Citat:
În prealabil postat de aubergine
Preotul este reprezentantul lui Hristos pe pământ, ori el nu își poate permite să îl necinstească pe Hristos printr-un comportament degradant. Ei nu pot fi ipocriți, bețivi. Nu is i pot permute să fie așa, când au o asemenea menire pe pământ, un om obișnuit poate fi ipocriți, bețiv etc, lui îi se iartă mai ușor, un preot are responsabilități mari, dacă nu e în stare, să renunțe la preoție, decât să îi conducă pe alții în iad și să fie responsabil pentru sufletul lor.
|
In cartea "Despre preotie" se vorbeste pe indelete despre asta. Sfantul Ioan Gura de Aur, mai ales, are acolo o expunere a constiintei celui chemat sa fie preot, de iti vine sa fugi, mai degraba, de preotie decat sa iti treaca prin cap vreodata asa marire...
Se pare ca nu intamplator un om atat de scrupulos ca Ioan Hrisostom a ajuns un sfant asa de mare.
La polul opus, multi nu isi fac nici o problema de constiinta cand se indreapta spre Teologie, cu gandul la preotie. Din fericire, pe parcursul studiilor si al vietii studentesti in general (care la Teologie e circumscrisa, clar, practicii ortodoxe - desi unii se mai sustrag, deh) au loc si schimbari minunate. Baietii se mai domolesc, inteleg mai mult si mai bine, se slefuiesc si cand ajung la absolvire au deja o stare semnificativ imbunatatatita.
Totusi, din practica pastoririi vin date alarmante. Mai ales ca au grija unii sa faca din tantar armasar si sa dea pe mana hulpava a mediei tot felul de grozavii, de rastamlmaciri etc.
Da, preotul ar trebui sa fie cat mai aproape de modelul (unul din ele) oferit de Ioan Gura de Aur in "Despre preotie". Aceasta e, insa, deontologia.
Cum e de fapt, in practica, anume cati preoti sunt departe de menirea lor, e deja alta poveste.
In orice caz, comunitatii in mijlocul careia slujeste preotul ii revine un rol important in formarea acestuia. Cred ca nu doar fiii si fiicele duhovnicesti sunt dupa cum le este parintele, ci si preotul este, nu de putine ori, dupa chipul si asemanarea comunitatii de credinciosi...
Desi ar fi de dorit ca preotul sa fie carmaciul absolut, modelatorul suprem, nu-i asa?...:)
Ei bine, nu prea e asa si cred ca nici nu trebe sa fie.
Biserica, asa cum arata ea in istoria recenta, imi pare viciata de idolul puterii, de tot felul de scari si scarite ierarhice exterioare (fara nici o legatura cu Scara despatimirii) iar nu hranita de nutrimentul unic al iubirii jertfelnice. Acolo unde e duhul iubirii intre preot si credinciosi, cu receptivitate in ambele sensuri, cred ca se afla cu adevarat Biserica.