[Igor_Paslusnik]

În prealabil postat de vasilescu65

De suferinta avem parte pentru ca traim in lumea aceasta, plina de necaz si suferinta. " In lume veti avea necazuri; dar indrazniti, Eu am biruit lumea"(Ioan 16:33).
Dar, nu suferim pentru a fi mantuiti. Mantuirea este capatata prin credinta in jertfa mantuitoare a Domnului Iisus Hristos.
"Pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Fiul Lui, pentru ca oricine crede in El sa nu piara ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 3:16)

Exact! De suferinţă avem parte că trăim în lumea asta, ca să ne mântuim. Deci mai sus spuneai că e insultă faţă de Hristos. Unde-i insulta? Te contrazici pe tine însuţi. Suferinţa şi jertfa TREBUIE să fie pentru creştini, cum a TREBUIT să fie pentru Hristos, ca să ne mântuiască. Poftim suferinţa. Fără suferinţă, NIMENI, NICIODATĂ nu se poate mântui. Ţi-am mai spus: "nu poţi să învii cu Hristos, dacă nu te răstigneşti cu Hristos."

În prealabil postat de vasilescu65

Mantuirea prin suferinta este amagirea diavolului ca sa ratezi mantuirea.

Serios? Ba invers. Diavolul îţi dă toate bucuriile, toate cele materiale. Când l-a ispitit pe Hristos ce-i spune? De pe vârful piscului de munte, îi arată diavolul la Hristos toate neamurile şi toată lumea şi tot confortul şi desfătarea şi luxul, frumuseţile lumii, ce privelişte minunată şi preafrumoasă, îi arăta diavolul lui Hristos şi îi spune: acestea toate ţi le voi da Ţie, dacă te închini mie.

Deci e exact invers ce ai spus.
Suferinţa o urăşte diavolul, căci nu îl mai poate ţine legat pe om de cele materiale, trecătoare şi căzute, ca să-i piardă sufletul.
Adevărata lume este când materia stă în nematerie, în duh, şi nemateria stă cu materia, cu trupul, şi se văd una pe alta, se înţeleg, se ascultă, se întregesc, ca şi cum era în Rai, Adam, înainte de cădere.
Odată omul căzut, numai suferinţa îi mai poate aduce mântuirea. Şi cum va fi iar, după înviere. "în spini şi pălămidă şi sudoarea frunţii îţi vei câştiga pâinea", spune Dumnezeu la Adam, când îl alungă din Rai. Ce spune Hristos? "Eu sunt Pâinea Vieţii". Poftim! Poţi vedea? E calea! "calea strâmtă şi îngustă şi grea, care duce la viaţă", spune la Matei.

În prealabil postat de vasilescu65

Dumnezeu ne spune:
"Bucurati-va in nadejde" (Romani 12:12)
"Tot asa si voi, bucurati-va si bucurati-va impreuna cu mine" (Filipeni 2:18)
"Bucurati-va totdeuna in Domnul; iarasi zic bucurati-va"(Filipeni 4:4)
"Bucurati-va intotdeauna" (1 Tesaloniceni 5:16)
Crestinismul este caracterizat de increderea in Dumnezeu si bucuria pentru ceea ce El a facut pentru noi si a fagaduit ca va mai face.

Vrăjmaşul cunoaşte Biblia pe de rost, toată, o crede şi se cutremură, spune Scriptura. Doar că nu o împlineşte. Iar care vor să o împlinească, el se luptă cât de bine poate el, să îi piardă pe aceia, să nu mai împlinească Biblia.

Exact asta faci faci şi tu, Vasilescule. Te pierde diavolul. Fiindcă nu poţi reţine decât versete scurte, şi pierzi esenţialul. Te pierzi (te pierde) în aparent.

Când a spus Pavel acele cuvinte, care le-ai dat tu citate, cu "bucuria"? Când a suferit. Mult de tot a suferit. Şi când el spunea celorlalţi, să se bucure, nu cred că el se bucura. Sau nu bucuria care o visezi tu. Bucuria diavolească, luciferică, a egoismului. Căci uite ce spune Pavel:

II Corinteni 11, 9: în lipsuri aflându-mă, n-am făcut supărare nimănui. Şi în toate m-am păzit şi mă voi păzi să nu vă fiu povară.
II Corinteni 11, 12-14: Dar ceea ce fac, voi face şi în viitor, ca să tai pricina celor ce poftesc pricină, pentru a se afla ca şi noi în ceea ce se laudă. Pentru că unii ca aceştia sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care iau chip de apostoli ai lui Hristos. Nu este de mirare, deoarece însuşi satana se preface în înger al luminii.

II Corinteni 11, 20: Căci de vă robeşte cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia ce e al vostru, de vă priveşte cineva cu mândrie, de vă loveşte cineva peste obraz, răbdaţi.

II Corinteni 11, 23-28: În osteneli mai mult, în închisori mai mult, în bătăi peste măsură, la moarte adeseori.
24 De la iudei, de cinci ori am luat patruzeci de lovituri de bici fără una.
25 De trei ori am fost bătut cu vergi; o dată am fost bătut cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am petrecut în largul mării.
26 În călătorii adeseori, în primejdii de râuri, în primejdii de la tâlhari, în primejdii de la neamul meu, în primejdii de la păgâni; în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţii cei mincinoşi;
27 În osteneală şi în trudă, în privegheri adeseori, în foame şi în sete, în posturi de multe ori, în frig şi în lipsă de haine.
28 Pe lângă cele din afară, ceea ce mă împresoară în toate zilele este grija de toate Bisericile.

Poftim! Suferinţă! Să-ţi intre bine în cap asta, frăţior iubit. Când intră asta, acceptarea suferinţei, pentru binele celuilalt, iasă dracu, care vrea egoism, pasiune, binele tău nu al celuilalt, iar binele tău devine "bine" aparent, căci adevăratul bine, e binele de comuniune, e binele din Biserică.
Tu crezi că versetele care le-ai pus, cu bucuria, denotă aşa o stare efervescentă ? Bucuria ta, e un fel de Coca-Cola, agitată bine, şi deschizi sticla apoi, te umpli de suc pe haine şi pe mâini, şi devi lipicios. Mamă, ce bucurie, nu?
Doar avem coca-cola, trebuie să fie bucurie, nu?
Doamne fereşte !
Suferinţa adevărată şi bucuria adevărată, a lui Hristos, a lui Pavel, a martirilor, a sfinţilor, este cea care aduce adevărata bucurie, bucuria în Domnul, cum spune Pavel.
Adevărata bucurie, vorbeşti foarte greu despre ea. Orice cuvinte de ai arăta frumuseţea, sunt neputincioase. Cuvintele, sunt tipice materiei. Sunt... grele... Sunt incomplete. Orice cuvinte să definească indefinitul, o vor face "ca din topor". Oricât de ascuţit şi înalat ai vorbi, despre bucurie, despre iubire, despre virtuţi, vei eşua lamentabil.

Bucuria adevărată, venită din suferinţă, gustul bucuriei, atunci când tu nu ai, ca celălalt să aibe, e fără cuvinte, nu poate fi vorbită, frumuseţea şi simţirea ei se trăieşte, se simte, se pipăie. Jertfa cea fără de sânge, e omului pentru semenul său, aceea e adevărata bucurie... Of, aş mai scrie aşa de mult...
Ştiţi ce e adevărata bucurie? Atunci când îţi dedici timpul tău, orice ai face, îl dedici, lui Dumnezeu. Să-ţi "pierzi timpul pentru Dumnezeu": "cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi." (Matei 10, 39) Când mănânci, să citeşti ceva, carte sau să citeşti pe laptop, ceva ce e legat de Dumnezeu. Tot timpul. Timpul e cea mai de preţ comoară materială pe care o are omenirea căzută. "ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi." (I Corinteni 10, 31) Deci cu această cea mai de preţ comoară, timpul, omul are numai două opţiuni, de la naştere până la moarte: să se mântuiască sau nu.

Afirm şi închei, cu dragoste vă spun: să vă fie clar la toţi, clar ca apa de izvor: FĂRĂ SUFERINŢĂ, NU EXISTĂ MÂNTUIRE. AMIN!

Iertare, nu vream să mă impun în cuvinte, vreau să mărturisesc Adevărul, cu A mare. Să vă vorbesc măcar despre simţirea adevărată, pe care şi eu o simt foarte rar şi după care alerg cu bucurie.