Citat:
În prealabil postat de Iorest
N-am mai văzut pe nimeni să bată câmpii cu grație că de fapt Gușă Cozmin Horea e un sudist care se dă ardelean.
|
De fapt este vorba despre o reacție la propaganda jegoasă pe care Gușă o face cel puțin de câțiva ani încoace în stil „ardelenist” sau chiar „filoungarist”, propagandă care în mod evident comportă un caracter misionar antiromânesc, de conturare, de evidențiere a unor cât mai mari diferențe între români din diverse regiuni ale țării, cu o anumită obsesie pentru o presupusă „superioritate” a „ardelenilor”. Nu este ceva foarte diferit de ceea ce a făcut și face extremistul antiromân Gherman Sabin, ăla cel puțin avea „candoarea” să vorbească încă de acum aproape 30 de ani despre tot felul de călătorii „întîmplătoare” la Budapesta.
De altfel Gușă a și spus, că eu l-am audiat în dese rînduri, că și-a ales sau își alege colaboratori la emisiuni preponderent dintre „ardeleni”, evident în același spirit de segregaționism antiromânesc, de multe ori nici nu vorbește despre români ca identitate, folosește în mod tendențios apelativul de „ardeleni”, deși ăla este un cuvînt de origine ungurească și trimițînd la structuri definite istoric în destulă măsură de unguri, de secui, de sași, și mult prea puțin de români; că românii ardeleni și în vremea dominațiilor multiseculare nu și-au spus niciodată ardeleni, ci doar români, iar în unele documente valahi (ardelenii au fost mai întotdeauna alții, românii din Transilvania istorică păstrându-și identitatea lor etnică, etno-culturală, națională).
Mie îmi este clar că Gușă are astfel de abordări în mod ostentativ, programat, după un program evident antiromânesc, în care ar evidenția o așa-zisă „superioritate” „dominantă” a „ardelenilor” asupra „celorlalți” (adică asupra românilor), deși, cum am spus, românii din Transilvania sute și sute de ani și-au păstrat identitatea și nu se pretindeau „ardeleni”. De altfel inclusiv Alexa avea un articol mai demult pe un sait de-al lui, cum că această „dominație” a „ardelenilor” în România ar fi ceva care s-a urmărit și se urmărește, dând exemple personaje cooptate prin diverse instituții de nivel central (în justiție, servicii secrete, politică etc.).
Spre exemplu în raporturile cu preotul Mega, deși acesta este român vrâncean, și foarte probabil și cu origini grecești, deci „balcanice”, Gușă se tot opintește prin diverse emisiuni să îl facă ba „ardelean”, ba „bihorean”, de parcă ar avea alergie la românism, adică deja pare să fie ceva chiar mai mult decât o propagandă programată, deja pare să aibă niște reacții cvasi-viscerale, și culmea la un personaj care este „sudist”, oltean care a trăit și trăiește pe la București, prin Prahova etc. (Acuma, cine crede că astfel de abordări și atitudini, care frizează nu doar mîrșăvia și nesimțirea, ci chiar și penibilul, întreținute cvasi-programatic, ar fi fost și ar fi întîmplătoare, cred că este mai mult decât naiv și ignorant.)