Citat:
În prealabil postat de Ioan_Cezar
Păi, în triunghiul dramei toate ideile sunt proaste. De aceea, pentru o idee mai de Doamne-ajută, musai trebe făcut pasul în afara triunghiului. Problema nu e că unul e victimă, ci doar că a intrat și a rămas în rolul de victimă. Îi place, are numeroase și comode beneficii secundare (atenție, afecțiune - pe care nu mai are chef să le obțină pe căi mai sănătoase, ascensionale, câtă vreme i se dau moca, mai la vale, printr-un simplu truc)...
Toate rolurile din triunghi sunt un mod prost, steril de organizare a timpului pe lumea asta. Cam toate jocurile psihologice de pe aici se și trag...
Dar cine nu joacă jocuri? Se pare că aceia care au ajuns la concluzia, după oarece efort, ce-i drept, că ei nu (mai) joacă jocuri - în realitate sunt jucătorii cei mai împătimiți.
A nu juca jocuri înseamnă a fi autentic, a fi în relația de intimitate. Mai exact, a fi pur și simplu capabil de intimitate.
Dar ce poate să însemne aceasta, intimitatea?....
|
Intimitatea cu Cel Autentic prin excelenta!? Dupa prealabila intimitate-confruntare dureros-lucida cu starile propriului eu si iesirea din labirintul codependentei?
Mai devreme sau mai tarziu, se poate intampla ca o victima resemnata sa se sature de acest rol si sa intre in rolul de agresor, chiar impotriva lui Dumnezeu. Nu?