[Ioan_Cezar]

În prealabil postat de Florinvs

Ca sa vedem ce a gresit Ion Iliescu in 1990 haideti sa ne amintim un pic cursul evenimentelor:

-Dupa tulburarile din ianuarie-februarie 1990, se infiinteaza CPUN (Consiliul Provizoriu de uniune Nationala), unde atat liderii puterii, cat si cei ai opozitiei, au putut dialoga in mod deschis (daca tineti minte Radu Campeanu, Corneliu Coposu si Ion Ratiu au salutat aceasta initiativa, care s-a dovedit utila)

-apoi au urmat alegerile din mai 1990. S-a speculat ca acele alegeri ar fi fost "manevrate", "fraudate", etc, insa nimeni nu a putut aduce vreo proba in acest sens. Si cand marea majoritate a populatiei tarii (mannevrati, inselati, etc- cum vreti sa spuneti) a votat cu Ion Iliescu si FSN-ul, atunci nu cred ca mai este loc de interpretari. Toti observatorii internationali au recunoscut ca acele alegeri au fost libere si democratice, liderii PNT si PNL si-au recunoscut invrangerea la urne, si atunci- dupa 20 mai 1990- cei cativa protestatari ce mai ramasesera in piata ce mai vroiau ?! Trebuiau sa se reintoarca la locurile unde lucrau, trebuia ca viata economica si sociala a tarii sa reintre in normal.

-Este adevarat ca Ion Iliescu a gresit ca nu a incercat sa discute cu protestatarii! Mircea Dinescu a incercat o tentativa de mediere, esuata din pacate!
Insa sa vii sa spui ca Ion Iliescu ar fi "inscenat" dezordinile din zilele de 13 si 14 iunie 1990, mi se pare cu totul exagerat! Nu aveea nici un motiv sa faca acest lucru- castigasera alegerile cu peste 80%, marea majoritate a populatiei tarii il sustinea, deci ar fi insemnat sa-si taie singur craca de sub picioare.

-Interventia politiei din 13 iunie 1990 a fost perfect legala si normala, fiind vorba de o banala interventie pentru eliberarea unui spatiu public ocupat ilegal (Primaria Capitalei nu a dat nici o autorizatie celor ce mai ramasesera in piata) si restabilirii ordinii si linistii publice, asa cum mentionau prevederile legale de la aceea data.

-Din pacate cei aflati atunci la conducerea Ministerului de interne si a politiei (ministrul Mihai Chitac, colonelul Corneliu Diamandescu, generalul Batlan) nu au inteles si nu au putut anticipa ca evenimentele vor degenera. Dispozitivul de interventie a fost foarte prost organizat, politisti trimisi sa intervina nu aveau armamentul din dotare asupra lor (doar scuturi si bastoane), nu a fost asigurata apararea corespunzatoare a obiectivelor strategice (sediile SRI si Inspectoratul politiei Capitalei).

-Daca spuneti ca erati atunci in piata, poate ati observat: cine i-a incitat pe acei huligani sa arunce cu pietre in politisti, cu sticle incendiare, etc si sa dea foc la obiectivele strategice ale statului ? Vi se pare un lucru normal acest fapt ?! Acei politisti trimisi sa intervina nu-l aparau pe Ion Iliescu sau FSN-ul, ci isi faceau doar datoria, asa cum prevedea legea- ei trebuiau sa restabileasca ordinea si linistea publica!

-Astfel haosul in Capitala era instaurat inainte de venirea minierilor- in zilele de 13 si 14 iunie situatia era deja scapata de sub control de politie.

Stimate domn, omiteţi câteva amănunte... Le-aş aminti eu, însă momentul nu e cel mai potrivit. Ţin să precizez doar atât:
1) e greu de crezut că, în ciuda scăpării de sub control, cum spuneţi, a situaţiei de moment, statul român nu avea capacitatea de a mobiliza forţe poliţieneşti care să restabilească ordinea şi liniştea publică;
2) Preşedintele poate solicita intervenţia Poliţiei şi Armatei, în caz de urgenţă şi de gravitate deosebită pentru securitatea ţării; iar o intervenţie eşuată momentan nu înseamnă că este imposibilă o redecizie şi o remobilizare adecvate noilor date ale situaţiei;
3) în piaţă nu se aflau trupe KGB şi elitele comando internaţionale specializate în destabilizarea unei naţiuni, ci o mulţime de oameni confuzi şi isterizaţi, sugestibili şi agresivi, dintre care o parte erau agitatori de meserie şi atât;
4) nici un Preşedinte nu poate accepta (cu atât mai puţin să mai şi gratifice public, cu o laşitate deplorabilă care s-a crezut înaltă diplomaţie) ca, în locul mobilizării forţelor de ordine ale Statului, să intervină o parte a populaţiei civile împotriva altei părţi a populaţiei, în forme atât de brutale; facilitînd mizeria mineriadei, riscînd imaginea unui posibil război civil, Preşedintele democraţiei noastre abia născînde s-a descoperit pe sine în latura lui morbidă şi impotentă, ba chiar distructivă pentru popor, s-a discreditat complet şi a lăsat o moştenire urâtă, un mare scuipat pe obrazul poporului care îl creditase cu statutul de lider potent. Nu mai pomenesc de impresia pe care abia renăscuta Românie a făcut-o în ochii lumii...

Prin deciziile sale catastrofale, Ion Iliescu e deturnat istoria noastră spre încă o fundătură şi spre haos - din care iată că nu am ieşit nici azi şi, probabil, nu vom ieşi prea curînd.
Destinul unui popor nu se înalţă cu brute şi cu măsurile urii viscerale, nici cu falsificarea şi otrăvirea valorilor morale.
Ion Iliescu nu s-a ridicat la demnitatea rangului său, din nenorocire pentru noi toţi.
Dar cred că este în continuare reprezentativ pentru majoritatea românilor.