[cristiboss56]

[Sfantul Grigorie Sinaitul face o deosebire intre uimire si extaz. Uimirea este ridicarea totala a puterilor sufletului la cele cunoscute si unite, adica neimpartite ale slavei marete a lui Dumnezeu. Pana este o distingere intre una si alta din cele cunoscute, acestea se prezinta ca marginite si nu starnesc uimirea. E altceva aci decat "distinguer pour unir" a lui Maritain, sau "distinguer pour connaitre". Dar in uimire sufletul pastreaza inca simtirea, sau constiinta bucuriei sale de ceea ce vede. Extazul ridica sufletul si din simtirea de sine. Nu mai stie ca bucuria e a sa, desi traieste o stare de nemarginita bucurie. Iubirea in ambele ei forme are in plus miscarea dorului spre tot mai multa unire, desi e ca o betie a Duhului. Sau tocmai betia aceasta e ca un entuziasm echivalent cu o miscare spre si mai multa unire. Deci o simtire exista si in aceasta dragoste extatica. - Parintele Dumitru Staniloae ] Dragostea extatica in Duh este de doua feluri : cea din inima si cea extatica. Cea dintai este a celor ce se lumineaza inca ; cea de-a doua este a celor desavarsiti in dragoste. Dar amandoua scot mintea lucrata de ele din simtire, daca dragostea dumnezeiasca este betia mintii firesti in cele mai inalte ale Duhului, prin care e scoasa si simtirea din toate legaturile. [Aici se precizeaza care sunt cele doua grade ale dragostei extatice : cea din inima si cea propriu-zis extatica. Cea dintai este a celor ce se lumineaza inca, adica a celor ce sporesc in cunoastere ; a doua e a celor ajunsi dincolo de stadiul acesta, la desavarsire. Se aduc aci precizari categoriilor areopagitice. Tot aci se precizeaza ce inseamna ridicarea mintii mai presus de simtire. E vorba de simtirea ce se naste din legatura de placere sau de durere cu orice altceva. - Parintele Dumitru Staniloae]

Inceputul si pricina gandurilor este impartirea prin neascultare a amintirii simple si unitare a omului. Prin aceasta a pierdut si amintirea de Dumnezeu. Caci facandu-se din simpla, compusa si din unitara, felurita, si-a pierdut unitatea impreuna cu puterile ei.

[Amintirea simpla de la inceput a fost pomenirea neincetata a lui Dumnezeu. Aceasta pomenire pierzand-o noi, amintirea cea simpla s-a divizat. Asa s-a nascut si asa se succede felurimea gandurilor la cele marginite, odata cu uitarea unora cand ne amintim de altele. Omul nu-si mai poate retine mintea la un singur lucru, pentru ca fiecare e marginit si nu poate intretine in om un interes netrecator. Cand mintea se in dreapta insa spre Dumnezeu (amintirea vine de la admentem - a tine mintea la ceva sau ceva in minte; aminte sa ne fie, inseamna a tine ceva in minte) nu mai e divizata de gandurile variate ce se succed, pentru ca Dumnezeu e nemarginit, e o hrana nemarginita pentru contemplatie. De aceea numai in legatura cu Dumnezeu putem pastra amintirea neincetata, sau amintirea propriu-zisa. Sfantul Grigorie Sinaitul se dovedeste un mare analist al starilor sufletului, aducand explicari convingatoare unor invataturi care se afirmau de multe ori fara ultimele lor explicari. - Parintele Dumitru Staniloae]
Tamaduirea amintirii este intoarcerea de la amintirea rea, nascatoare de ganduri stricatoare, la starea ei simpla de la inceput. Caci neascultarea, unealta pacatului, nu a stricat numai amintirea simpla a sufletului fata de bine, ci si toate puterile lui, intunecand dorintele firesti ce tindeau spre virtute. [ In textul din Filocalia greaca ni se pare ca sunt unele greseli. In el se spune : "Tamaduirea amintirii originare si: "neascultarea a creat nu numai amintirea simpla a sufletului, fata de bine". - Parintele Dumitru Staniloae] Dar amintirea o tamaduieste, ridicand-o dela starea contrara firii, la cea mai presus de fire, in mod principal, pomenirea staruitoare a lui Dumnezeu, intarita prin rugaciune si strabatuta de Duhul.
Pricinile patimilor sunt faptele pacatoase ; pricinile gandurilor, patimile ; ale nalucirilor, gandurile; ale chipurilor, amintirea; ale amintirilor, uitarea [Avem aci un paradox ; pricina amintirilor ispititoare este uitarea indatoririlor spre bine. - Parintele Dumitru Staniloae], ale uitarii, nestiinta; ale nestiintei, nepasarea; nepasarea e nascuta de dorinta poftitoare ; iar maica dorintelor e nestatornicia; pricina nestatorniciei este lucrarea faptei ; iar fapta este din dorinta nesocotita a pacatului si din aplecarea simturilor catre cele supuse lor.
Gandurile sunt in partea rationala; patimile furioase in iutime; amintirea dorintei dobitocesti este in partea poftitoare. In partea intelegatoare se formeaza nalucirile ; iar in cea cugetatoare rasar si lucreaza chipurile [Sfantul Grigorie Sinaitul distinge aci pe langa partea rationala a sufletului, pe cea intelegatoare, care pare sa aiba si puterea imaginatiei, si pe cea cugetatoare, care are o putere apropiata de puterea imaginatiei, dar are in ea si puterea oarecarei trezvii critice. - Parintele Dumitru Staniloae].
Tabararea gandurilor rele e ca un suvoi de rau. Prin ele vine momeala, iar dupa aceasta se naste incuviintarea pacatului, ca o inundare de valuri ce acopere inima. [Inima are aci sensul constiintei de sine. incuviintarea pacatului acopera constiinta de sine ca o inundare de valuri. - Parintele Dumitru Staniloae]