[Ioan_Cezar]

Sfinţii Părinţi, ale căror învăţături unii le folosesc doar pe post de bâtă sau de sârmă ghimpată, au avut o viaţă dedicată slujirii poporului şi au fost mângâiaţi, fiecare la vremea lui, de evlavia poporului.
Citim atât în cărţile de Istorie cât şi în Vieţile Sfinţilor că evlavia poporului a fost nu în răspăr ci în cârd cu Păstorii ei, îmbrăţişînd ca o pia mater pe Învăţători. (Iar astăzi protejează ca o dura mater, împotriva microbilor nesăţioşi şi a înţepăturilor de viespe.)

Un sfânt care nu e iubit de poporul evlavios nu prea am întâlnit până azi...

Îmi pare culmea absurdului să faci din evlavia poporului român faţă de un sfinţit preot monah contraargument al sfinţeniei!
Dar ce voiţi? Să fi fost omorât cu pietre de mulţimi? V-ar fi convins mai mult dacă lumea îl alunga sau dacă îl privea cu indiferenţă?
Nu e de ajuns că a fost judecat, închis, condamnat, stâlcit în bătăi şi ucis în chip mişelesc de călăii regimului?

Roadele vieţii Părintelui sunt grăitoare:
- zeci de mii de oameni şi-au întărit credinţa în Hristos prin mijlocirea faptelor Părintelui;
- lumea îi citeşte cărţile, pline de învăţături autentic creştine care de care mai folositoare;
- sunt mărturii foarte numeroase privind vindecări trupeşti şi sufleteşti demne de ucenicii lui Hristos;
- apariţia Filocaliei în cultura românească e un act de inestimabilă valoare la care Părintele a avut o contribuţie majoră;
- în Ardeal se păstrează conştiinţa naţională şi datorită liantului din viaţa de credinţă care e "Sfântul Ardealului".

Ar mai fi multe altele de enumerat. Dar pentru unii, oricâte dovezi s-ar strânge, nu e niciodată suficient.