Citat:
În prealabil postat de abaaaabbbb63
Cu tot respectul, domnule Aubergine, eu am ajuns la concluzia ca este mult mai importanta iubirea decat credinta. Si daca prin credinta va referiti la lucrurile de forma ale orcarei religii (ritualuri, rugaciuni mecanice, post mecanic, ascultare oarba de reguli religioase), atunci consider ca se poate extrem de bine si armonios si fara acestea, inclusiv din punct de vedere sufletesc.
Acele cuvinte ale oamenilor de stiinta, da, le consider ca fiind peste Vechiul Testament.
Asta este ce cred eu. Sper sa nu ma judecati pentru asta. Consider ca nu am fost indoctrinat la scoala, ci "invatat". Un om nu poate fi indoctrinat cu realitatea.
|
Sunt femeie.
Si iubirea si credinta sunt importante in egala masura. Cand spun credinta ma refer la credinta din sufletul omului.
Acestea nu sunt lucruri de forma, rugaciunea nu e mecanica ci e vorbirea directa cu Dumnezeu, ritualul nu e ritual, e intalnirea cu Dumnezeul viu, ascultarea nu este oarba ci este constienta, voita, din iubire si respect, si gandita in prealabil.
Dauneaza aceasta necredinta tocmai echilibrului sufletesc, armoniei din om.
Ati fost indoctrinat in scoala desi nu credeti asta, nici macar nu va dati seama cat de indoctrinat ati fost.
Cu realitatea fabricata de atei, frumos.
Nu va judec, imi pare rau pentru d-voastra.
Nu poate un om chiar si el om de stiinta sa fie peste creator, peste Dumnezeu, este un non-sens, creatul mai mare decat creatorul.