Citat:
În prealabil postat de centesimusvicesimusoctavus
Prietene, avei deplina mea înelegere (aa cum i colegul Pelerin a afrmat) atât în ce privete motivaiile voastre, cât i acceptarea confesiunii de la care i eu am plecat de altfel. Sunt de asemenea convins că elucidarea acestei spinoase probleme va avea loc abia la Dreapta Judecată a lui Dumnezeu când fiecare vom da socoteală de ce ne-am prezentat înaintea Împăratului cu haina proprie a faptelor, practicilor i gândirii i nu cu haina specială oferită de El. Noi credem conform Cuvântului Său că nu avem voie să ne facem reprezentări înaintea cărora să ne închinăm i cărora să le dedicăm slujbe, voi credei conform Tradiiei i practicii milenare că nu e nicio problemă. Rămâne de văzut cine va amui (precum intrusul din pildă) când va trebui să dăm socoteală la Nunta Fiului de Împărat. Dumnezeu să ne ferească!
|
Tu nu înțelegi că la dreapta judecată va fi prea târziu?
Mult prea târziu? Oare așa greu e de înțeles?
Atunci nu te mai mântuiește nimeni. Atunci nu mai poți să spui: gata, devin ortodox, Doamne, mântuiește-mă.
Niet ! Aleluia !
Gata !
Acolo-i răsplata, dreptatea. Odihna. Acolo nu mai fură nimeni, nimic. Niciodată.
Nu mai amăgește, nu mai înșeală, nu mai minte, nu se mai eschivează nimeni nimic, nu se mai ascunde, nu mai răstălmăcește. nu mai minte
Ba da, cu haina specială oferită de el, vom da socoteală, cu sufletul, care-i a Lui. Cu trupul înviat, cu viața noastră petrecută cu El, sau înafara Lui.
Ba din contră, noi credem, conform cuvântului Lui, că AVEM voie să ÎL REPZENTĂM pe EL, în Sfintele Icoane, și pe Sfinții Lui, cum și EL S-a reprezentat pe Sine, prin cele 9 exemple Scripturistice. Și avem voie să ne închinăm înaintea LUI, prezent în acele repzentări. Și să-i dedicăm slujbe, cum și Sfântul Apostol Pavel, i-a dedicat slujbe, și Psalmistul David, i-a dedicat slujbe, și EL ÎNSUȘI, e spus "expres" cum să Îi fie slujbele.
Corect. Rămâne de văzut, cine va amuți atunci.
Dar îți reamintesc, că atunci va fi prea târziu. Atunci va fi ziua dreptății, nu a milei.