......:) Bună situația-stimul, provocativă în mod benefic.
Permiteți-mi să dau și eu cu părerea.
Creștinul, așa cum îi cunosc pe unii dintre creștini, sare în ajutorul aproapelui din două tipuri principale de motive: a) ca și ceilalți oameni, pentru că în el se află chipul lui Dumnezeu, adică are înclinația naturală de a sări în ajutorul unui semen rănit; b) are o educație temeinică, așezată în ani de conștientizări și practică, educație oferită sistematic de Biserică. Creștinii au și alte lucruri de spus despre relațiile interpersonale de într-ajutorare, comparativ cu necredincioșii sau cu alți oameni credincioși din alte confesiuni ori religii. Posibil, de asemenea, să mediteze la noima întâmplării, însă de obicei creștinii uită repede vreun bine făcut și, dacă totuși cred că au făcut ceva bun, dau mulțumită lui Dumnezeu pentru că i-a ajutat spre bine.
Ca explicație generală, Hristos nu distruge firea noastră naturală, nu înlocuiește dispoziția noastră firească spre iubirea aproapelui (ea e deja în noi, întrucât toți oamenii purtăm chipul lui Dumnezeu în ființa noastră, chip rămas încă de la facerea omului), ci o ridică și o poartă spre desăvârșire.
Orientînd-o spre El, întrucât noi oamenii suntem ființe teantropice.
Astfel, iubirea noastră naturală pentru copii (iubire neîndoielnică, exceptînd, poate, pe părinții denaturați, foarte bolnavi) și pentru aproapele - capătă prin Duhul lui Hristos și prin credința noastră în Hristos: alte dimensiuni, altă alură, altă consistență, alte roade.
Hristos ne dezvelește chipul Lui din noi, ni-l curățește, ni-l sporește și cultivă până la desăvârșire, până la El. Dacă rămânem în El, prin credință.
Așadar, vă rog să nu mai vedeți o opoziție între iubirea noastră naturală și Iubirea lui Hristos, ci un raport de completare, de ridicare spre alte niveluri, spre desăvârșire. E o altoire, cum spuneam în exemplul de ieri, cu arborii roditori (sălbatic, respectiv îngrijit și altoit).
Natura noastră umană are Obârșie și Țel în Hristos. Domnul este Alfa și Omega noastră.
Last edited by Ioan_Cezar; 17.10.2014 at 10:54:47.
|