[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Mihailc

"Binevoitorii" din această categorie se adaptează cu uşurinţă nevoilor victimei livrându-i cu precizie minciunile preferate...

Ar reieşi, printre altele, că e lucru bun să-i trânteşti omului verde-n faţă ceea ce crezi despre el, "adevărul" - tocmai ca exprimare a faptului că îţi pasă la modul curat, "sincer", "autentic" de el. Hîm...
Eu unul nu am motive să mă încred în acest mod de a arăta că îţi pasă. Am văzut prea multe cazuri de oameni răniţi, striviţi chiar de grosolănia şi nesimţirea patologice ale interlocutorilor lor care jucau rolul de "binevoitori autentici". În fond, buldozere agresive care nu îşi pot îndrepta lucrarea pe propriul ogor către blândeţe şi pricepere în relaţia cu semenii. Asta presupunînd şi informare sistematică (studiu, căutarea de a înţelege, exerciţiu etc.).

*
Încercările unei relaţii de compasiune binevoitoare (postura de "îmi pasă") trec mereu prin scanarea atentă a posturilor din triunghiul dramei.
Cred că o relaţie centrată, ca atitudine, pe nevoile şi slăbiciunile/neputinţele/nedesăvârşirile semenului (nu neapărat pe satisfacerea acestor nevoi oricum şi oricînd şi în nici un caz prin martirajul uşuratic de sine) este cea mai potrivită pentru starea de "îmi pasă". Deşi aici pericolul de a pica în postura Salvatorului e foarte mare.
Şi mereu îmi pare că oamenii se reped să ajute, chipurile, înainte să se asigure că au cercetat bine pe aproapele, că au înţeles bine care îi sunt adevăratele aşezări sufleteşti, limitele, posibilităţile, resursele etc. Şi înainte de a cerceta cu atenţie propriile posibilităţi, propriile limite.
Problema, ar mai fi pentru mine şi aceea că noi, oamenii "sufleteşti", avem de obicei mai multe nevoi active simultan (adeseori conflictuale în mod reciproc) şi, afară de cazul când una dintre nevoi este prea intens neîmplinită (frustrarea a trecut peste limitele de gestionare), se ridică mereu întrebarea: cum va reacţiona omul când împlinirea unei nevoi va intra, eventual, în conflict cu o alta? - pentru că majoritatea dintre oameni sunt în mod complex şi puternic conflictuali. Lăuntric, vreau să spun, mai întâi...
Şi cum va opera el cu intervenţia ta, dacă e plin de neputinţă şi răni? Nu-i va fi, eventual, chiar mai rău decât înainte să intervii?
Unii vor atenţie. Ei cred că a-ţi păsa de ei înseamnă în primul rând să le acorzi atenţie. Mereu, la orice gest al lor, dacă se poate. Eventual sub forma unor aplauze. Sunt atât de centraţi pe obţinerea atenţiei în varianta ei gratificantă laudativ încât uneori fac orice pentru a o obţine... Dar tocmai a le hrăni această nevoie mărită/exagerată de atenţie poate fi un gest dăunător. E drept că ai arătat că îţi pasă, însă modul în care ai practicat aceasta e dăunător, de fapt, semenului. Poate că e de ajuns, în astfel de cazuri, o simplă încuviinţare discretă... Ar putea să dea de gândit...

*
Îmi pasă de un om şi atunci când mă străduiesc, cât de cât, să îi cunosc personalitatea în mod decent, cuminte, respectuos. (Era să zic smerit...) Şi să iau în calcul eventualele consecinţe care ar apărea ca urmare a acţiunii mele (verbală, "practică", prin alte mijloace de expresie - inclusiv artistică) asupra lui, ţinînd cont de tendinţele active în personalitatea lui. Desigur, nu e sarcina mea să gestionez toate consecinţele posibile (asta ar însemna, printre altele, că îl desconsider pe omul în cauză precum şi pe Dumnezeu Cel Proniator), însă e datoria mea să arunc măcar o privire în direcţia asta, în scop profilactic.

*
A-ţi păsa înseamnă, în ultima instanţă, cred: a lăsa pe Dumnezeu să lucreze în viaţa omului de care îţi pasă şi în relaţia cu el. A face un loc cât de mic şi Domnului în intervenţia pe care tu crezi şi vrei să o ai, mintal sau acţional efectiv (concret) în relaţia cu un alt om. A nu interveni singur, doar după mintea ta. A interveni din starea de rugăciune, dacă ai. Şi din oarece ascultare sau, măcar, din împărtăşirea cu semenii care ar putea constitui o conştiinţă superioară ţie...
Iubiţi-vă, spunea poetul persan, parcă, dar nu uitaţi să lăsaţi un loc cât de mic, între voi, ca să danseze acolo vânturile Cerului...