere de la Hristos. Preotul nu se substitutie dumnezeirii, lucreaza cu invoire si autoritate de la Dumnezeu. Nu vezi spovedania, dar constientizezi curatirea ? Daca tu constientizezi curatirea, atunci intelege ca spovedania noastra este "CURATIREA" facuta de Hristos. Si nu poate exista "CURATIRE" fara o lista de pacate. Chiar daca Apostolii nu si-au scris o lista de pacate si nu au spus-o lui Hristos, spovedirea are multe functiuni care atunci nu isi gaseau rostul: in principal de a recunoaste si asuma o greseala si pacat, de a nu-l mai repeta, de a-l indrepta. Dar Hristos era cu Apostolii continuu si El ii invata continuu si avea grija de indreptarea lor duhovniceasca. Alt nume, forma usor diferita, dar sensul ei este acelasi; de a restabili legatura omului cu Dumnezeu prin iertarea pacatelor. Last edited by gpalama; 18.09.2014 at 18:05:45. |
#17
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Inca ceva: savirsitorul Tainelor este...adevaratul Intemietor al Bisericii, adica Hristos. (Mihnea, tu explici mai bine cum este cu in persona Christi). |
#18
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Putea sa ierte pacatele Apostolilor in acel moment? Evident ca da. Ne amintim ca pe orb L-a dat cu noroi, desi putea doar sa il vindece fara un ritual. |
|