Citat:
În prealabil postat de ovidiu b.
Eu pledez pentru sinceritatea față de copii, în sensul de a le spune adevărul, anume, că darurile sunt de la Dumnzeu trimise copiilor cuminți prin părinți lor. Iar de moșul să le spunem sub forma unei povești.
|
Sunt copii și copii... Unii au parcă mai multă nevoie de lumea din adâncul poveștilor, alții par mai detașați.
În ce mă privește, mai întâi am cercetat care le e înclinația. Oarecum surprins, am constatat că nu doar fetița, care e încă la grădiniță, la grupa mijlocie, s-a lăsat cu totul purtată în povestea Moșului. Chiar și Tudor a intrat în scenariu (poate pentru a fi în comuniune cu sora lui? sau poate pentru a se răsfăța un pic?)
Ce puteam face? Am ales să le respectăm poziția, ne-am comportat ca atare (ce lucru curios! Moșul a venit când eram cu toții în parc. Pe unde o fi intrat, că geamurile erau închise iar ușile încuiate!) și am convenit cu soția că vom vorbi despre acest subiect la un moment ulterior, ceva mai detașat de emoțiile zilei.
Am folosit și noi varianta explicativă cu darurile
de la Dumnezeu,
prin Moșul și prin oameni. Am voit să punctăm că Autorul tuturor bunătăților, Izvorul Iubirii și al Luminii este Domnul. Să știe de la noi părinții, fără dubii, Cine este Izvorul și Vistierul, Dătătorul de viață și de bucurie autentică.
Totuși, am fost reținuți cu precizarea "copii cuminți". Pentru că ei deja considerau că nu au fost chiar foarte cuminți anul acesta...:)