[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Igor_Paslusnik

Dumnezeu lucrează prin om, frate Cezar. Dacă omul se face vas ales al Lui, prin libertatea dată lui de către Dumnezeu. Prin liberul albitru. Atunci Dumnezeu lucrează prin acel om.
Doar atunci (!) poate fi împreună lucrare. Anume voinţa omului de a se pune în mâinile lui Dumnezeu. Ca Moise şi Ilie şi Sfinţii Apostoli. Cu cât te dedici mai mult lui Dumnezeu, cu atât El poate lucra mai bine prin tine, şi poate ţine credinţa vie, şi întârzie sfârşitul lumii căzute în păcat şi venirea Cerului nou şi Ierusalimului nou.
Deci, da Scriptura este scrisă prin mâinile oamenilor, de către Dumnezeu, asta e exprimarea patristică, vrei să înţelegi asta?
La fel şi Sfinţii Părinţi, au scris din mintea lor îndumnezeită. Căci Dumnezeu locuia în întreaga fiinţa lor. Nu mai scria păcatul, nu mai scria patima sau dorinţa, ci sfinţenia ! Dumnezeu. Experienţa.
La fel cu Sfintele Icoane. Acolo, prin credinţă, e Dumnezeu. VIU ! La fel cu Sfintele Trup şi Sânge, acolo e Dumnezeu VIU.

1) Sunt de acord că Domnul lucrează prin om. Dar nu substituie pe om! Nu îl dă la o parte cu totul, nu îl desfiinţează, nu îl abordează ca pe un obiect neînsufleţit din carton, ci îi respectă şi îi îngrijeşte persoana. Con-lucrează cu ea, de la Persoană la persoană. Natura noastră omenească, suflet şi trup, nu dispare sub lucrarea Harului Dumnezeiesc, ci se înnobilează, se îmbunătăţeşte.
Particularităţile personale au fost respectate şi folosite de Dumnezeu în mod evident chiar în cazul Sfinţilor Evanghelişti. Nu întâmplător sunt diferenţe între stilul şi conţinutul celor patru variante ale Evangheliei. Diferenţele ţin, printre altele, de personalitatea unică şi originală a fiecăruia dintre oamenii care au scris textul Evanghelia. Deşi în fiecare din ele se află Întreg Adevărul, totuşi este evident că sunt texte foarte diferite, dacă se întâmplă să le cercetăm cu atenţie, comparativ, după mai multe criterii. Iar aceste diferenţe au tâlcul lor, precum cunoaştem din Istoria Bisericii şi cum ne-au învăţat Părinţii.
Şi uite, ca să luăm alt exemplu, Dumnezeu a respectat şi alcătuirea persoanei lui Pavel (cum ar fi putut face altfel?) - acel bărbat gângav, deloc bun pentru a predica sonor, măiastru, reverberant. Şi tocmai pe el l-a ales să fie Apostolul Neamurilor! Nu te minunezi? Dacă Domnul nu îi respecta lui Pavel handicapul, i-ar fi fost uşor să îi renoveze deîndată aparatul fonator, nu crezi? Şi iată că Înţelepciunea Divină a găsit potrivit ca Pavel să rămână gângav, precum şi cu alte boli şi neajunsuri, precum ştim. Aparent, Pavel făcea un deserviciu Bisericii prin însuşirile lui personale, nu-i aşa? Dar n-a făcut, ci dimpotrivă!

2) Regret că sunt în dezacord cu frăţia voastră dar sunt silit să spun: Dumnezeu lucrează prin oricine, chiar şi prin orice. Nu numai prin cei desăvârşiţi. Uite, poftim, lucrează prin popa curvar şi beţiv care zace-n şanţ! Acel popă este desigur departe de demnitatea lui preoţească, este nu doar păcătos ci şi prilej de sminteală pentru mulţi. Şi totuşi Dumnezeu lucrează prin el TOATE SFINTELE TAINE! Lucrează mântuirea noastră a celor care ne smerim şi sărutăm mâna preotului căzut între spini şi când noi îl îngrijim, precum samarineanul milostiv a îngrijit pe cel căzut între tâlhari, facem un act de dreptate înaintea Domnului - în definitiv un act de iubire şi de recunoştinţă smerită pentru preotul care ne păstoreşte şi care, în cazuri ca acesta (nu puţine!), este grav lovit de duşmanul omului.
Prin mulţi păcătoşi, prin mulţi necuraţi a lucrat şi lucrează Dumnezeu. Asta nu înseamnă, însă, că am găsit un motiv pentru a ne sustrage nevoinţei întru curăţie. Sunt două lucruri distincte şi nu e bine să le amestecăm.

3) De acord: cu cât îţi închini mai mult viaţa Domnului, cu atât El lucrează faptele mântuirii prin tine. Dar Dumnezeu lucrează şi prin păcătoşi, după cum crede de cuviinţă, în marea lui Înţelepciune Proniatoare. Să adaug un exemplu, de neînţeles la prima vedere: genealogia Mântuitorului, după strămoşii omeneşti, este plină de oameni ai fărădelegii. Nu mai înşir acum care au fost acei oameni şi acele fărădelegi. Dar vezi prin asta că Însuşi Mântuitorul vine din oameni păcătoşi? Şi totuşi Dumnezeu a lucrat prin ei, prin aceşti neascultători copii ai Lui, tocmai naşterea lui Iisus Hristos. E un mare tâlc aici, pe care l-am înţeles cel mai bine când am citit "Omilii la Matei". Deci Dumnezeu lucrează tainic prin cine alege El, nu doar prin cine ne-ar conveni nouă, după socoteala noastră "dreaptă".

4) Oricât m-aş strădui eu să îmi închin viaţa lui Dumnezeu, nu am nici o garanţie că Domnul va lucra prin mine, aşa cum mi se pare mie. Nu iscodesc pe Dumnezeu, nu Îl ispitesc. Îmi fac treaba mea, dacă sunt creştin, fără să am gânduri că Domnul ar lucra sau nu prin mine, că am o misiune de îndeplinit sau alte frumoase bazaconii sectare şi fanatice. Treaba mea e să îmi duc o viaţă cât mai apropiată de Porunca Domnului. Ştie Domnul mai bine prin cine şi ce anume va lucra, nu crezi?
Igor, când devii creştin ai intrat într-o aventură fără asemănare. Nimic nu este sigur, absolut nimic. Nici mântuirea nici nimic. Ce poţi să faci e doar atât: să crezi, să nădăjduieşti şi să iubeşti. Dar sigur nu poţi fi de nimic. Spre deosebire de atei sau de cei cu convingeri din alte religii şi credinţe, care au impresia că siguranţa, certitudinea sunt la degetul lor mic. Şi se înşală.

5) Ai scris: "Deci, da Scriptura este scrisă prin mâinile oamenilor, de către Dumnezeu, asta e exprimarea patristică, vrei să înţelegi asta?" Te rog să îmi dai o sursă demnă de crezare, un text al Sfintei Biserici care să afirme ceea ce scrii tu. Eu nu înţeleg aşa, dar poate că deocamdată greşesc. Aşa că te rog să mă ajuţi cu un text sau mai multe, cum poţi şi cum doreşti, frăţeşte.

6) Sfinţenia omenească eu nu o găsesc a fi totuna cu Sfinţenia Dumnezeiască, să fiu iertat. Altminteri Hristos ar fi fost doar Dumnezeu (erezie), nu Dumnezeu-Om. Un sfânt, oricât ar fi de mare în desăvârşire, nu este Dumnezeu (să nu confundăm cele două identităţi!, a creatului cu a Creatorului), ci este un om care a ajuns, prin lucrarea Harului, la un mare grad pe drumul desăvârşirii smerite. Însuşirile lui omeneşti nu au dispărut, ci au fost restaurate şi transfigurate prin har. De aceea şi numim pe gheron cu termenul "bătrân îmbunătăţit". Nu zicem "om desfiinţat, distrus...". Ci, doar, îmbunătăţit. Amândouă, firea omenească şi lucrarea Dumnezeiască, în îngemănare pentru îmbunătăţirea sau îndreptarea sau sfinţirea omului - de acord?
Aşadar Dumnezeu nu desfiinţează identitatea omului, aşa cum nu desfiinţează identitatea pomului sau a apei. Nu face să piară natura creată, ci, prin energia necreată, o îmbunătăţeşte şi desăvârşeşte. O ... altoieşte, poftim!
Dumnezeu nu îşi desfiinţează Creaţia, nu şi-o distruge. Ci o sfinţeşte! O ridică la menirea ei dintâi, împlinită după Gândul lui dintru Început - aşadar după Iubire Sfântă.

7) Sfintele icoane sunt pline de har Dumnezeiesc. Pentru aceasta ele sunt şi făcătoare de minuni. Nu sunt un simplu lemn, o simplă vopsea, nu sunt doar lucruri ordinare din materie ordinară ci sunt pline de mare har. Omul se deschide acestui har din alcătuirea icoanei, se face părtaş de darul acesta izvorât mereu din icoană, cum? Prin credinţă, nădejde şi dragoste, de obicei. Uneori şi fără ele are parte de minunea lucrată prin icoane, aşa cum aflăm din Tradiţia Bisericii - cu scop pedagogic. Referitor la această inetrvenţie a Domnului cu scop pedagogic, îţi reamintesc, frate, că mulţi smintiţi şi oameni fără nici o credinţă, avînd parte de o intervenţie minunată prin intermediul unei icoane, au ajuns la credinţă şi chiar la sfinţenie. Domnul i-a îndreptat prin icoană, prin acest depozit haric viu, izvor din Marele Izvor al milostivirii.

Iertare pentru neînţelegeri şi supărări, frate,
Doamne ajută!