Cuvantul meu, cuvantul tau...

[NECTARIE]

Motto: "Cât sunt de dulci limbii mele, cuvintele Tale, mai mult decât mierea, în gura mea !" (Ps. 118,103)
"La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul."(Ioan 1,1) Cuvântul a fost de la început unealtă de mare preț ce a dăinuit peste veacuri. Prin Cuvântul Lui Dumnezeu s-au făcut toate cele văzute. Apoi, cuvântul "stropit cu viață" a fost dăruit omului de Dumnezeu pentru ca să le umple pe toate de lumină. Ele sunt izvor nesecat de viață și bucurie; integrează în raporturile sociale, oferă comuniune și sunt răspunsuri permanente ale lui Dumnezeu Cuvântul de unde au și primit viață.
Setea de cuvinte nu va fi adăpată poate niciodată în lumea aceasta contemporană construită numai din cuvinte. De aceea se cuvine să le instrumentăm la adevărata lor valoare, ca să devină "cu putere multă".
În toate timpurile, dar mai ales în societatea secularizată, unde totul se vinde și se cumpără, cuvintele curg zilnic pe buzele tuturor și orchestrează relații. Uneori sunt aducătoare de pace și bucurie, alteori sunt înveninate și tăioase. Unele udă obrajii, iar altele înseninează chipuri. Oricum ar fi aranjate, acolo unde sunt semănate, mai devreme sau mai târziu vor da rod, uneori chiar însutit. Cuvintele oamenilor au adus pace, dar au purtat și războaie, au hrănit orgolii dar au smerit și suflete. Oare când vor dori să devină și ele sfinte ?!
Cuvintele alese sunt rodul unei sensibilități ce se revelează în fiecare dintre noi, mai ales în preajma sărbătorilor, când ne gătim sufletul și inima cu gânduri deosebite îndreptate spre familie, spre cei dragi și spre cunoscuți. Parfumul sărbătorilor nu trece neobservat în nici un an. El se ospătează nu numai din condeiul poeților ce scriu iscusit, ci culege cuvinte dulci și din rândurile tainice ce stau pitite în odăile sufletului nostru. Cu toții ne dorim să avem cuvinte dulci în zilele de sărbătoare, de bucurie din cursul anului și din toată viața noastră, căci atunci orice "limbă sărată" se clătește cu apa omeniei, a îngăduinței și a pioșeniei.
Fiecare dintre noi am scris un cuvânt bun sau l-am primit, și l-am păstrat cu sfințenie, cu gingășie și curățenie în adâncul ființei noastre. Ele ne încântă inima, ne deșteaptă sentimente nobile, ne fac mai atenți cu noi înșine și mai ales cu semenii noștri.