[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

A-ţi păsa înseamnă, în ultima instanţă, cred: a lăsa pe Dumnezeu să lucreze în viaţa omului de care îţi pasă şi în relaţia cu el. A face un loc cât de mic şi Domnului în intervenţia pe care tu crezi şi vrei să o ai, mintal sau acţional efectiv (concret) în relaţia cu un alt om. A nu interveni singur, doar după mintea ta. A interveni din starea de rugăciune, dacă ai. Şi din oarece ascultare sau, măcar, din împărtăşirea cu semenii care ar putea constitui o conştiinţă superioară ţie...

Frate Cezar, dupa parerea mea, asa trebuia sa incepi. De fapt abia aici ai atins esentialul.
Iarta-ma, te rog. De obicei am o oarecare revolta pentru persoanele care preiau mesajele pe fragmente cautand sa despice firul in pai'spe, si mai ales atunci cand dupa toata "analiza pe text", nu ramane nimic ziditor, ci dimpotriva. Ei, iata ca acum... eu sunt unul dintre acei care indraznesc sa fragmentez mesajul tau. Inca o data, iarta-ma!
Efectul celor scrise de tine, este indiscutabil perceput ca din partea unei persoane de doua ori interesante: o data fiindca e clar ca ITI PASA. Iar in al doilea rand, esti un fin observator, inteligent si mai ales de buna intentie. Asta asa, ca o observatie exterioara.
In schimb, lasi foarte usor loc de "dar". Iar cu asta, eu nu pot fi de acord. De aceea indraznesc sa-ti "fragmentez" mesajul.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ar reieşi, printre altele, că e lucru bun să-i trânteşti omului verde-n faţă ceea ce crezi despre el, "adevărul" - tocmai ca exprimare a faptului că îţi pasă la modul curat, "sincer", "autentic" de el. Hîm...

"Hm!" este EXACT ce trebuie spus in astfel de cazuri. Restul... nu conteaza!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Încercările unei relaţii de compasiune binevoitoare (postura de "îmi pasă") trec mereu prin scanarea atentă a posturilor din triunghiul dramei.
Cred că o relaţie centrată, ca atitudine, pe nevoile şi slăbiciunile/neputinţele/nedesăvârşirile semenului (nu neapărat pe satisfacerea acestor nevoi oricum şi oricînd şi în nici un caz prin martirajul uşuratic de sine) este cea mai potrivită pentru starea de "îmi pasă". Deşi aici pericolul de a pica în postura Salvatorului e foarte mare.
Şi mereu îmi pare că oamenii se reped să ajute, chipurile, înainte să se asigure că au cercetat bine pe aproapele, că au înţeles bine care îi sunt adevăratele aşezări sufleteşti, limitele, posibilităţile, resursele etc. Şi înainte de a cerceta cu atenţie propriile posibilităţi, propriile limite.

Un exemplu trist, pe care l-am expus la vremea lui, aici pe forum. El potential sinucigas. Ea profund impresionata de tineretea lui dar mai ales de Iadul ce l-ar fi inghitit in cazul in care i-ar fi reusit. "Doamne, te rog din suflet, ajuta-ma sa salvez omul acesta!!!", a zis. Iar Dumnezeu a ascultat-o. Apoi... s-au casatorit... Acum e vaduva cu doi copii. (http://www.crestinortodox.ro/forum/s...+unui+muribund)
El s-a mantuit cu siguranta fiinda am fost acolo si am inteles. Ea a ramas cea mai apropiata prietena de familie, posesoarea unei Cruci URIASE!!! Eu n-as condamna-o, fiindca nu este un lucru simplu sa salvezi din iad un suflet. Nu cred ca a anticipat la inceput ce-o asteapta, dar, desi trista si mai ales bolnava in ultimii ani, e inca destul de puternica. Din pacate si foarte orgolioasa, ceea ce-i creaza mari probleme!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Îmi pasă de un om şi atunci când mă străduiesc, cât de cât, să îi cunosc personalitatea în mod decent, cuminte, respectuos. (Era să zic smerit...) Şi să iau în calcul eventualele consecinţe care ar apărea ca urmare a acţiunii mele (verbală, "practică", prin alte mijloace de expresie - inclusiv artistică) asupra lui, ţinînd cont de tendinţele active în personalitatea lui. Desigur, nu e sarcina mea să gestionez toate consecinţele posibile (asta ar însemna, printre altele, că îl desconsider pe omul în cauză precum şi pe Dumnezeu Cel Proniator), însă e datoria mea să arunc măcar o privire în direcţia asta, în scop profilactic.

Ei, aici cred eu ca ceva nu e tocmai in regula: SELECTIA; VERIFICAREA; SUSPICIUNEA.
Aici zic eu ca ne lovim de doua lucruri diferite: 1 - De ce mie? 2 - De e "nu vad?"
In prima faza daca ni se intampla sa fim pusi la incercare pentru cauze de care... ne indoim, raspunsul este simplu: NU CONTEAZA. O fac pentru Mantuitorul Hristos, iar indoiala vine din alta parte. Gestul ramane pozitiv chiar daca e clar ca cel ajutat nu merita. Dar asta nu ne priveste pe noi. NE-meritul va cadea asupra celui care primeste... nemeritat. Noi vom primi ca si cum A MERITAT!!!
2 - In har ar trebui "sa vedem" clar cu cine avem de-a face, iar decizia are alta strategie. Care de fapt NU apartine de noi. "Nu va ingrijiti de ceea ce o sa spuneti sau o sa faceti. Tatal Insusi se va ingriji de asta!" De cate ori nu ne-am pomenit spunand ceva care ne mira si ne minuna pe noi insine, fiindca nu ne gandisem in prealabil la asta? Dar lucrurile nu se intampla fiindca "vrem noi"! Deja in momentul in care "vrem noi", am pierdut TOT. Ce sa vrem noi? Sa stim dinainte ce gandeste X sau Y? Sa stim dinainte cum va fi ziua de maine? Sau poate sa stim dinainte numerele loto? Astea sunt ispitiri ieftine, iar omul nu trebuie sa incerce singur sa anticipeze sau sa "citeasca" in sufletul cuiva. Asta tine de Har, nu de noi. Cand tine de noi deja este... vrajitorie si inselare. Nu cred ca este crestin pe fata pamantului care sa nu fi ascultat macar o data in viata de sfatul Ingerului Pazitor. NU CRED. Singurul exercitiu prin care putem dialoga aproape fiersc cu Ingerul nostru Pazitor, este rugaciunea si smerenia. Cu cat primesti mai mult, cu atat sa te cobori in intunericul fiintei tale fiindca este cu neputinta sa intelegi DE CE primesti tu, tot ce primesti, cand esti un NIMIC la puterea "n", constient pe deplin de toate slabiciunile si neputintele tale. Iar "dialogul" este oarecum relativ. Uneori informatia este instantanee, iar tu o primesti neconditionat, alteori o primesti ca pe o intuitie, dar o realizezi mai tarziu cand ii intelegi efectul si pui cap la cap imprejurarile care te-au dus la un moment dat intr-un loc binecuvantat! Ei, toate astea se intampla dupa acea perioada de pasare neconditionata!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Problema, ar mai fi pentru mine şi aceea că noi, oamenii "sufleteşti", avem de obicei mai multe nevoi active simultan (adeseori conflictuale în mod reciproc) şi, afară de cazul când una dintre nevoi este prea intens neîmplinită (frustrarea a trecut peste limitele de gestionare), se ridică mereu întrebarea: cum va reacţiona omul când împlinirea unei nevoi va intra, eventual, în conflict cu o alta? - pentru că majoritatea dintre oameni sunt în mod complex şi puternic conflictuali. Lăuntric, vreau să spun, mai întâi...
Şi cum va opera el cu intervenţia ta, dacă e plin de neputinţă şi răni? Nu-i va fi, eventual, chiar mai rău decât înainte să intervii?

Pai... eu as face bine, fiindca-mi pasa, dar...
Care "dar"? De unde vine "insa" si "dar"? De ce-mi pasa mie, caruia... IMI PASA, daca ma ia de prost? Unde-I Dumnezeu in aceasta ecuatie? De ce caut eu scuze sa evit binele ivit in calea mea. A, daca ma apuc sa caut eu persoane carora sa le fac bine, e altceva... Atunci... vreau sa-mi dovedesc mie ca sunt mai bun decat altii, ceea ce e o mare inselare. Noi suntem datori sa-i ajutam pe cei care ni-i scoate Dumnezeu in cale, nu sa mergem prin carciumi sa le facem bine!...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Unii vor atenţie. Ei cred că a-ţi păsa de ei înseamnă în primul rând să le acorzi atenţie. Mereu, la orice gest al lor, dacă se poate. Eventual sub forma unor aplauze. Sunt atât de centraţi pe obţinerea atenţiei în varianta ei gratificantă laudativ încât uneori fac orice pentru a o obţine... Dar tocmai a le hrăni această nevoie mărită/exagerată de atenţie poate fi un gest dăunător. E drept că ai arătat că îţi pasă, însă modul în care ai practicat aceasta e dăunător, de fapt, semenului. Poate că e de ajuns, în astfel de cazuri, o simplă încuviinţare discretă... Ar putea să dea de gândit...

Nu. In momentul in care hranim vanitatea celuilalt, cred ca suntem partasi pacatului. Bunavointa e una, si frate cu prostu' e alta. Sa nu le confundam, totusi!