Citat:
În prealabil postat de ahilpterodactil
Dincolo de faptul ca va jucati cu termenul placere, dupa... plac, precum si dincolo de faptul ca ne antrenati si pe noi in acest joc, care e unul nevinovat, nu-i asa?,
constat ca de fapt vorbiti despre un lucru banal: conflictul dintre pulsiunea vietii trupesti si normele unui fel de sef normativ. Altfel spus, ridicati o problema veche, a relatiei dintre Id si Supraeu. Treburi care tin strict de interiorul psihismului, de dinamica intra-psihica, iar nu de relatia dintre lut si Cer.
Sa fiu iertat, dar locul pentru astfel de lupte (nevrotice, de obicei) nu e Biserica. Nu despre chestiuni analizabile si solutionabile psihanalitic se poarta discutiile duhovnicesti. Aceste chestiuni lumesti sunt bune la psihanalist.
In Biserica vorbim despre Dumnezeu si om, despre razboiul duhovnicesc (patimi, mandrie, draci, har, nevointa etc.).
Dar e treaba dvs. sa flecariti la infinit, mai ales ca, precum vad, v-ati gasit repede amatori zelosi.
Toate cele bune!
Si munti de placeri nevinovate va doresc!
|
Topicul incepea asa: "Nu m-am lamurit inca daca sunt acceptabile micile placeri ale vietii, de exemplu placerea de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale.
Pentru ca din cate vad ortodoxia cere ca singura activitate, atunci cand omul nu munceste, este sa se roage/caiasca."
Din punctul meu de vedere faptul de a te plimba prin natura, placerea de a te intalni cu un prieten, placerea de a manca un fruct, placerea de a descoperi si analiza natura si legile sale nu sunt "vinovate", asa cum se exprima cineva.Gresesc?
Dvs. ce raspuns dati la aceasta intrebare, dar strict la aceasta intrebare?Dar pe intelesul tuturor.Nu toti avem atatea cunostinte de psihologie si poate nici chiar de viata, atatea cate aveti dvs si care sunt de apreciat.Dar asta nu inseamna sa ne desconsiderati.Ma scuzati daca v-am suparat cu ceva.