[cristiboss56]

În prealabil postat de AlinB

Născut ca o formă de protestantism faţă de înnoirile din Biserica Ortodoxă Română a acestui început de secol şi exprimat prin proorociile unei fecioare care aduce ,,reparare peste rana Bisericii”, Noul Ierusalim este, astăzi, doar o sectă ca oricare alta. Voită iniţial o simplă mişcare charismatică, înconjurată de o aură de mister, fenomenul de la Pucioasa a sfârşit prin a se autosufoca în proorociile şi misticismul exacerbat.

Toate sectele şi grupările moderne, excentrice faţă de Biserică au avut la bază un profet sau o profeteasă, începând cu doamna Blavatski şi sfârşind cu Koresh din Waco, Texas. Noul Ierusalim, şi el fondat pe proorociile ,,maicii Virginia” are un mesaj nou şi vechi, în acelaşi timp: nou este locul unde el a prins viaţă, căci practicile sale, ca şi numele său, sunt vechi.

Prima societate cu numele de ,,Biserica Noului Ierusalim” a luat naştere în 1787, la Londra, fiind grupată în jurul profeţiilor unui teosof suedez, Emanuel Swedenborg. El pretindea că primeşte mesaje de la Dumnezeu, pe baza cărora a elaborat doctrina viitoarei mişcări ce a fost numită de unii ,,ocultă”.

O altă comunitate cu acelaşi nume a fost formată de inokentişti - pelerini ce proclamau pogorârea Sfântului Duh asupra lui Inokentie. Similar fenomenului românesc, gruparea era formată din bărbaţi şi femei ce aveau viziuni frecvente.

Putem spune chiar că Noul Ierusalim de la Pucioasa are o concurenţă serioasă în ceea ce priveşte numele, ca şi identitatea.

Astfel, în Polonia există o grupare ,,Noul Ierusalim” fondată de vizionarul Karol, o alta în Florida, iar în 1984 - în urma unor apariţii ale Maicii Domnului - arhiepiscopul rus Ioan a construit, în apropierea Moscovei, ,,Ierusalimul Alb”.

Toate aceste mişcări se exclud a priori una pe cealaltă, considerând alegerea ca fiind exclusivă. Cu toate acestea, ele au în comun nu numai numele şi mesajele vizionare adresate lumii prin intermediul unor ,,aleşi”, ci şi practicile şi modalităţile de propovăduire a acestora.

Este îngrijorătoare tendinţa acestei mulţimi ortodoxe care aleargă după minuni, vise şi vedenii, preoţi care ghicesc viitorul şi deschid cartea. Aceasta denotă că o mare parte din popor este lipsit de credinţă şi de răbdare, care apelează mai degrabă la vrăjitorii de acest fel, în loc să lucreze poruncile evanghelice şi aşa să aştepte mila lui Dumnezeu. Viaţa sfântă a unui om se recunoaşte, în primul rând, după ceea ce a pătimit, după virtuţile sale evanghelice, nu după semne şi minuni, pe care le poate săvârşi tot vrăjitorul. Este adevărat că Biserica noastră are mulţi sfinţi făcători de minuni, dar atât Evanghelia, cât şi toată tradiţia patristică ne învaţă să nu căutăm lucruri paranormale, semne şi minuni, căci puţin au discernământul de a distinge care sunt de la Dumnezeu şi care sunt de la diavol. Calea cea strâmtă şi cu chinuri, recomandată de Evanghelie, este singura cale de mântuire. Dar noi, pentru că dorim o viaţă cât mai comodă, apelăm la astfel de falşi făcători de minuni, care apropie credincioşii mai mult de diavol decât de Dumnezeu.