[CristianR]

În prealabil postat de iustin_dumitru

Biserica sunt oamenii, fiecare din noi, care vor sa se uneasca cu Hristos, dar isi dau seama ca prin puterile lor nu e posibil, si descopera ajutorul dat deja de Dumnezeu, in primele zile la incezecime, prin daruirea Duhului Sfant , spre indrumarea noastra.

De acord, dar cu accentul pus pe Duhul Sfânt, nu pe oameni. De altfel, acei oameni care vor să se unească cu Hristos sunt deja animați de Duhul Sfânt în această direcție. Afirmația ta derivă din cea de-a doua definiție pe care ai formulat-o, respectiv "comunitate divino-umană" sau comunitatea euharistică, adică Biserica – Trup mistic al lui Hristos, alcătuit din cei care se împărtășesc cu acesta, formând "mădulare ale lui Hristos", după Sf. Pavel.

Adoptarea modului de a trai al celor din vechime (dupa cum enumeri tu : rugaciunea, inchinarea( ce reprezinta, cultul,lauda?),gandirea si vietuirea) , trebuie insa se se faca personal ,in noi , adaptat personalitatii noastre, =iar nu prin imitare. Nu stiu daca e la fel de usoara ca rewspiratia , adsa dup cum folosesti tu " începând să respire aerul ei"

"Închinarea" = cultul, într-adevăr. Și da, nu trebuie să imităm doar formal, ci să îmbrăcăm această haină oferită de Biserică peste propria personalitate, fără a înceta să fim noi înșine.

Cât privește respirația în atmosfera Bisericii, într-adevăr, la început nu-i ușor, căci "plămânii" noștri sunt obișnuiți cu aerul poluat al lumii. Dar persistând în rugăciune, închinare, cercetarea cugetului și hrănindu-ne cu tainele Bisericii, se va petrece o convertire lăuntrică, iar omul duhovnicesc din noi (sau duhul nostru) se va anima. Ținut în suferință atâta vreme, ignorat de noi de regulă odată cu intrarea în adolescență și lăsat aproape mort, atunci când dă de "oxigenul" harului, el va începe să respire și va prinde putere, preluând, treptat, conducerea întregii noastre ființe; dacă și noi vom vrea asta și nu-l vom asfixia din nou silindu-l să trăiască în atmosfera poluată a deșertăciunii.

Încetul cu încetul, vom ajunge să nu mai putem trăi fără acest aer pe care-l găsim în Biserică, fără să ne adăpăm din apa ei vie a Tainelor ei, fără să ne hrănim cu al ei Cuvânt.

Altfel mereu vom trai cu indoiala ca mai e si o alta cale, ca ortodoxia nu este singura cale catre Hristos, calea pe care suntem condusi de insasi Duhul lui Dumnezeu.

Nu mă preocupă dacă Ortodoxia este singura cale, dar cred că este cea mai bună. Sper ca și cei care au ales alte căi să se mântuiască. Și chiar cred asta, pentru că mi-a fost dat să cunosc inimi bune, cu o dragoste veritabilă pentru Hristos, transpusă în viețile lor, la oameni desprinși de Biserică.

În Ortodoxie, însă, găsești nealterată calea pe care au mers sfinții de la începutul Bisericii.