[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Şi totuşi...

Cam asa incep toate rele lumii: cu "dar", cu "insa" sau cu "si totusi"!
E greu sa oferim si obrazul celalalt si e si mai greu sa recunoastem in noi greseala, nu fata de cel ce ne zdruncina intreaga fiinta (bietul om nu e cu nimic diferit, desi el asa crede), ci fata de cei ce avem o oarecare influenta!...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Orice faptă a unui om riscă să deranjeze sensibilitatea şi credinţa altuia. Pe cât de mult se îngrijeşte unul să nu supere pe altul, pe atât de mult se poate simţi ofensat celălat, din te miri ce raţiuni ori motive. Chiar dacă umbli în vârful picioarelor pe lângă unii, s-ar putea să îi deranjeze tocmai aceasta.

De ce credem sau inducem o astfel de perspectiva? Nu exista in lume un rationament care, avand la baza o buna relationare, respect si reciproca toleranta, sa tinda catre rautate, razbunare, polite platite. Si nu vorbim de legi omenesti, ci de acel bun-simt al oricarei educatii din lume. In momentul in care noi (nu ei) avem tendinta de a ironiza, de a ne infatua, de a ne face "mai egali", am pierdut tot echilibrul de care aveam atata nevoie. Intr-o lume pasnica, nu-i nevoie nici de arme, nici de garduri, nici de bascalie, ci de dragoste si constiinta curata. Nu exista pe lume o "arma" mai buna decat dragostea neconditionata. Numai prin ea, Dumnezeu poate lucra si face cele mai mari miracole. Orice altceva, ne dezbina sau ne face robi in propriul habitat.

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Pe ansamblu, lumea nu poate fi găsită paşnică decât în momentele ei de epuizare sau de extaz. Pe ansamblu, omenirea nu poate fi decât un tumult şi un imens ocean de contradicţii. Pe ansamblu, omenirea nu poate convieţui decât spasmodic, frenetic, trepidant. Inutil să ne facem iluzii ale unei păci universale, ale unui bine împărtăşit de toţi, pretutindeni şi totdeauna.

Aceasta gandire dusa pana dincolo de limita deznadejdii, pe mine ma cutremura. Imi amintesc de multe astfel de "temeri"... "Doamne, pai daca-i asa, cine mai poate sa se mantuiasca?" De ce te temi, tu, omule, cand sta in puterea ta sa ceri ajutorul? Nu suntem noi zidire ale aceluiasi Dumnezeu? Totul in lumea inconjuraroare incepe cu mine insumi. Eu reprezint intregul univers, si de mine depinde daca aleg sa schimb ceva sau ma lamentez si dau vina pe slabiciunile celorlalti. Atata timp cat cred cu toata sinceritatea ca "cel mai pacatos sunt eu!", atata timp cat accept cu constiinta limpede pe "Tatal nostru", deci si al meu, si ii dau Lui toate grijile mele, dar le si accept pe cele care mi le trimite, atat timp cat nu spun doar formal "Faca-se-n voia Ta, precum in cer, si pe pamant!" si mai ales, atata timp cat ma supun asa cum mi-a cerut si iert pe cel ce-mi greseste, pentru ca si Tatal sa-mi ierte mie toate care le fac prost sau nu le fac bine sau nu le fac deloc, atunci totul in jurul meu are o alta perspectiva, eu devin cu adevarat liber, voi primi pace si din partea celor ce nu prea sunt familiarizati cu ea. Nu fiindca asa vreau eu, ci asa oranduieste El!

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Viaţa socială pe Pământ nu e Împărăţia lui Dumnezeu. Vor exista mereu învinşi şi învingători, lupte cu victorii şi prăbuşiri, entuziasm şi deznădejde, lumină şi întuneric, viaţă şi moarte, adevăr şi minciună, virtute şi patimă.

Imparatia lui Dumnezeu este necuprinsa si nu se pune problema ca ar fi ceva ce nu-i apartine Lui. Daca pe alocuri, Dumnezeu pare sa lipseasca, asta se intampla fiindca omul Il exclude din fiinta sa, nicidecum ca Dumnezeu n-ar fi acolo. Traim cu totii sub acelasi cer, unii cu pace, altii cu mult zbucium si durere. Singuri alegem daca ne "deconectam" de la ajutorul Lui, prin tentatii efemere. Dar chiar facand aceasta greseala, "heblul" este mereu la indemana; doar drama pe care ne-o prezinta ispititorul este atat de ingrozitoare incat e aproape imposibil sa ne reconectam si sa refuzam sa ne mai deconectam vreodata...

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Ceea ce omenirea nu a reuşit să recupereze înaintea lui Dumnezeu, a reuşit Unul, Unul Sfânt. Prin Jertfă.

E pacat pentru cei care n-au inteles asta, dar e si mai pacat pentru cei care par sa fi inteles si totusi se comporta la fel ca cei care... n-au inteles. Acestia nu au nicio scuza: "Ca iata, Adevarul ai iubit. Cele ascunse si cele nearatate ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie!" Cati dintre noi n-am citit sau n-am ascultat macar, Psalmul 50? Sunt convins ca multi il stiu pe dinafara. Dar cati il accepta cu intreaga lor fiinta, ca si cum ar porni din adancul sufletelor lor? Cati au inteles ca acest psalm de umilinta poate reprezenta chiar inceputul si "reconectarea" la ceea ce-am pierdut prin "alunecare"?

În prealabil postat de Ioan_Cezar

Omenirea nu este capabilă, ca întreg, să trăiască în Iubire. Omul, însă, da. Mereu se vor găsi fire de grâu alături de fire de neghină. O arie numai cu grâu nu poate fi. Nici una numai cu neghină. Nu aici, pe pământ.
Pare neliniştitor şi deznădăjduit ce spun, dar istoria lumii pe ansamblu şi a diverselor persoane în particular arată cu prisosinţă acest fapt.
Şi totuşi, nimic nu este mai bun pentru fiece om decât a lucra mereu, cu sine şi cu cine voieşte să i se alăture, la calea care duce spre lumină, la dezrobire. Cei care abandonează acest demers salvator se pierd şi pe ei înşişi şi îi trag la pierzare şi pe cei din jur. Fiecare e liber să aleagă, mereu. Chiar trecînd peste limite. Cu consecinţele inevitabile şi doar de Dumnezeu ştiute şi cântărite.

Omenirea nu-mi apartine mie, ci lui Dumnezeu. Framantarile mele in ce priveste lumea lui Dumnezeu, nu ma ajuta la nimic. Iar eu daca vreau sa ajut lumea, trebuie sa incep cu mine. Si nu oricum, ci asa cum l-as sfatui pe altul s-o faca pentru a-i fi bine. Eu stiu ca sunt si am fost neghina. De cealalta neghina nu stiu, iar daca este, o plang asa cum imi plang pacatele mele. Singurul drept de a vorbi despre ea ar fi acela de a deveni grau curat. Dar cand devii grau curat... deja simti Mana Celui te transforma si Il lasi pe El sa "vada" si "sa se ingrijeasca"!...