View Single Post
  #1  
Vechi 20.09.2014, 21:49:48
Ioan_Cezar Ioan_Cezar is offline
Banned
 
Data înregistrării: 17.06.2014
Religia: Ortodox
Mesaje: 1.618
Implicit

Răspunsul ar putea fi camuflat chiar în semnătura ta.
Viața omului creștin nu încape într-o gândire schematică precum o formulă matematică; cu atât mai puțin într-o adunare.
Dar dacă tot ai ales acest mod de înțelegere a creștinului, dacă ți-a șoptit ție gândul că așa ar fi adevărat, ok. Hai să pornim de aici.
Ce-ai zice să schimbi semnul plus?

*
Spre deosebire de înmulțire, la adunarea a doi termeni chiar dacă un termen e zero, rezultatul nu e zero ci e cât celălalt termen. Asta ar însemna că poți avea smerenie zero și să fii totuși creștin, prin iubire de aproapele. Logic, nu? Cu precizie aritmetică.
Ei bine, din păcate nu putem iubi pe aproapele decât pe calea smereniei. Se vede iarăși că viața creștinului nu se reduce la aritmetică, Dumnezeu nu este contabil, iubirea nu face socoteli.

Îți propun totuși o alternativă, dacă tot ții la aritmetică: Înlocuiește + cu x. Nu adunare, ci înmulțire!

Asta înseamnă că, dacă unul din factori este zero, atunci produsul este zero. Lipsesc smerenia SAU iubirea? Creștinism zero.
Ca urmare, e obligatoriu, pentru a nu obține zero, să avem ȘI smerenie ȘI iubire. Iubire prin smerenie. Astfel, din înmulțirea a doi factori nenuli, vom obține un produs nenul, chiar dacă vreunul din factori tinde la zero...
Să începem așadar cu smerenia, renunțînd la aroganța de a potrivi totul cu noi, de a asimila Biserica la noi, pe Dumnezeu la noi, după chipul și asemănarea noastră. Să procedăm invers: ne potrivim noi cu situația așa cum e ea, ne lăsăm noi asimilați în Biserică, ne acomodăm noi (adică ne restructurăm unele convingeri și obiceiuri) pentru a încăpea prin calea îngustă; ne subțiem tăind din grosolănia cugetării noastre obișnuite, lumești.
"Fiți înțelepți ca șerpii..." - nu se referă la anaconda ori la piton, ci la șerpii mici, de casă - subțiri cât nuiaua de alun ori cât inelarul unui copilaș de suflet...
Șarpele e simbolul înțelepciunii, deoarece e flexibil, se modulează pentru a înainta în ciuda oricăror obstacole. (Opusul lui ar fi catârul, taurul, ori, poate, găina... - simboluri ale încăpățânării și rigidității.)

Last edited by Ioan_Cezar; 20.09.2014 at 21:57:10.
Reply With Quote