[Trimisul]

În prealabil postat de Krautrock

Desi nu sunt sigur ca acceptati gravitatia ca fiind un lucru real, voi incerca sa va arat ca pamantul e aproximativ sferic pornind de la gravitatie. Daca tineti in mana o piatra si o lasati libera, ea va cadea pe pamant. De ce?

Pentru că aşa a zis Creatorul ca apele de sub cer să se adune formînd mările ca să se arate uscatul... pămîntul.

Aici va trebui din nou sa credeti ca exista energie potentiala si energie cinetica. Piatra va cadea deoarece orice corp cu energie potentiala are tendinta sa o transforme in energie cinetica. Daca lovesc o minge cu piciorul, ii confer energie potentiala. Aceasta se converteste in energie cinetica prin miscarea mingii.

Aşa au definit oamenii de ''ştiinţă'' fizicieni această ''mare'' descoperire a lor văzînd că pietrele sau corpurile sau apa căzînd spre pămînt îşi schimbă forma de ''energie'' din potenţială în cinetică prin respectiva mişcare de cădere... căci au dorit să măsoare lucrul... mecanic. Şi scoţîndu-l pe Dumnezeu din ecuaţie au egalat energia pe care o avea corpul la înălţime maximă Ep = m x g x h=F x d = m x a x d = Ec cu energia consumată pînă s-a oprit din mişcare.... Iată marea ''descoperire'', egalarea energiilor şi explicarea transformărilor prin eliminarea lui Dumnezeu din ecuaţie. Toată lumea calculează, socoteşte şi vede şi zice după ei că cică Dumnezeu nu a fost şi nu e prezent din moment ce nu apare în ecuaţie. Dacă scria omul de ştiinţă însă că Energia Potenţială dăruită de Dumnezeu la Facerea pietrelor de pe munte şi-a consumat-o sărmana printr-o mişcare frumoasă de cădere a cărei energie cinetică poate fi riguros măsurată atunci iată că în ecuaţie apărea şi Dumnezeu. Dar cine duce piatra la o înălţime h dacă excludem pietrele de pe munte? Omul. Unde este omul măcar în ecuaţia respectivă? Şi Dumnezeu şi omul au dispărut din ecuaţie! Ce a rămas? Păi a rămas ideea ateistă că pe aici cam cad pietre... că aşa rezultă din formula lor magică.

Dar sa revin la piatra mea. Sa presupunem ca ea face parte dintr-un agregat de pietre. Deoarece pietrele simt gravitatia, tind sa se atraga una pe alta.

E fals, pietrele nu se atrag una pe alta ci e doar o teorie neconfirmată căci acolo sus unde este imponderabilitate, în navele şi staţiile spaţiale, nici pietrele şi nimic nu se atrage la un loc ca să se formeze un grup compact de obiecte. Deci minţi susţinînd că ceva neconfirmat e valabil doar din faptul că vezi cum pietrele cad spre pămînt, presupui că pămîntul e o piatră şi atunci iată crezi că pietrele se atrag. Nu se atrag ci e aşa cum este scris că a zis Dumnezeu: apele de sub cer se adună formînd mările ca să se arate uscatul deci căderea pietrelor e o consecinţă a acestui Cuvînt Sfînt.

Care e insa punctul in care pietrele ar avea energia potentiala egala cu zero? Pai tocmai centrul de masa al sistemului.

O altă minciună, să-i spunem eroare. Despre ce sistem vorbim? Deja ai extins şi ai generalizat ''teoria'' la orice pietre, la orice mase aflate în orice loc al întregii creaţii deşi pietrele cad doar spre pămînt şi nu spre alte pietre în lipsa pămîntului aşa cum ţi-am arătat că în staţiile spaţiale pietrele nu se adună laolaltă şi nici apele nu se adună ca să formeze mările pentru ca să se arate pămîntul... uscatul.

Asadar, un agregat de corpuri are tendinta sa isi concentreze masa in ceea ce numim centrul sau de masa.

Iată o teorie mincinoasă lansată ca o concluzie de mincinoşii oameni de ''ştiinţă''. Corpurile (lemne, pietre, hîrtii, pene, feiroase...) puse împreună nu au tendinţa să îşi concentreze masa în centrul lor de masă. Deci acolo în mijlocul grupului lor de obiecte nu se formează un centru de forţă gravitaţională cum inventează şi minte domnia ta generalizînd şi extrapolînd pe baza observaţiei căderii pietrelor spre pămînt şi spre pietrele aflate în pămînt.

Problema e insa ca nu putem indesa toate aceste pietre intr-un singur punct, asa ca ele se vor pozitiona in jurul centrului de masa, astfel incat intregul sistem sa dobandeasca o energie potentiala minima.

În ipoteza ta axiomatică prin care presupui că apare în centrul lor de masă o forţă gravitaţională atunci da, ele s-ar poziţiona astfel încît să aibă energie potenţială minimă faţă de punctul ipotetic visat de domnia ta care crede că e adevărată minciuna că apare aşa ceva dacă aduni obiecte sau pietre la un loc. Nu s-e dovedit nicăieri ceea ce presupui tu ca find un adevăr incontestabil, deci dacă dai drumul unei tone de pietriş, ele, pietricelele nu se adună între ele unele cu altele, nu se adună nicăieri în univers ci ele se adună la pămînt deci cad la pămînt.

Ce e interesant e ca forma pe care tinde sa o ia sistemul ce tinde catre energia potentiala minima e cea in care exista cel mai mic raport intre suprafata si volum, adica distanta dintre centru si margine e aceeasi pe orice directie, iar aceasta forma e cea a unei sfere.

Acuma, dacă să zicem că există o forţă de atracţie pentru fiecare părticică de piatră ca să avem piatra întreagă ar însemna că fiecare piatră ar trebui să se comporte pentru părticelele ei ca un magnet ce atrage toate bucăţile spre centrul de greutate acolo unde ar exista pentru piatra respectivă energia potenţială 0. Spargi piatra în bucăţi şi vezi că bucăţile nu se atrag în centrul lor de greutate comun. Ele cad la pămînt şi în staţiile spaţiale unde nu se manifestă gravitaţia, bucăţile nu se adună, nu se atrag.

Presupunem totuşi că există undeva în pămînt această atracţie a pietrelor unele înspre altele ca să se formeze un gogoloi sferic. Păi dacă în pietre nu există potenţial 0 ci în centrul lor comun de masă, atunci acolo e clar că nu ar mai exista nicio atracţie din moment ce acolo energia potenţială e 0. Iar dacă ar exista cîte un centru de potenţial 0 în fiecare piatră atunci ar fi o distribuţie uniformă de forţe de atracţie care ar face ca mai multe pietre să se atragă reciproc şi atunci aceste forţe distribuite haotic nu ar mai genera în niciun caz o sferă ci ar putea avea orice formă în funcţie de mărimea pietrelor, aşa cum se întîmplă cînd aduni şi pui mai mulţi magneţi împreună şi mai multe bucăţi din magneţi sparţi. Nu rezultă nicio sferă!

Asta e o idee superba. Dar ca sa arat ca e gresita e nevoie sa credeti ca corpurile au masa, iar atunci cand sunt atrase de Pamant, ele sunt grele. Deci sa presupunem ca avem deasupra noastra un dom care contine apa. Cata apa? Pai cel putin atata apa cata era nevoie la potop, altfel venim in contradictie cu istoria potopului. Deci sa zicem ca avem o coloana de apa de 8000 de metri, cat Everestul (am rotunjit putin numerele sa nu ne incurcam in calcule). Cat e de grea apa asta? Pai un decimetru cub de apa cantareste 1 kg, iar o coloana de apa cu baza de un decimetru patrat si o inaltime de 8000 m va avea 80 de tone. Toata greutatea asta apasa pe aerul de dedesubt. Ce se intampla atunci cand va asezati pe o perna de aer? Presiunea din interior creste. Imaginativa ca in modelul acesta in care exista un dom deasupra noastra, la fel ca intr-o perna de aer, aerul apasa pe fiecare decimetru patrat de pe suprafata corpului nostru cu cate 80 de tone in plus fata de greutatea atmosferei. V-as intreba: cate tone suportati sa purtati in spinare? Daca totusi credeti ca apa are o anumita greutate mai ganditi-va putin inainte de a spune ca avem deasupra capetelor noastre un dom umplut cu apa.

Asta e o demonstraţie absurdă specifică fizicienilor absurzi.
Păi apa aia de la potop care a depăşit 8km în înălţime nu a venit din afara creaţiei ci din apele de deasupra cerurilor căci s-au deschis izvoarele adîncului şi s-au deschis jgheaburile cerului. Tot ridicîndu-se nivelul apei pe pămînt straturile de aer de deasupra Arcei s-au tot ridicat şi ele spre cer find împinse în sus de ape iar presiunea exercitată de ele la nivelul Arcei a rămas aceiaşi căci păturile de aer au avut unde să se ducă, în locul lăsat liber de apele de deasupra cerului care s-au înstăpînit peste pămînt.

De ce trebuie? Realitatea nu depinde de noi. Fizica cuantica functioneaza foarte bine fara ideea de cauzalitate, iar daca treaba merge asa, de ce s-o stricam?

Realitatea nu depinde de noi? Păi cum să existe ceva fără idea de cauzalitate? Dacă ei nu pot determina decît probabilistic ceva deoarece mişcările fiind atît de rapide şi particulele atît de mici încît ei nu pot determina ceva cu exactitate decît afirma porbabilistic atunci musai să nu existe cauzalitate? Cauzalitatea au scos-o tot probabilistică şi deci ei se lipsesc de ce vor ei ca să le iasă... dar nu din lipsa cauzei şi a efectului au scos ei teoria ci din neputinţa lor de a măsura şi a observa clar şi sigur ceva concret deci tot ceea ce spun ei e doar o teorie care nici măcar nu poate fi demonstrată ca valabilă decît pe principiul incertitudinii, al probabilităţilor... deci nu e ceva cert şi concret ci ei ca să spele pe mîini, ei însuşi susţin că orice teorie a lor e o teorie falsă dar care probabil ar putea fi adevărată probabilistic în ideea ''Lasă că merge şi aşa...'' şi aşa susţin ei că treaba merge.

Păi nu merge ci se strică fiindcă sunt jmecherii.

Dar voi ştiaţi că teoriile cuantice ale oamenilor de ştiinţă au pornit de la cozonacul cu stafide? Treptat au tot încercat să o lămurească şi să o schimbe de au ajuns la nivel de cuarci şi de alte ciudăţenii, bozoni, fermioni... nu se vede nimic ci e vrăjeală. La cel mai performant microscop nu se vede niciun atom şi nu se văd straturile de energie pe unde se învîrt electronii deci e doar o teorie... adică un vis urît scornicit de oamenii de ştiinţă. A văzut careva un atom şi cum sunt dispuşi ei în compoziţia materialelor şi a văzut careva curenţii de electroni şi de goluri prin materialele semi-conductoare?

Deci e ceva ce funcţionează, merge dar nu se poate explica oricît ai încerca. Unii au reuşit cu practica iar alţii au ''izbutit'' cu minciunile teoriilor ''ştiinţifice''.