1) Carina Laura, ma intristeaza ca vorbesti despre incetarea sperantei... Cu adevarat lucrul acesta, cand sunteti in Taina Cununiei si va impletiti viata, casa e cu totul intristator. Cum sa va cresteti copilul in asa atmosfera? As vrea sa iti reamintesc un lucru de baza, iarta-ma: hrana de care copilul are nevoie cel mai mult este nu laptele, ci iubirea dintre parinti, buna lor intelegere, pacea caminului. Vorbesc ca om patit si cred ca am invatat, cu Harul Domnului, cate ceva despre asta.
As vrea sa te incurajez cu putere sa reconsideri un pic situatia, cu nadejde/speranta.
Iubirea, intre cei care formeaza o familie, este principala preocupare. Sau ar trebui sa fie. Macar in familie sa luptam pentru asta daca in afara, sa zicem, ne simtim adeseori neputinciosi, nepriceputi, fara putere.
M-as bucura sa discuti impreuna cu sotul tau aceasta chestiune: ce este iubirea dintre soti si ce putem face noi sa ne iubim ca sot si sotie, noi oameni crestini? Plecind de la faptul ca orice spor de intelegere si practica in iubirea dintre voi va aduce mult folos si voua si copilului. Vreti sa il faceti fericit si sanatos pe copil? Iubiti-va! Invatati asta, impreuna, pentru ca e singurul lucru pe care trebuie neaparat sa il invatam noi, pamantenii. Cu atat mai mult noi crestinii casatoriti.

2) La noi a fost invers, de mai multe ori...:) Eu eram speriat ca bebe va pati nu stiu ce (vai! micutul s-a speriat!!, vai, micutul sughite! vai, tuseste, vai are febra etc.). Saraca nevasta-mea se uita mirata la mine si nu stia cum sa imi spuna ba ca sunt cam anxios, ba ca minimalizez puterea adaptativa a fapturii din fata mea si uit ca un copil nu pateste nimic doar pentru ca se sperie (face si el un antrenament emotional, acolo, ca doar a venit intr-o lume cu multe prilejuri de spaime, ca si noi). Eram hiperprotector, imi proiectam angoasele personale asupra lui si am inteles cu timpul si destul de greu asta. Cu vremea am descoperit insa ca puiul de om nu trebuie considerat un bibelou si nici nu tre tinut musai in clopotul de sticla ori in palatul de clestar. Dupa cum nici nu trebuie lezat, in mod distructiv. Ideea e ca unui copil e suficient sa ii creem conditii rezonabile pentru dezvoltare. Restul face natura din el si Pronia lui Dumnezeu.

3) Tocmai faptul ca il considerati pe copil o binecuvantare nemeritata ar putea fi inceputul lui a va bate joc de el... Adica Dumnezeu nu stie, oare, mai bine de ce vi l-a trimis? Eu cred ca vi l-a daruit tocmai ca binecuvantare pentru un inceput bun, pentru mai multa incredere in iubirea voastra, in drumul greu spre mantuire. Oameni buni, copilul trebuie primit ca o binecuvantare! Cum poate fi altfel? Ia-l si tu, ca odinioara cand Dumnezeu a facut pace cu oamenii, drept curcubeul de pe cerul vietii voastre...:) Semnul impacarii Domnului cu voi. Dar nu strangeti prea multi nori, prea multa ploaie, ca sa apara curcubeul. Vine el, strengar, si pe cer senin! Doar sa va insoriti si voi nitel, unul pe altul si impreuna.

Hai, nu mai intarzia ci treci degraba la discutii si gesturi sincer afectuoase cu sotul tau! Si da-i si lui voie sa o faca.
Succes,
Domnul sa va calauzeasca!

P.S. Cand ti-ai cerut iertare ultima data de la el? Dar sotul de la tine... Poti incepe sa ii ceri iertare pentru un lucru mic. Sau dimpotriva, pentru ceva foarte important! Cum simti ca poti, deocamdata...