Cred că pe lângă reperele obișnuite în abordarea icoanei creștine (mă refer în primul rând la textul Biblic și la o mulțime de aprecieri/interpretări ale icoanei făcute de sumedenie de teologi binevoitori sau nu) ar merita acordată o mai mare atenție:
a) iconarilor, trăitorilor asceți iubitori de liniștire (isihie);
b) edificiului mai cuprinzător din care face parte icoana, anume Sfânta Liturghie.
Ignorînd aceste două "cuibare" germinative ale icoanei (ascetul isihast și Liturghia) riscăm să nu înțelegem nici zămislirea, nici autenticitatea, nici sfințenia, nici rosturile icoanei creștine... Ci să ne afundăm în polemici destul de obiectualiste și formale.
|